În Cine ai crezut?

Și căuta să vadă cine este Iisus. (Luca 19, 3). În această dorință de a-L vedea pe Iisus și de a afla cine este El putem pune temelia unei schimbări depline a întregii noastre vieți. Fiecare din noi ar trebui să-și lămurească problema: Cine este pentru mine Domnul Iisus Hristos în toate împrejurările vieții mele? Ce loc are Mântuitorul în inima mea? Cunosc eu bine în Cine am crezut? (II Timotei 1, 12), sau vestea cea bună despre nesfârșita Lui dragoste n-a pătruns adânc în sufletul meu, ci s-a atins doar de suprafață? Cel ce a fost răscumpărat cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit (I Petru 1, 19), nu își mai aparține sieși.

Ce loc are Hristos în casa ta? Oare simt toți membrii familiei tale, toți cei ce au legături cu tine, că suprema autoritate Îi aparține Mântuitorului nostru, că în casa ta este pătruns de duhul Său, este supus legii Sale? Îi recunoști puterea de a te spăla și curăți de păcatul care te stăpânește? I te supui necondiționat în toate treburile și hotărârile tale, atât în cele mari, cât și în cele mici? Se poate vedea din felul cum te porți cu toți cei din jur că Îi ceri mereu ajutorul? În blândețea ta, în milostivirea sinceră față de aproapele, în abnegația ta se bagă de seamă oare înrâurirea nesfârșitei, nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu? Se simte în tine Duhul lui Hristos? Ești gata să dai ajutor oricui, să încurajezi și să mângâi pe oricine, trecând peste ceea ce simți tu față de persoana cu pricina?

(din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu)

Setea de înnoire duhovnicească

Vameşi se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.

Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând - dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.

Când Domnul a trecut pe lângă pomul în care şedea Zaheu, S-a oprit deodată şi a grăit: Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fì­indcă astăzi trebuie să vin la tine!

Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor, Şi-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui, şi dorinţele lui.

Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihnă nici ziua nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască, spun ei, în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”.

Credeţi că e uşoară o viaţă ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este a înăbuşi mereu glasul conştiinţei. Greu este să duci povara urii şi dispreţul oamenilor. Aşa era şi cu sufletul nefericitului Zaheu. Dar de ce dorea el atât de tare să Îl vadă pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit în smochin ca să-L privească măcar din depărtare? Din simplă curiozitate? Nu: el simţea şi ştia cât de Mare şi Sfânt este Domnul Iisus Hristos. Auzise despre extraordinarele Lui minuni, despre redarea văzului orbilor, despre învierea morţilor, şi sufletul lui păcătos tresălta.

Nu simpla curiozitate îl atrăsese, ci dorea tare de a privi măcar la Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, la Cel atât de potrivnic întunecării şi nedreptăţii propriului lui suflet. Conştiinţa lui păcătoasă era mişcată ca niciodată. Năzuia să-L vadă pe Prorocul cel minunat, asemenea Căruia lumea încă nu cunoscuse, şi în inimă sa gândea: „Dar eu, păcătosul, voi rămâne încurcat şi pe mai departe în viaţa aceasta ticăloasă, pentru care oamenii mă urăsc şi mă dispreţuiesc?”

Domnul ştia ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos, ştia că acest su­flet nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a şi hotărât să meargă în casa lui Zaheu.

Zaheu s-a dat jos repede din pom şi a fugit acasă pentru a-L primi pe Dom­nul Iisus Hristos. După aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea Lui şi, lepădând îndată şi cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracìlor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Luca 19, 8).

Iată ce pildă de adâncă pocăinţă; iată cum a cutremurat sufletul acestui om păcătos cercetarea dumnezeiască! Tocmai la el, un păcătos atât de ticălos, dispreţuit de oameni, să vină Însuşi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a răspuns? Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9).

Aşadar Zaheu, om păcătos, mânat de nevoia simţită lăuntric a renaşterii duhovniceşti, a început să caute întâlnirea cu Hristos – şi această întâlnire a avut loc, aducând mântuire casei lui.

Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia pocăinţei şi înnoirii.

Dar noi, spuneţi-mi, oare puţine păcate avem? Oare nu suntem toţi datori să ne pocăim din toată inima, ca şi Zaheu, şi, asemenea lui, să ne plătim datoriile faţă de cei pe care i-am necăjit?

Să ne fìe pildă întotdeauna această întoarcere la credinţă a mai-marelui vameşilor! Să ne străduim şi noi, când ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim aşa cum L-a primit Zaheu şi să ne învrednicim de aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit el! Amin.

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (30 ian)

Aceşti Sfinţi Ierarhi au vieţuit în Asia Mică, în secolele al IV-lea şi al V-lea, într-o perioadă aflată încă în mrejele învăţăturilor păgâne şi idolatre şi în care creştinismul abia ieşise din primele trei secole de prigoană. Prăznuirea comună la 30 ianuarie a Sfinţilor Trei Ierarhi datează din secolul al XI-lea când, timp de mai mulţi ani, au existat dispute între diferite comunităţi creştine în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi.

