
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi
Postul Sfintelor Paşti este perioada care ne mijloceşte cea mai adâncă trăire duhovnicească din întreg anul bisericesc. Este un timp dăruit spre curăţirea inimii, de înălţare a duhului către Cel ce Se pogoară în mormântul sufletelor noastre ca să-l lumineze cu lumina Învierii Sale.
Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în faţă: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. Bunul nostru Mântuitor ne cheamă să-L petrecem cu toţii pe ultimul Său drum, pe drumul dragostei, pe drumul suferinţelor, pe drumul Crucii, al sângelui şi al mântuirii neamului omenesc. Biserica ne cheamă să ne adunăm la rugăciune în fiecare seară, la slujbele deniilor, să ascultăm ultimele cuvinte ale Domnului şi să vedem cât a pătimit El pentru mântuirea noastră.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii.
“Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă miluieşte!” – aceasta este binecuvântarea Săptămânii Mari, şi anume, să-L rugăm pe El, Cel mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de a răstigni sau de a birui patimile rele din noi, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Sa.
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se intensifică postul, întrucât răstignim mai mult în noi lăcomia de orice fel, sporim pocăinţa. Dar este şi timpul când trebuie să adăugăm peste tânguirea pentru păcatele noastre o altă tânguire – pentru Hristos Cel ce Se jertfeşte pentru noi. Prin participarea noastră la suferinţa lui Hristos mărturisim, cu inima udată de lacrimile pocăinţei,că păcatele noastre devin astăzi cuiele răstignirii şi durerile cumplite ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi într-o astfel de stare, mărturisind Domnului prin Taina cea mântuitoare a Sfintei Spovedanii şi prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, putem şi noi să-L însoţim pe Hristos pe Calea suferinţei Crucii spre bucuria Învierii.
Nu putem merge la Locurile Sfinte, dar avem Biserica, iar aici citirile şi cântările ni-L fac prezent pe Hristos în suflete. Cel mai important lucru pentru noi este să participăm sufleteşte şi trupeşte la slujbele Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. Aceasta este şi chemarea Sfintei noastre Biserici în Săptămâna Mare: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos!“. Amin.
Sfânta şi Marea Luni
Denia din Sfânta şi Marea Luni ne aşează înainte pilda smochinului neroditor care a fost blestemat de către Domnul să se usuce şi a dreptului Iosif din Vechiul Testament.
Istoria smochinului ne îndeamnă la pocăinţă şi facere de bine. Dacă Dumnezeu nu găseşte în noi roadele credinţei, adică faptele cele bune, putem fi părtaşi sorţii smochinului celui neroditor. Dumnezeu este atât iubire, cât şi dreptate. Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.
De asemenea, ne este dat exemplul lui Iosif cel Frumos – cel frumos la trup şi la suflet. Acesta este vândut de fraţii săi pe 30 de arginţi, iese viu din groapa în care îl azvârliseră fraţii săi, ajunge stăpânul Egiptului, salvează poporul de foamete, sfârşind prin a-i ierta pe toţi pentru răul pe care i-l făcuseră, anticipând profetic, prin viaţa sa, venirea în lume a Mântuitorului.Iosif rămâne pentru noi un model de smerenie şi răbdare, de iertare desăvârşită, îndemnându-ne, împreună cu Mântuitorul, să iertăm pe cei care ne greşesc şi să facem bine şi celor ce ne urăsc pe noi.
Sfânta şi Marea Marţi
Denia din Sfânta şi Marea Marţi ne aduce aminte de ziua judecăţii prin cele două pilde: pilda celor zece fecioare şi pilda talanţilor.
Suntem îndemnaţi să luăm aminte la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut ulei în candelele lor şi care L-au întâmpinat pe Mirele Hristos, intrând cu El în cămara nunţii, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au lipsit de la întâmpinarea Lui.Cele cinci fecioare înţelepte închipuie oamenii care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, se îngrijesc de lumina cea sufletească (candela). Această lumină sufletească nu se poate aprinde decât prin faptele milostivirii (untedelemnul), prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cele cinci fecioare nebune reprezintă sufletele care au dat uitării faptele iubirii de Dumnezeu şi de oameni, căutând realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi.
Să fim întotdeauna pregătiţi pentru întâlnirea cu Domnul în clipa morţii noastre, după îndemnul Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când vine Fiul Omului”.
