Biserica Belvedere

Duminica a 2-a după Paşti – a Sfântului Apostol Toma

Duminica Sf. Ap. Toma

Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase Dumnezeule. Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu!


“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

Şi Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.“ Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.“

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: “Am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.“

Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“  Apoi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios.“ A răspuns Toma şi I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Iisus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“

Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.”

Sfânta Evanghelie după Ioan 20, 19-31


Acum poate viscoli

Credința poate fi zugrăvită într-o minunată icoană în chipul unui vultur ce zboară peste o furtună cu fulgere şi tunete. Dedesubtul vulturului (credinţei) este scris: „Acum poate viscoli“…

Spune această icoană: credinţa ne dă aripi să ne ridicăm peste furtunile şi viscolele acestei lumi. Ne dă aripi să ne ridicăm peste furtuna ispitelor, a păcatelor, a necazurilor şi a celorlalte bântuieli lumeşti.

Credinţa ne scoate din lume (cf. Ioan 17, 16), ea ne leagă cu Cerul, cu Veşnicia, cu Dumnezeu. Ferice de cel care are comoara credinţei! Amin!


Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.


Să nu fim necredincioşi, ci credincioşi!

Hristos a înviat!

Duminica a doua după sărbătoarea Învierii Domnului este numită Duminica Tomei pentru că al doilea personaj principal din Evanghelia acestei duminici, după Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma.

Învierea Domnului, deşi prevestită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, părea ceva imposibil şi de aceea acest eveniment a produs o impresie extraordinară asupra multora, inclusiv asupra ucenicilor Săi. Aceasta deoarece întâmplările dramatice din Săptămâna Patimilor (prinderea lui Iisus, aducerea Sa în faţa judecăţii sinedriului iudeilor şi a lui Pilat, condamnarea la moarte, răstignirea şi moartea pe cruce, împungerea cu suliţa în coastă şi alte batjocoriri, bătăi şi chinuri pe care le-a îndurat Iisus în acele zile) au înspăimântat pe ucenici în aşa măsură, încât ei au uitat, pentru moment, că Iisus trebuie să pătimească toate acestea şi a treia zi să învieze.

Iisus Hristos, care cunoştea toată tulburarea ucenicilor Săi, nu voia să-i lase pradă îndoielilor şi suferinţelor lor sufleteşti, astfel că, în seara zilei Învierii Sale a intrat prin uşile încuiate în casa în care se aflau aceştia adunaţi de frica iudeilor şi a stat în mijlocul lor şi le-a arătat mâinile şi coasta Sa.

Este greu pentru noi să înţelegem uimirea şi chiar o anumită spaimă a ucenicilor în prima clipă, când au văzut pe Iisus viu în mijlocul lor. Dar în clipa următoare, bucuria, o nespusă bucurie, a pus stăpânire pe inimile lor. Fără îndoială că această bucurie a crescut când Iisus le-a vorbit, încredinţându-i că a înviat cu adevărat, trimiţându-i la propovăduire şi împărtăşindu-le harul prin cuvintele: “Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” , har ce a trecut de la Sfinţii Apostoli la episcopi şi la preoţi şi care s-a păstrat şi se va păstra în Biserică până la sfârşitul veacurilor.

Dintr-o înţeleaptă rânduială a lui Dumnezeu, Apostolul Toma a lipsit în seara aceea, a fericitei întâlniri dintre Hristos şi ucenicii Săi; venit mai târziu, ceilalţi ucenici, plini de sfântă şi mare bucurie, i-au zis: “Am văzut pe Domnul!” Vestea era aproape de necrezut pentru Toma. El era un suflet curat, aprins de râvnă, gata să moară pentru Iisus, cum vedem din capitolul învierii lui Lazăr, când ucenicii află că fariseii şi cărturarii au pus la cale uciderea Lui, iar Toma a zis: „Să mergem şi noi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Toma Îl iubea pe Iisus din toată inima şi aştepta cu nerăbdare Învierea, pe care Domnul Însuşi le-o vestise mai înainte de răstignire.

