Cuvioasa Parascheva s-a născut într-o familie credincioasă la începutul sec. al XI-lea, în Epivata (astăzi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, lângă Kallicrateia, la 50 km de Constantinopol.

Pe când avea 10 ani, Parascheva a auzit cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Impresionată, a dăruit hainele sale unei fetiţe sărace, îmbrăcându-se ea cu cele rupte. Acest lucru l-a făcut de mai multe ori, neţinând seama de mustrările mamei.

Această mare virtute sufletească a Paraschevei era reflectată şi pe faţa ei tânără deoarece sufletul luminează faţa şi o face foarte frumoasă. Prin urmare, a fost cerută în căsătorie de numeroşi tineri bogaţi însă, în ciuda insistenţelor părinţilor şi a prietenelor ei, a refuzat propunerile lor. Mai mult, dorindu-şi să se retragă în pustie, a plecat fără ştirea părinţilor la Constantinopol. După ce s-a închinat în bisericile de aici, s-a îndreptat spre Heracleea Pontului; aici Cuvioasa a găsit o biserică a Maicii Domnului, unde a petrecut cinci ani de zile în diferite nevoinţe.

S-a dus apoi să se închine la Locurile Sfinte, după care a mers în pustiul Iordanului şi s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este uşor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul şi prin câte nevoinţe l-a înfruntat, învingându-l. Se străduia să trăiască precum a trăit şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie şi Sfânta Maria Egipteanca vieţuitoare în această pustietate timp de 47 de ani. Astfel că Sf. Cuv. Parascheva s-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovniceşti.

Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, priveghind ca de obicei în rugăciune şi asceză cu mâinile ridicate către cer, a văzut un înger luminos, care i-a spus să se întoarcă în locurile părinteşti pentru a se pregăti de trecerea la Domnul. Şi-a dat seama că este o vedenie dumnezeiască şi s-a bucurat mult pentru că se va despărţi de pământ şi va pleca la cer, astfel că  s-a întors în locurile natale, oprindu-se întâi în Constantinopol pentru a se închina în măreaţa biserică Sfânta Sofia, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi la alte locuri de închinare.

Bolnavă şi sfârşită, s-a întors în Epivata, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. Aici a  întemeiat, conform tradiţiei, o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Tot ea s-a îngrijit şi de Biserica Sfinţilor Apostoli. A petrecut aici doi ani de nevoinţă, străină şi necunoscută de nimeni.

La vârsta de numai 27 de ani, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. A fost îngropată aproape de mare, ca o străină, ea fiind curând dată uitării de către localnici, însă nu şi de către Dumnezeu Care a proslăvit-o, descoperind după mulţi ani trupul ei neputred şi frumos mirositor. Astfel, fiind îngropat alături de ea trupul unui marinar care-şi petrecuse viaţa în păcate şi care începuse să miroasă urât, ea s-a arătat în vis ca o împărăteasă la doi localnici, descoperindu-le locul unde era înmormântată, numele şi locul ei de origine, cerând să fie aşezată într-un loc de cinste. A doua zi, trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei a fost ridicat cu sobor de preoţi şi credincioşi şi aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia unde, timp de 200 de ani, sfintele sale moaşte au devenit izvor de minuni şi vindecări.

Până în anul 1641, când sfintele sale moaşte au fost cumpărate cu bani grei de către domnitorul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam şi aduse în Moldova, acestea au cunoscut un drum lung, sinuos şi presărat cu minuni, trecând, pentru diferite perioade de timp, prin mai toate capitalele Europei ortodoxe.

Când au ajuns în Moldova, la 13 iunie 1641, moaştele Cuvioasei Parascheva  au fost aşezate cu mare fast în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, unde au rămas până la incendiul din noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 (din care au ieşit neatinse, deşi a ars toată lemnăria raclei şi chiar salteluţa de bumbac pe care erau aşezate!). La începutul anului 1889 acestea au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, devenită până în zilele noastre centrul pelerinajelor anuale de ziua Sfintei – 14 octombrie.

Să fim convinşi că nu ne va lăsa Sfânta Cuvioasă Parascheva niciodată fără ajutor dacă ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mână de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, pentru ca noi să nu ne risipim. Amin.