Pilda talanţilor este în legătură directă cu pilda celor zece fecioare şi ne arată cât de importantă este înmulţirea darurilor noastre prin faptele cele bune puse în slujba bucuriei aproapelui nostru. Dumnezeu a dăruit fiecăruia anumite posibilităţi; după Voia Lui cea sfântă a rânduit fiecărui om anumite daruri (talanţii), pentru ca să le folosească spre slujirea aproapelui şi prin aceasta spre dobândirea mântuirii. Spre deosebire de cei ce au făcut să rodească darurile lor, cel ce a primit un singur talant, l-a îngropat, ignorând porunca lui Dumnezeu de a-l înmulţi. Aşa se întâmplă şi cu noi atunci când uităm că tot ceea ce avem Îi datorăm Domnului şi că dăruind din darurile noastre aproapelui nostru, de fapt nu le pierdem, ci dimpotrivă, le redobândim însutit în ziua neînserată a Împărăţiei lui Hristos.
Sfânta şi Marea Miercuri
Denia din Marea Miercuri are drept temă centrală pocăinţa şi iertarea păcatelor femeii păcătoase care, cu câteva zile înainte de Patimi, a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi, le-a şters cu părul capului ei şi le-a uns cu mir, aceasta în contrast cu fapta ruşinoasă a vinderii lui Hristos de către Iuda Iscarioteanul, pentru un câştig lumesc. Gestul lui, de altfel, a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului.
Această zi ne îndeamnă şi pe noi să nu stăm departe de Dumnezeu, socotindu-ne prea păcătoşi, ci să ne apropiem de El pentru a ne putea curăţi de păcatele noastre, căci, oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu, Acesta îl iartă. Să luăm aminte la cuvintele lui Hristos care ne spune că nu a venit pe pământ pentru cei care se consideră drepţi, ci pentru cei care-şi recunosc păcatele. Din punct de vedere liturgic, cu Sfânta şi Marea Miercuri se termină perioada de pocăinţă, fiind şi ultima zi când se mai rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. De acum începe împreună-pătimirea noastră cu Iisus Hristos.
Sfânta şi Marea Joi
Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda.
Joi dimineaţă se săvârşeşte Sf. Liturghie, împreună cu Vecernia acestei zile, pomenind şi actualizând Cina cea de Taină în cadrul căreia Mântuitorul Hristos a instituit Dumnezeiasca Liturghie, împărtăşindu-i pe Apostolii Săi cu Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi al vinului.
În această Sfântă şi Mare zi de Joi, înainte de începerea Cinei, Iisus a spălat, în semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Săi, începând cu Iuda vânzătorul şi sfârşind cu Petru. Prin aceasta a vrut să le aducă aminte ucenicilor să nu umble după întâietăţi, dându-Se El Însuşi pildă: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor”.
Totodată, spălarea picioarelor ucenicilor închipuie Taina Sfintei Spovedanii, fără de care nimeni nu se poate mântui, nici împărtăşi. Spălând şi picioarele lui Iuda cel care L-a vândut pe 30 de arginţi, Mântuitorul îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească; dar Iuda nu se căieşte, nu-şi spune păcatul, nu se smereşte, nu se foloseşte. Picioarele lui sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Iisus, sărutându-i picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-L pe obraz, Îl vinde la arhierei…
După ce îi spală cu apă (îi pregăteşte prin smerenie şi prin spovedanie), Iisus îi împărtăşeşte, mai înainte de despărţire, pe ucenicii Săi, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte.
Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină săvârşită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire al lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi porunci.
După ce s-au petrecut toate acestea, este marcat începutul momentelor grave ale patimilor. Sfintele Evanghelii ne relatează că Iisus, împreună cu ucenicii, ieşind de la Cină s-a îndreptat către Grădina Ghetsimani, loc în care deseori obişnuia să se roage. Îi lasă pe ucenici în vale iar El urcă mai sus şi singur fiind, se concentrează adânc şi se roagă de trei ori – cu sudori de sânge – Tatălui ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El, dacă este cu putinţă. Voia Sa însă era să împlinească voia Tatălui: “Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească”. Este rugăciunea la care e bine să ne gândim şi noi atunci când ne rugăm. Rugăciunea noastră să fie cât mai adâncă, totală, iar cererea noastră principală să fie aceasta: „Doamne, să se împlinească toate nu după cum vreau eu, ci după cum voieşti Tu”.