Toma dorea, aşadar, ca Iisus să fi înviat, dar teama, neîncrederea, îndoiala puseseră stăpânire pe sufletul său: dacă Hristos n-a înviat, ci este numai un zvon? Îndoielile îl cuprind, îl stăpânesc, îl chinuie, îi frământă sufletul ars de dragoste şi de nădejde. Când ceilalţi ucenici, plini de bucurie, îi spun: “Am văzut pe Domnul!” , el mărturiseşte lor: “De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

Opt zile l-a lăsat Domnul pe Toma să se frământe în dorinţa de a afla, în sfârşit, el personal, adevărul Învierii Domnului. Între timp, Iisus S-a arătat femeilor mironosiţe, precum şi celor doi ucenici – Luca şi Cleopa -, pe drumul spre Emaus, iar Petru, apostolul, a constatat că mormântul unde fusese pus trupul Domnului era gol (Luca 24).

Apoi, pentru a-l încredinţa pe Toma de realitatea învierii Sale ca şi pe ceilalţi ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o dată Apostolilor Săi, trecând, şi de data aceasta, prin uşile încuiate şi stând în mijlocul lor le-a zis: “Pace vouă”, dar acum S-a adresat în mod deosebit lui Toma zicându-i: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Mântuitorul, vrând să-l vindece pe Toma de îndoială, pe un ton de mustrare, i-a arătat realitatea sau adevărul Învierii Sale din morţi printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morţi.

În momentul în care Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus şi urma rănii pe care a lăsat-o lancea care I-a străpuns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat, ci a spus ceva mai mult: “Domnul meu şi Dumnezeul meu !”. Adică, Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci şi dumnezeirea Sa.

Toma s-a atins de un trup văzut şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său înviat; a atins trupul limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat.

La mărturisirea acestei credinţe, Domnul Iisus, cu glasul blând şi mângâietor, printr-o blândă imputare, îi răspunde: “Căci M-ai văzut pe Mine, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29-30), adică fericiţi sunt cei ce n-au văzut pe Hristos Cel Înviat cu ochii trupului, dar au crezut în El. Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această putere sau capacitate spirituală de a cunoaşte cele nevăzute, de a vedea dincolo de vederea fizică, corporală. Dumnezeu, fiindcă este netrecător şi nemărginit, nu poate fi văzut cu ochii noştri trupeşti sau fizici limitaţi. Însă sufletul care este luminat de credinţă poate vedea dincolo de vederea fizică.

Momentul necredincioşiei lui Toma ar putea părea bizar, dacă n-am şti că toate întâmplările de acest fel au o anumită destinaţie în istoria mântuirii. Toma a confirmat, de fapt, adevărul Învierii pentru aceia care, mai târziu, aveau să-l conteste.

Dumnezeu a îngăduit necredinţa lui Toma, pentru ca ea să aducă mai mare folos credinţei noastre. De aceea cântările noastre bisericeşti din Duminica Tomei nu-l învinuiesc pe acest apostol, ci descriu şi califică starea lui Toma: “O, bună necredinţa lui Toma este o credinţă mântuitoare, care adevereşte faptul învierii spre încredinţarea lumii. O, prea mărită minune! Necredinţa, credinţă adevărată a rodit!”.

Faptul de a fi pipăit pe Domnul a însemnat pentru Apostol încredinţarea lui. Îndoiala şi necredinţa acestuia s-au transformat în credinţă, în încredinţarea despre Învierea şi dumnezeirea Mântuitorului. Toma prin pipăire nu numai că s-a încredinţat dar s-a şi umplut de har, devenind între Apostoli primul care a propovăduit pe Iisus Cel Înviat Om şi Dumnezeu adevărat.

Noi credem că Hristos-Domnul a înviat pentru că Sfinţii Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Noi, deşi nu Îl vedem pe Hristos cu ochii trupeşti, Îl simţim prezent în lume şi în viaţa noastră. Şi ne putem şi noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu voinţa şi chiar cu trupul: cu inima ne atingem de Domnul prin credinţă, evlavie şi rugăciune curată, duhovnicească; cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi ziditoare de suflet; cu voinţa ne atingem de Domnul prin săvîrşirea faptelor bune, în dragoste şi smerenie; iar cu sufletul şi cu trupul ne hrănim şi ne unim mistic cu Hristos Mântuitorul prin Sfânta Împărtăşanie, care este cea mai înaltă cale de unire a noastră cu Hristos, fără de care nu ne putem mântui.

Ceea ce au trăit femeile mironosiţe care au auzit de la înger vestea Învierii Domnului şi au crezut, ceea ce au trăit ucenicii care L-au văzut pe Hristos înviat şi au atins coasta Lui străpunsă, aceea se mărturiseşte şi se transmite de către Biserică. Din credinţa celor care  L-au văzut cu ochii trupeşti pe Hristos Cel înviat ne întărim credinţa noastră văzându-L pe Hristos cu ochii sufletului sau cu ochii credinţei.

Iar de se va strecura vreo îndoială în inima noastră, să auzim cuvântul Domnului spus lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“. Te vei cutremura şi vei răspunde ca şi Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Amin.

Hristos a înviat!

(Preafericitul Părinte  Daniel, Arhim. Ilie Cleopa, Pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro)

Pace vouă

După relatarea Sfântului Evanghelist Ioan, în seara Învierii, ca şi la opt zile după aceasta, Hristos venind în mijlocul Ucenicilor Săi li S-a adresat cu  cuvintele «Pace vouă!»

Este primul cuvânt pe care Mântuitorul  l-a spus Ucenicilor Săi. I-a salutat cu cuvântul «Pace vouă» ca să-i scoată din tulburarea pe care le-o provoca gândul că poate e un duh, deoarece venise la ei prin uşile încuiate (Ioan 20, 19, 26), dar şi pentru a le arăta prin aceasta pacea pe care o aduce lumii prin Învierea Lui.

Pace au vestit îngerii la venirea Fiului lui Dumnezeu ca om în lume. Pace le vesteşte El ucenicilor spre a o vesti şi ei lumii. Pace ne spune şi nouă Hristos de câte ori Îi dăm posibilitatea să vină în mijlocul nostru, fie că suntem singuri în rugăciune dar mai ales atunci când ne adunăm împreună pentru a participa la Sfânta Liturghie.  «Pace vouă» - este urarea pe care preotul o face credincioşilor atât de des în cadrul tuturor sfintelor slujbe.

În a doua Duminică după Paşti, ca şi în seara zilei de Paşti, la Vecernie, Biserica ne transmite salutul de urare al lui Hristos Cel Înviat - «Pace vouă».

Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei temelie Hristos a pus-o prin Moartea şi Învierea Sa, e împărăţia păcii între oameni, deoarece e împărăţia păcii conştiinţei lor cu Dumnezeu, a păcii pe care le-o dă oamenilor siguranţa că vor trăi în veci.

Hristos a înviat ca să ne aducă pace, pace cu Tatăl şi pace între noi. Primul lucru pe care ni-l vesteşte Hristos Cel Înviat este «Pace vouă», ce echivalează şi cu: „Credeţi în Învierea Mea, nu vă mai lăsaţi tulburaţi de gânduri de îndoială în Învierea Mea“. Amin.

(din “Duminicile Penticostarului”)


“Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea celor nevăzute” (Evrei 11, 1).


Deschide uşa inimii

“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ (Ioan 20, 19)

Să nu pierdem nădejdea că Hristos Se va arăta și în inima noastră împietrită. S-ar părea că nu are cum să intre, fiindcă noi înșine închidem cu îndărătnicie ușa în fața a tot ce este bun, respingând în trufia noastră nechibzuită singurul lucru de trebuință și străduindu-ne să înăbușim glasul conștiinței noastre, care nu ne dă pace. Dar chiar și în această îndărătnică înstrăinare, în această fortăreață aparent de necucerit în care ne închidem, Domnul poate să apară pe neașteptate în mijlocul simțămintelor noastre egoiste, viclene, în mijlocul gândurilor deșarte, și să ne spună: Pace vouă!

Domnul vrea mântuirea noastră și, acoperindu-ne toate fărădelegile fără număr, bate la ușa inimii noastre; deși o găsește închisă, întră totuși pe ea și luminează cu lumina Sa sufletul nostru întunecat.

Doamne Iisuse, pătrunde și în inima mea! Tu, Cel ce ai înviat morții, Cel ce Însuți ai înviat, Hristoase, învie și în mine sămânța amorțită a binelui și chiar prin ușa încuiată intră în inima mea, luminează orbirea mea cu lumina prezenței Tale și dă-mi să aud sfântul Tău cuvânt: Pace vouă! Amin.

(din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu)


 

Anunt pictura biserica