Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în jurul anului 780, în Decapolea Isauriei (de aici luându-şi Cuviosul Grigorie şi numele de „Decapolitul”), in sud-estul Asiei Mici, din părinţi ortodocşi binecredincioși şi a copilărit în oraşul Irinopolis.

Încă de tânăr hotărăşte să părăsească lumea şi să se retragă în munţi. Astfel, s-a refugiat la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o mănăstire din jurul Decapolei, unde a rămas timp de 14 ani, şi s-a nevoit întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor. Apoi, a cerut binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie.

După ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas divin, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul a început o serie de călătorii în Efes, Proconez, Histopolis, Siracuza Siciliei, săvârşind multe minuni şi încurajând pe creştini să cinstească icoanele, Bizanțul fiind otrăvit în acea vreme de eresul iconoclast.

În cele din urmă a ajuns la Tesalonic, unde s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul a devenit cunoscut prin puterea sa de a fi văzător cu duhul. După ce a săvârşit minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise.

Deşi bolnav de hidropică, Sfântul Grigorie pleacă la Constantinopol, unde era întemniţat Simeon, unchiul său, din cauza celor care nu cinsteau icoanele.

Sfântul Grigorie trece la cele veşnice la 20 noiembrie 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol. Acest mare cuvios și mărturisitor al lui Hristos era cinstit ca sfânt și făcător de minuni încă din viață. Dar și după moarte se vindecau bolnavii la mormântul lui. Văzând aceasta, monahii acelei mănăstiri i-au scos sfintele sale moaște din pământ și le-au pus în biserică spre închinare și ajutorul tuturor.

În anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, moaştele Sfântului Grigorie au ajuns în părţile Dunării. Aici au fost cumpărate de un dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le-a răscumpărat cu preţ mare şi le-a dus la Mănăstirea Bistriţa – Râmnicu Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi. Tradiția spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:“Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage!”.

Mai târziu turcul, văzându-se amăgit de creștini, a venit la Mănăstirea Bistrița să ia moaștele înapoi sau să i se dea mai mulți bani. Atunci, fericitul ctitor Barbu Craiovescu, călugărit aici cu numele de Schimonahul Pahomie, auzind de venirea turcului, a ascuns sfintele moaște într-o peșteră din muntele apropiat, unde s-a ridicat și un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie. Așa au scăpat sfintele moaște din mâna păgânilor. Apoi turcul, mâniindu-se, a jefuit mănăstirea și, dându-i foc, s-a dus în țara lui. Ctitorul a zidit mănăstirea din nou și a adus din peșteră sfintele moaște, care se păstrează în biserica mare până astăzi, ca un odor de mare preț.

Viața Sfântului Grigorie, de smerenie, răbdare, blândețe, milostenie, stăruință în rugăciune, dragoste de Dumnezeu și de semeni, ca și dârzenia cu care a apărat dreapta credință, poate constitui și pentru noi, credincioșii de neam român, o pildă vrednică de urmat. Să-l rugăm să ne ocrotească și să-l cinstim zicând: “Apărătorul nostru și folositorul cel fierbinte, după datorie mulțumiri aducem ție, Sfinte, noi cei izbăviți din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca unul ce ai îndrăzneală către Domnul, din toate primejdiile izbăvește-ne pe noi, ca să-ți cântăm ție:bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie” (din Acatistul Sf Cuv. Grigorie Decapolitul)

Sfântul Mucenic Dasie A fost soldat creştin străromân în Legiunea XI Claudia a armatei romane, cantonat în oraşul Axiopolis (lângă Cernavodă), pe malul drept al Dunării. Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel”. A suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).

Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn. Pentru pregătirea sărbătorii, se obişnuia să se tragă la sorţi un „rege” care, timp de 30 de zile, urma „să se dedea la tot felul de petreceri şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi, spre hazul şi desfătarea mulţimii“. După această perioadă, în timpul celor 7 zile de sărbătoare propriu-zisă,  „regele“ era sacrificat zeului Cronos, străpuns de săbiile ostaşilor.

La 17 noiembrie 304, sorţii au decis ca rege al Saturnaliilor să fie soldatul Dasie. Creştin în taină, ştia că, de va accepta acele treizeci de zile de desfrâu, va fi aruncat în focul cel veşnic. De aceea, a socotit că „este mai bine pentru mine să sufăr puţine chinuri şi munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii“. Astfel, când a fost adus în faţa soldaţilor ca rege al sărbătorii păgâne, a mărturisit că este creştin şi preferă să fie adus jertfă Domnului Hristos, decât să fie jertfit zeului Cronos. A fost întemniţat şi adus spre judecată în faţa comandantului militar Bassus. Acesta l-a îndemnat pe Sfântul Mucenic Daisie să jertfească zeilor, însă refuzând a fost supus supliciilor şi în cele din urmă a primit cununa muceniciei.

Pentru rugăciunile Sfântului Mc. Dasie, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi! Amin!

†) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (23 nov)

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi! Amin!