Arhiereul Pavel Șerpe
(18 mai 1897 – † 18 mai 1978)

Arhiereul Pavel Șerpe este unul dintre episcopii cel mai puțin cunoscuți ai Bisericii Ortodoxe Române dar care prin slujirea sa smerită, prin ținuta morală ireproșabilă, prin importanța activității sale și prin pozițiile deținute de-a lungul timpului, și-a adus un aport considerabil la viața și istoria Bisericii într-o perioadă deosebit de dificilă pentru Biserica Ortodoxă Română.
Este greu de redat pe scurt dimensiunea întregii activități misionare a preotului Petru Șerpe, devenit apoi Arhiereul Pavel Șerpe. El și-a făcut conștiincios datoria, slujindu-I cu dragoste și râvnă lui Dumnezeu oriunde a fost chemat.

Arhiereul Pavel Șerpe s-a născut la 18 mai 1897 în satul Rădeni, com. Păstrăveni, jud. Neamț, din părinții Nicolae și Safta, țărani, muncitori de pământ și crescători de vite, primind la Botez numele de Petru. A fost al 10-lea copil din cei 12 frați și surori și s-a remarcat încă de mic prin puterea sa de muncă, prin calitățile sale sufletești, prin seriozitate, prin buna, frumoasa și aleasa educație pe care a primit-o în familie.

În 1920 a absolvit Seminarul Teologic ”Veniamin Costache” din Iași iar în 1924, Facultatea de Teologie din Cernăuți, devenind licențiat în teologie. În toamna anului 1924 s-a înscris la Seminarul Pedagogic din București pe care l-a absolvit în anul 1925.

La 29 iunie 1925, tânărul teolog Petru Șerpe se căsătorește la Constanța cu domnișoara Maria N. Vasilescu, fiică de învățător din comuna Herești, jud. Ilfov.

La 14 septembrie 1925, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, a fost hirotonit diacon de către episcopul Ilarie Teodorescu, pe seama Catedralei Episcopale din Constanța, iar la 11 noiembrie 1927 este hirotonit preot în Catedrala Patriarhală din București de către Patriarhul Miron Cristea, pe seama acestei Catedrale.

La 15 noiembrie 1927 este numit preot misionar (confesor) pentru muncitorii din Crângași de la C.A.M. ”Belvedere” și C.F.R. ”Grand” care, de foarte puţin timp, devenise, dintr-un mic sat, un cartier al Bucureştiului. Însă locul era încă o mahala sordidă în care abia işi făceau drum frumosul şi comodităţile urbane.
Neavând unde să slujească sfintele slujbe și să acorde asistența religioasă păstoriților săi, la 29 iunie 1928 proaspătul paroh amenajează în curtea Manufacturii de Tutun ”Belvedere” o capelă cu hramul ”Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”. După îndelungi strădanii, a întemeiat parohia ”Belvedere”, pe care a păstorit-o ca preot paroh până la 31 august 1947. Aici a desfășurat o intensă activitate religios-morală, culturală, socială și misionar-caritabilă, îngrijindu-se de formarea spirituală și intelectuală a păstoriților săi pe care încerca să îi stimuleze prin șezători, festivități, conferințe, cateheze, excursii, pelerinaje, reviste parohiale și împreună-cântare în corurile pe care le-a întemeiat. Părintele Petru Şerpe a încercat şi a reuşit, în majoritatea cazurilor, să aducă la masa dialogului pe patroni şi pe muncitori, într-o perioadă în care criza economică cunoştea în România cote extrem de ridicate. Când sărăcia şi disperarea deveniseră locuri comune, părintele Şerpe a căutat să rezolve lucrurile în spiritul unei dreptăţi sociale trecute prin simţirea creştină. Această atitudine activă a părintelui a contribuit ca în Regie, în timpul marilor greve din Bucureşti din 1933, să nu se ajungă la conflictele şi vărsarea de sânge care au avut loc la atelierele Griviţa.
Cu susținerea preotesei Maria, preotul Petru Șerpe s-a dedicat operei caritabile, înzestrând cu cele necesare sute de copii nevoiași și întemeind la demisolul Bisericii Belvedere prima cantină socială din cuprinsul Patriarhiei. La acestea s-a adăugat pastorația propriu-zisă sau misiunea religios-morală desfășurată cu multă râvnă vreme de două decenii în parohie, precum și înzestrarea parohiei cu un lăcaș de cult unic în țară prin frumusețea sa, Biserica Belvedere.