Astfel, au fost teologi ai vremii care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului; el a unit credinţa cu viaţa practică, adică cu trăirea ei, mai mult decât ceilalţi. Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. El este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale – Vasiliada - în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Alţii înălţau pe Sf. Ioan Gură de Aur, „de Dumnezeu cuvântătorul”, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor sale, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu a fost pe placul înaltei societăţi frivole: din uneltirea împărătesei Eudoxia este exilat în mai multe rânduri şi moare pe drumul de exil spre Caucaz,  ultimele sale cuvinte fiind: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele și care se slujeşte de peste 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.

În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Din timpul studiilor la Atena, era bun prieten cu Sf. Vasile cel Mare; erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi: „spre şcoală şi spre biserică”. Fire blândă şi sfioasă, în urma unor uneltiri, s-a retras din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele „Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme, fiind considerat printre primii autori de poezie creştină. El este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sf. Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii.

Existând această dispută a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, episcopul Ioan al Evhaitelor, spundându-i într-un glas: „La Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie, lună în care este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei (1 ian – Sf. Vasile cel Mare, 25 ian – Sf. Grigorie Teologul şi 27 ian – Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur) – episcopul Ioan a stabilit ziua de 30 ian. pentru prăznuirea celor Trei Sfinţi Ierarhi.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan este gura care vorbeşte, deşi fiecare a avut şi minte şi gură şi mână care lucrau într-o desăvârşită armonie şi unitate. Vedem deci că Biserica nu-i separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii.

Pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Sfânta Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Toţi trei erau deopotrivă neîntrecuţi păstori sufleteşti, mari dascăli ai lumii creştine, propovăduitori şi apărători ai dreptei credinţe. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Amin.

Pregătirea pentru Postul Paştelui - Dorința (Duminica lui Zaheu)

Cu mult înainte de începutul propriu-zis al Postului, Biserica face cunoscută apropierea acestuia și ne invită să pășim în perioada de pregătire de dinainte de Post.

Această pregătire include cinci Duminici consecutive ce preced Postul Mare. Fiecare din aceste Duminici – prin pericopele sale biblice specifice – este dedicată unor aspecte fundamentale ale pocăinței.

Prima înștiințare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citește pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca 19, 1-10). Aceasta este istoria unui om care era prea mic de statură pentru a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă încât s-a urcat într-un copac. Iisus a răspuns dorinței acestuia și a mers în casa lui.

Astfel, tema acestei prime vestiri este dorința. Omul urmează dorinței sale. Se poate spune chiar că omul este dorință, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: „Unde este comoara ta”, spune Hristos, „acolo este şi inima ta”. O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului; când cu pasiune doreşte ceva, realizează lucruri pe care „firesc” nu le poate săvârşi. Fiind „scund” el se biruie şi se transcende pe sine. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă — în cuvintele unui ateu existenţialist, Jean Paul Sartre — omul este o „mistuire zadarnică“.

Zaheu şi-a dorit „lucrul bun”, el a dorit să vadă şi să se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor; dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată. Zaheu este „scund” — neînsemnat, păcătos şi mărginit — totuşi dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a „forţat” atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui.

Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: să conștientizăm ceea ce avem cel mai profund și adevărat în noi, să conștientizăm setea şi foamea pentru Absolutul care este în noi, chiar dacă îl ştim sau nu. Atunci când ne abatem de la acest Absolut şi îl părăsim, dorinţele noastre ne transformă într-o „mistuire zadarnică”. Şi dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos ne va răspunde. Amin.

( Pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“)

Istorioară - În căutarea lui Dumnezeu

Trei buni prieteni au făcut o promisiune: vor cutreiera lumea, iar după trei ani se vor reîntâlni aducând cu ei lucrul cel mai de preţ pe care l-ar putea găsi. Primul plecă în căutarea unei pietre preţioase, nemaiîntâlnit de frumoasă şi valoroasă. Străbătu mări şi ţări, deşerturi şi munţi, cutreieră oraşe până când o găsi. Cel de-al doilea nu hoinări atât de mult ca primul. Găsi o fată cu chipul blând şi surâzător cu care se căsători. „Nimic nu este mai de preţ decât doi oameni care se iubesc“, gândea în sinea lui victorios tânărul nostru.

Se puseră deci amândoi să-l aştepte pe cel de-al treilea prieten. Acesta plecase în căutarea lui Dumnezeu. Lucru anevoios. Căutase pe cei mai vestiţi înţelepţi din toate ţările, dar nimic. Răspunsul căutărilor lui se lăsa aşteptat. Într-o zi, obosit de atâta hoinăreală, se aşeză pe iarbă, la marginea unui lac. Acolo urmări cu privirea o raţă care-şi căuta îngrijorată puii, aflaţi departe de ea. Bobocii erau mulţi şi sprinteni, iar raţa îi căută până la apusul soarelui, înotând printre trestii, până când îl recuperă şi pe ultimul pui. Atunci omul surâse şi se grăbi de întoarcere.

Revederea prietenilor a fost emoţionantă. Unul se lăudă cu piatra nestemată, altul cu soţia. Nerăbdători, primii doi îl întrebară pe al treilea prieten: „Tu ce ai găsit de preţ? Trebuie să fie ceva minunat, de vreme ce ai întârziat atât. Şi apoi…o vedem din zâmbetul tău. Dezvăluie-ne taina!“

„L-am căutat pe Dumnezeu“, răspunse stingher tânărul. „Şi L-ai găsit?“, întrebară cei doi, plini de uimire. „Da, dar am descoperit că, de fapt, El mă căuta pe mine“.

(preluat din ziarullumina)

---