Biserica Belvedere

Articole cu tagul ‘Iisus’

Duminica a 6-a după Rusalii. A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic. Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Vindecare slabanog Carpenaum

“În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog, zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale. Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, [...]

Duminica a 5-a după Rusalii. Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Vindecare doi demonizati

„În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de [...]

Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Inaltarea Domnului 2

Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu fagăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei, prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.” (Troparul Praznicului)   “Şi pe când vorbeau ucenicii acestea, Iisus a stat în mijlocul lor şi le-a zis:«Pace vouă» Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus [...]

Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

Duminica Tomei

„Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase Dumnezeule. Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu!“   Sfânta Evanghelie după Ioan 20, 19-31 “Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii [...]

Duminica a 32-a după Rusalii (Duminica lui Zaheu)

Duminica lui Zaheu 2

Sfânta Evanghelie după Luca 19, 1 – 10 „Şi intrând (Iisus), trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, [...]

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

Pescuirea minunata 2

Evanghelia după Luca 5, 1-11 “Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând [...]

Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul cel bogat)

Tanarul cel bogat

Sfânta Evanghelie după Matei 19, 16-26 „În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr şi I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El i-a zis: de ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile. [...]

Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunatecului)

Vindecarea lunatecului

Sfânta Evanghelie după Matei 17, 14-23 „În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, căzându-I în genunchi şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, [...]

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)

Inmultirea painilor

Sfânta Evanghelie după Matei 14, 14-22 „Şi ieşind Iisus, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă [...]

Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Vindecarea slabanogului 2

Sfânta Evanghelie după Matei 9, 1-8 “În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog, zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale. Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta [...]

Anunt pictura biserica