Mai pomenim în această zi vânzarea şi arestarea Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani, când Iuda L-a vândut sărutându-L, ca cei care veniseră după El să Îl recunoască. În faţa Sfântului Potir noi ne luăm angajamentul de a nu-L trăda pe Dumnezeu: “Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi, ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!”
Denia din seara Joii Mari este marcată de citirea celor 12 Evanghelii, care relatează şi actualizează toate suferinţele răbdate de Mântuitorul Hristos pentru noi, precum ca imagine a Răstignirii Domnului, pentru a se închina înaintea ei toţi credincioşii. şi de scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii,
Denia celor 12 Evanghelii este slujba în care participăm împreună cu Domnul la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului. Şi toate acestea nu le-a suferit pentru vreun păcat personal, ci pentru păcatele noastre şi în locul nostru. Dumnezeu, Creatorul lumii, primeşte să fie scuipat şi bătut de mâinile creaturii… Să nu lipsim în seara aceasta de la biserică, să nu Îl lăsăm şi noi singur pe Domnul în drumul Său spre Golgota, de Răstignirea Căruia toată natura se cutremură, mai puţin omul… Să ne întâlnim toţi pe drumul Golgotei şi să alinăm şi noi puţin din durerea Lui, prin dragostea noastră!
Sfânta şi Marea Vineri
Sfânta şi Marea zi de Vineri, Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului, ziua înfricoşătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta.
Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi păcatele oamenilor, care Îl ocărau până în ultima clipă. Iar Hristos, smerindu-Se şi iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoarea rugăciune pentru cei ce-L vrăjmăşesc: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.”
În această zi stăm şi noi în faţa Crucii lui Hristos împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi cu Maica Domnului şi învăţăm de la El să iertăm pe vrăjmaşii noştri. Învăţăm de asemenea să ne încredinţăm viaţa noastră în mâinile lui Dumnezeu, căci Hristos, fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: “Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Învăţăm despre măreţia pocăinţei, după exemplul tâlharului de pe cruce care a zis către Mântuitorul: “Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”,
Toate acestea pomenindu-le, să cerem de la Dumnezeu ajutor ca să înţelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi şi înţelegându-le, recunoştinţa noastră să fie cât mai deplină.
Ziua jertfei supreme este numită seacă sau aliturgică, adică nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, pentru că Însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, devenind Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Liturghia cea Mare care se face astăzi este Răstignirea Mântuitorului.
Se săvârşeşte, însă, Slujba scoaterii Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii, moment în care retrăim coborârea de pe Cruce a Mântuitorului şi pregătirea Sfântului Trup pentru înmormântare.
Seara, toţi credincioşii adunaţi în jurul Sfântului Epitaf, cântă Denia Prohodului, adică slujba înmormântării Domnului. Cuvintele Prohodului ne transmit (dacă avem urechi de auzit şi inimă de primit) durerea care sfâşie întregul univers la vederea Creatorului său mort.
Deosebit de emoţionantă este procesiunea înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, precedat de Sfânta Cruce şi urmat de cortegiul credincioşilor cu lumânări în mâini. Este o imagine a vestirii morţii şi îngropării lui Hristos în întreaga lume, simbolizată de biserică. Îl petrecem pe Hristos în mormânt, aşteptând Învierea Sa din morţi.
Sfântul Epitaf, ca simbol al Trupului Domnului, este aşezat apoi în altar, pe sfânta masă, care devine acum mormântul din care va învia Domnul. De aceea, lumina Învierii, din noaptea Sfintelor Paşti, este luată de preot de la candela ce se află pe sfânta masă.
Sfânta şi Marea Sâmbătă
În Sfânta şi Marea Sâmbătă pomenim înmormântarea Domnului Hristos, a Mântuitorului nostru Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul (pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiţi) şi în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul de pe cruce.
Este o zi de reculegere, este o zi de linişte: „Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc întru sine să nu gândească…“, ne spune Heruvicul din această Sâmbătă.
Să încercăm să ne facem treburile şi pregătirile care mai sunt cu această linişte în suflet, plină de mirarea iubirii până la moarte a Dumnezeului nostru pentru noi. Iar ajunşi în ziua Sfintei Învieri, „să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin.