Biserica Belvedere

Articole cu tagul ‘Apostol’

Duminica a 2-a după Paşti – a Sfântului Apostol Toma

Duminica Sf. Ap. Toma

Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase Dumnezeule. Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu! “Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau [...]

†) Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Sfantul Arhidiacon Stefan

„Cu nevoinţă bună te-ai nevoit, întâiule Mucenice al lui Hristos şi Apostole, şi păgânătatea tiranilor ai vădit; căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus şi către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.” Din viața şi martiriul Sfântului Ştefan [...]

†) Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Sfantul Apostol Andrei

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.” (Tropar )   Din viaţa Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, [...]

Duminica a 2-a după Paşti – a Sfântului Apostol Toma

Duminica Sf. Ap. Toma

“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: [...]

Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

Duminica Sf. Ap. Toma

“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: [...]

Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Sfantul Ap Andrei

„Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor,  Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”   30 nov †) Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi chemat, Ocrotitorul României   Rugăciune Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă [...]

Anunt pictura biserica