„De aceea, asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale.

Şi începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.

Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească.

Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.

Iar stăpânul slugii aceleia milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.

Dar ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care îi datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.

Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.

Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria.

Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.

Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?

Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria.

Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.”