Din activitatea preotului Petru Șerpe din cei 20 de ani de slujire în Parohia Belvedere, amintim:
- A reorganizat și administrat Biblioteca Populară ”A.G. Ioachimescu” din incinta manufacturii, înzestrând-o cu 5.000 de volume care erau puse la dispoziția muncitorilor și funcționarilor fabricii;
- A organizat pentru enoriașii săi numeroase șezători, festivități și conferințe, în spirit creștin, patriotic și profesional, invitând o serie de personalități care susțineau prelegeri pe teme culturale și religiosmorale, contribuind astfel la creșterea duhovnicească a celor care asistau;
- A înţeles de pe atunci valoarea sfintelor moaşte şi a pelerinajului pentru întărirea şi creşterea în duh a credincioşilor, astfel că, periodic, a organizat pelerinaje și excursii cu sute de oameni la locurile de închinare cele mai importante din România acelor vremuri;
- S-a îngrijit de formarea a două coruri (Corul Capelei și Corul Manufacturii) cu un număr total de 200 de coriști, care să activeze în cadrul sfintelor slujbe și care au susținut cântări în diverse locuri și ocazii;
- În perioada ianuarie 1933 – noiembrie 1940 a editat revista lunară parohială ”Muncă și Credință”, tipărită la tipografia ziarului ”Universul” într-un tiraj de câte 2.000 de exemplare, care era distribuită în mod gratuit tuturor credincioșilor din parohie;
- În aprilie 1933, realizează pe cheltuiala Manufacturii filmul cultural de lung metraj ”Imnul Muncii”, care expune viața din Parohia și Manufactura Belvedere, sub aspectul ei de muncă și credință, ca o modalitate aparte de a le arăta muncitorilor valoarea lor şi o cale de apropiere eficientă între aceştia şi preotul lor; prezentarea filmului în toate stabilimentele C.A.M. din țară a fost foarte bine apreciată, fiind
însoțită de conferințe susținute de preotul Petru Șerpe;
- În 1938 a amenajat în sala de mese și festivități a Manufacturii un cinematograf pentru rularea filmelor culturale, instructive și recreative, în cadrul șezătorilor săptămânale și a spectacolelor cinematografice special organizate de către preot, cu intrarea gratuită pentru personalul C.A.M.”Belvedere”;
- La 25 noiembrie 1929 a înființat ”Societatea Creștină Ortodoxă Sf. Ecaterina” compusă din enoriașii din parohie și personalul Manufacturii Belvedere, având scopul de a sprijini activitatea misionară și cultural-religioasă a parohiei în vederea construirii bisericii dar și pentru a sprijini material familiile nevoiașe; în cadrul Societății funcționau ”Adunările Creștinești”, ”Cercurile Familiare” și un bazar;
- Mila creștină a fost cultivată și practicată intens în parohia Belvedere: sistematic, prin donații, colecte și contribuții ale credincioșilor, ale Societății Sf. Ecaterina, prin activitatea Asociației ”Casa Femeii” și a ”Fondului Misionar”, au fost ajutate material multe persoane și familii împovărate;
- În 1940 a înființat la demisolul Bisericii Belvedere o cantină, care a funcționat cu bucătărie proprie,sală de mese și personal calificat, asigurând zilnic masa pentru mai mult de 150 de copii, până în 1948, când a fost desființată de regimul comunist care a interzis ca parohia să se mai implice în viaţa muncitorilor;
- Încă de la începutul pastorației sale s-a străduit să elimine din parohie păcatul concubinajului, cununându-i pe toți cei care se găseau în această situație și botezându-le copiii;
- În activitatea sa în parohia Belvedere preotul Petru Șerpe s-a ocupat în mod deosebit de educația religios-morală a copiilor și tineretului, căutând să le imprime dragostea de Biserică, de familie, de școală, de neam, de patrie: ținea ore săptămânale de catehizare în școlile și grădinițele din parohie, se îngrijea de spovedania și împărtășirea tuturor copiilor, îi învăța să cânte, le dădea preocupări sănătoase în societăți tinerești (”Centuria Belvedere” cercetași, ”Cercul educatorilor și intelectualilor creștini ortodocși din enorie”);
- Cu ajutorul membrilor Societății Sf. Ecaterina, în 1934 a amenajat pe un loc viran și a dotat cu cele necesare prima grădiniță pentru copiii muncitorilor din parohie, Grădinița ”Sf. Nicolae”, de a cărei organizare și funcționare s-a îngrijit împreună cu preoteasa Maria Șerpe;
- Între anii 1946 – 1950 a organizat și condus ”Școala duminicală de catehizare”, în Biserica Belvedere, școală cu un impact social-cultural și moral-religios incalculabil;
- În marea sa dragoste pentru slujirea lui Dumnezeu și a semenilor, încă din noiembrie 1930 preotul Petru Șerpe inițiază demersuri pentru construirea unei biserici parohiale, capela Sf. Ecaterina din curtea Manufacturii devenind neîncăpătoare; lucrările de construcție au început în vara anului 1934 și au fost finalizate în 1940; la 25 octombrie 1934, în prezența conducerii Manufacturii Tutunului și a Căilor Ferate
Române, precum și a numeroși credincioși și a unui sobor impresionant de preoți, a avut loc solemnitatea de zidire a pietrei de temelie a Bisericii Belvedere, cu participarea Patriarhului Miron Cristea, prilej cu care acesta a spus în cuvântarea sa: „Cu câțiva ani în urmă, cartierele muncitorești din Grand și Grivița semănau cu câmpurile înțelenite, acoperite de spini și pălămidă. Viața era aspră și grea, fiindcă oamenii pierduseră pe Dumnezeu. Trebuia un grădinar, care să curețe în acest ogor însălbăticit și să semene cuvântul divin al Evangheliei. Acel om care a izbutit să redeștepte în sufletele voastre, odată cu binefacerile credinței și virtuțile străbune ale neamului nostru, a fost părintele Petru Șerpe. Părintele Șerpe și-a înțeles rolul misionar și v-a adus pe Mântuitorul.”

În pofida greutăţilor economice ale vremii, părintele Şerpe a dorit ca necesara viitoare biserică a parohiei să fie mai mult decât un spaţiu utilitar, să devină emblemă şi model pentru viitorul cartier, astfel încât „Belvedere“ să nu mai fie o simplă denumire. În acest scop, el a apelat la unul dintre cei mai mari arhitecţi ai vremii, Ioan D. Traianescu (1875 – 1964), proiectantul celebrei Catedrale Mitropolitane din Timişoara, astfel că Biserica Belvedere are un aspect monumental iar ca structură arhitectonică se aseamănă aproape în întregime cu Catedrala timişoreană. Este considerată unicat în Bucureşti iar împreună cu Catedrala din Timişoara şi cu Biserica Elefterie din Bucureşti sunt apreciate ca “opere de arhitectură foarte rare“ (”Arhitectura pe teritoriul României” – Ed. Academiei 1982, pag. 580, Prof. Grigore Ionescu).

În paralel cu activitatea de cleric, preotul Petru Șerpe a îndeplinit și alte funcții:
- De la 1 ianuarie 1928 și până la 29 iunie 1947 – profesor de religie onorific, precum și președinte și membru de onoare al Comitetelor școlare de la: Școala Industrială de Ucenici, Liceul Comercial „D-na Stanca”, Școala de Moașe – Giulești, Școala Primară Nr. 27 „Regina Maria”, Școala de Adulți R.M.S. și Grădinița „Sf. Nicolae” iar în anul școlar 1928-1929 a funcționat ca profesor de religie și la Școala „Domnița Anastasia” din strada Știrbei Vodă;
- În perioada 1 iulie 1945- 2 iunie 1946 a îndeplinit funcția de consilier referent al Arhiepiscopiei Bucureștilor la secția culturală, iar de la 22 iunie 1946 și până la 3 iulie 1947, funcția de Consilier referent la secția administrativă, când a fost avansat la treapta de arhiereu.

În aprilie 1936 preotul Petru Șerpe a fost decorat cu ordinul ”Steaua României”.
În activitatea sa, preotul Petru Șerpe a fost ajutat foarte mult de către soția sa, preoteasa Maria. Ea s-a implicat activ în multe din problemele parohiei, susținându-l pe soțul ei. A contribuit mult la înființarea Societății Sf. Ecaterina, a făcut parte din comitetul de conducere al acestei Societăți, luptând mult ca aceasta să-și atingă scopul propus. De-a lungul timpului s-a străduit să fie un model pozitiv pentru toate femeile din
parohia Belvedere. Din căsnicia preotului Petru Șerpe și a soției sale Maria nu a rezultat nici un copil.
În cursul anului 1938 preoteasa Maria se îmbolnăvește grav iar la 22 mai 1940 trece la cele veșnice.
După moartea soției sale, preotul Petru Șerpe și-a dus în mod moral văduvia, conducând parohia mai departe cu aceeași dragoste și râvnă pe care a avut-o și până atunci.

Având în vedere vasta sa experiență acumulată în bogata activitate pastorală desfășurată pe atâtea planuri în parohia Belvedere, precum și calitățile dovedite în funcțiile de consilier referent al Arhiepiscopiei Bucureștilor, preotul Șerpe a fost considerat de către Patriarhul Nicodim Munteanu drept un valoros viitor episcop, astfel că încearcă să-l pună în slujirea arhierească drept vicar patriarhal. Însă autorităţile comuniste
se opun sistematic. Abia în vara anului 1947 şi mai ales cu sprijinul Regelui Mihai, care a semnat Decretul regal de numire, Patriarhul reuşeşte să-l numească episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (la 29 iunie 1947) iar în ședința Sfântului Sinod din 3 iulie 1947 să-i acorde rangul de arhiereu cu titlul de Ploieșteanul.

La 22 iulie 1947, preotul Petru Șerpe este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț, primind numele de Pavel și având ca nași de călugărie pe Arhim. Demostene Tebeica și pe Părintele Ilie Cleopa. Ipopsifierea a avut loc în ziua de sâmbătă, 30 august 1947 iar a doua zi a fost hirotonit în cadrul Sfintei Liturghii întru arhiereu.
De la jumătatea lunii septembrie 1947 se va muta la palatul patriarhal, preluând o serie din obligațiile patriarhului Nicodim, a cărui stare de sănătate devenise tot mai precară.
După moartea patriarhului Nicodim survenită la 27 februarie 1948, episcopului-vicar Pavel Șerpe îi sunt reînnoite toate delegațiile de către mitropolitul Justinian Marina, care asigura locotenența patriarhală și care prețuia vrednicia vicarului Pavel, dar, la presiunea Guvernului comunist, după două luni, la 13 mai 1948, episcopul Pavel Șerpe este numit stareț la Mănăstirea Antim, însă pentru o scurtă perioadă de timp.

Dorind să-l păstreze alături, în toamna anului 1948, Patriarhul Justinian îi încredințează supravegherea mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în calitate de exarh. A fost de asemenea ales în Comisia pentru învățământul teologic și religios.
În timpul cât a fost episcop-vicar a îndeplinit sarcinile date de Patriarh și anume: sfințiri de biserici, hirotonii, prezida conferințele protopopești din eparhie. A îndeplinit această funcție până la 31 decembrie 1948 când în urma desființării posturilor de arhierei-vicari de către regimul comunist, autorităţile comuniste îl obligă pe Patriarhul Justinian să-l demită pe vicarul Pavel Şerpe. Dar întâistătătorul român, care îl aprecia în mod deosebit, îl trimite pe Şerpe la Mănăstirea Neamţ, unde, în ianuarie 1949, este numit profesor și mai apoi director la Seminarul Monahal iar din anul următor i se încredințează și stăreția ctitoriei ștefaniene, până la 9 octombrie 1951. Considerat de unii loc de exil, de fapt Neamţul a însemnat o oportunitate de regăsire de sine şi de slujire a Bisericii.

La 31 august 1952 Episcopul Pavel Șerpe își încetează funcția de director al Seminarului Monahal ca urmare a desființării acestuia.
Începând cu data de 1 septembrie 1952, Arhiereul Pavel Șerpe este scos la pensie în condițiile hotărârii Consiliului de Miniștrii nr. 187 din 17 februarie 1950 și cere să se stabilească la Mănăstirea Bistrița – jud. Neamț, unde a stat doi ani, până în noiembrie 1954, când a plecat la Mănăstirea Curtea de Argeș, ”ultimul său loc de recluziune stabilit de autorități”. Dar aici Pavel Şerpe nu vine să se bucure de pensie, ci să preia conducerea cursurilor de îndrumare (apoi şi funcţia de stareţ al mănăstirii), având o misiune foarte grea, aceea de a reda strălucire arhitecturală şi duhovnicească unui spaţiu devastat (în 1949, pentru ca oamenii să nu mai viziteze mormintele regale, biserica fusese închisă, moaştele Sfintei Filofteia mutate la Episcopia din Râmnicu Vâlcea, iar clădirile fuseseră declarate case de odihnă pentru muncitori). Arhiereul pensionar s-a apucat imediat de lucru: reface clădirile, redeschide biserica spre închinare iar cu ajutorul Patriarhului Justinian reușește să obţină aprobarea pentru readucerea moaştelor Sfintei Filofteia în mănăstire, contribuind astfel la reactivarea așezământului și la dezvoltarea pelerinajelor la moaștele Sfintei dar mai ales la catehizarea și îndrumarea tinerilor pe calea cea dreaptă, pentru care a creat şi o bibliotecă cu cărţi ziditoare de suflet.și a adus călugări îmbunătăţiţi pentru a fi călăuză credincioşilor,

La 14 octombrie 1955 a organizat și a participat alături de Patriarhul Justinian și de numeroși ierarhi români și străini la slujba solemnă pentru generalizarea cultului Sfintei Filofteia în întreaga țară. Suita de funcții pe care le-a ocupat episcopul Pavel Șerpe de-a lungul timpului precum și această activitate misionară, de păstrare şi răspândire a credinţei, nu a fost pe placul autorităţilor, care l-au pus pe bătrânul arhiereu sub urmărire, organele de securitate ale regimului comunist întocmindu-i un dosar stufos cu note informative și denunțuri denigratoare din partea agenților racolați din rândul cunoscuților săi. Urmărirea informativă a arătat că Pavel Şerpe a sprijinit pe mulţi monahi să revină în mănăstire după Decretul 410 (printre care şi pe părintele Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu), organizează slujbe ample cu ocazia praznicelor, la care participă numeroşi credincioşi, le vorbeşte cu entuziasm pelerinilor despre legenda Mănăstirii Curtea de Argeş şi despre Sfânta Filofteia, organizează pelerinaje şi-i educă în spirit „mistic“ pe preoţii care vin la cursurile de îndrumare. Evident, activitatea arhiereului Pavel Şerpe deranja foarte mult, însă, în anii `60, Securitatea devenise mai reţinută în a opera arestări sau demascări. De aceea, s-a folosit o stratagemă, exprimată pe scurt într-un document: „Pavel Şerpe, ca episcop pensionar, este obligat să-şi vadă de sănătate, fără drept de a sluji, conform legii pensiilor“. Prin urmare, s-a profitat de boala episcopului şi de cadrul legislativ, ca lui Pavel Şerpe să i se ia toate responsabilităţile din cadrul mănăstirii şi să fie „invitat“ să-şi caute de sănătate. Astfel, izolat în mănăstire şi plecat prin staţiuni, nu ar mai fi putut să ţină legăturile cu monahii şi cu tinerii.

În acest context, la 30 aprilie 1959, arhiereul Pavel Șerpe a demisionat din funcția de stareț al Mănăstirii Curtea de Argeș, din motive de boală.
După atâtea numeroase și frumoase realizări și osteneli, episcopul Pavel Șerpe a trecut la cele veșnice la 18 mai 1978, la vârsta de 81 de ani, chiar de ziua nașterii, în modesta sa chilie de la Mănăstirea Curtea de Argeș; înmormântarea a avut loc în ziua de 21 mai 1978 în sala criptelor din demisolul Bisericii Belvedere din București, după dorința sa, din mare dragoste ce o purta acestei biserici, ctitorită cu ostenelile sale.
Întreaga activitate a Arhiereului Pavel Șerpe reflectă dragostea și grija sa de a contribui la zidirea sufletească și înălțarea de altare curate în inimile oamenilor; a fost un vizionar și de multe ori un pionier al acțiunilor sociale organizate prin intermediul Bisericii; a fost un misionar care s-a dovedit foarte activ în pastorația sa și a încercat să impună un ritm firesc statutului fiecărei instituții în care a fost încadrat – fie parohie, fie sectorul cultural, fie Administrația Arhiepiscopiei Bucureștilor, fie așezările monahale încredințate, iar prin simțul său practic a avut un potențial deosebit de a consolida lăcașurile bisericești și de a le reda strălucirea pierdută în timpul anilor grei de guvernare comunistă.
Toate acțiunile sale confirmă deopotrivă dragostea pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru oameni a unuia dintre cei mai puțini cunoscuți ierarhi români ai secolului XX, Arhiereul Pavel Șerpe.

Pr. Ioan Sarpe
TEZA DE DOCTORAT
“Biserica Ortodoxa in timpul regimului comunist. Studiu de caz: Arhiereul Pavel Serpe”