Biserica Belvedere

Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu – Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Irineu  Maria Egipteanca

Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium(6 aprilie)

În fiecare an, la 6 aprilie, Biserica săvârşeşte pomenirea Sfântului Mucenic Irineu, cel care a fost episcop de Sirmium în timpul domniei împăratului roman Diocleţian (284-305). Cetatea Sirmium se afla în provincia romană Pannonia Inferioară, lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) şi era reşedinţa împăratului Galeriu, ginerele lui Diocleţian. Acea zonă geografică era locuită, în principal, de strămoşii noştri daco-romani şi de traci romanizaţi.

În primii ani ai secolului al IV-lea, după moartea în Sirmium a preotului Montanus şi a soţiei acestuia Maxima (cei dintâi mucenici cunoscuţi la noi şi care se trag şi ei din neamul nostru), a fost arestat însuşi episcopul cetăţii, Irineu. Acesta era foarte tânăr, avea familie şi copii de vârstă fragedă, informaţii pe care le aflăm din actul său martiric, scris după procesul verbal de judecată.

Episcopul Irineu a fost prins şi întemniţat din porunca guvernatorului Probus, care l-a îndemnat să se supună poruncilor împăratului şi să aducă jertfe idolilor. Tânărul episcop a refuzat să jertfească şi să se lepede de Hristos şi pentru aceasta, a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii, neclintindu-se din dreapta credinţă.

Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Chiar copiii venind, îl îmbrăţişau şi-l rugau să îi fie milă de ei. Dar el nu a putut fi înduplecat şi le-a răspuns cu cuvintele Mântuitorului Hristos: Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 10, 33).

După aceasta, Probus a pus să fie dus la închisoare sub escortă, dar după un timp, în miez de noapte, a poruncit să fie adus din nou la judecată şi iarăşi i s-a cerut să jertfească idolilor, ameninţându-l cu alte chinuri mai grozave. Nici de această dată nu l-a putut însă convinge. A fost apoi chinuit, bătut cu vergi şi ameninţat cu moartea. Auzindu-l pe guvernator, episcopul Irineu i-a răspuns: Sunt ferit continuu de moarte, când, prin chinurile pe care crezi că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viaţa veşnică“.

Probus l-a mai ispitit o dată, folosindu-se de copiii săi: i-a spus să jertfească idolilor pentru ei, ca să nu rămână orfani. Însă tânărul episcop Irineu i-a răspuns şi de această dată, că la fel ca el şi copiii au acelaşi Dumnezeu, care o să-i mântuiască.

În final, guvernatorul, foarte mânios că nu poate să-l facă să se lepede de Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să-i fie aruncat, ca şi al lui Montanus şi al soţiei sale Maxima, în râul Sava. Auzind sentinţa, Irineu s-a rugat zicând: Îti mulţumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin feluritele pedepse şi chinuri mi-ai dat tărie şi m-ai socotit vrednic să mă fac părtaş slavei Tale celei veşnice“.

Conform Actului martiric, când a ajuns la locul de unde avea să se mute la cele veşnice, tânărul episcop Irineu a mai înălţat o frumoasă rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul care sporeşte în credinţa Bisericii soborniceşti. Pe dreptslăvitorii creştini întăreşte-i în credinţa ortodoxă“. Apoi a fost tăiat cu sabia de soldaţi şi aruncat în râul Sava. În acest fel şi-a încheiat viaţa vrednicul de pomenire episcop Irineu, la 6 aprilie 304.

Cu ale lui rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
„Învrednicitu-s-au, în vremurile cele dintâi, străbunii noştri, de păstori desăvârşiţi, care prin viaţa lor sfântă i-au povăţuit pe calea ce strâmtă a mântuirii. Că unii şi mucenicie au răbdat, iar alţii l-au mărturisit pe Hristos cu tărie. Pentru aceasta şi noi, ca unor părinţi ai noştri, să le cântăm cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Irineu, episcop al Sirmiumului, că tu cu vitejie sângele ţi-ai vărsat pentru Hristos.” (din Acatistul Sfinţilor români)
 

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (1 aprilie)

Odată, în timpul Sfântului şi Marelui Post, un anume ieromonah, Avva Zosima, s-a retras în pustia cea mai dinlăuntru, cea de dincolo de Iordan. Deodată el a zărit silueta unei fiinţe omeneşti, goală, cu pielea trupului zbârcită foarte şi cu părul alb strălucitor, ca lâna; aceasta zărindu-l şi ea de departe, a început să fugă de la faţa părintelui. Bătrânul a alergat după acea fiinţă până când aceea, oprindu-se la un râu,a strigat tare:„Avva Zosima,iartă-mă pentru Domnul!Dar nu pot vedea faţa ta căci femeie sunt, şi sunt goală!” Atunci bătrânul Zosima şi-a scos straiul de pe deasupra şi l-a aruncat femeii care, înfăşurându-se cu el, a ieşit din ascunzişul în care intrase. Bătrânul s-a înspăimântat văzând că acea femeie necunoscută din pustie îl strigă pe nume.

Rugându-se de ea cu lacrimi să nu-i ascundă nimic din istoria ei, căci Dumnezeu îl trimisese spre povăţuire şi înţelepţire în pustia aceea, femeia i-a povestit care a fost viaţa ei:

Ea se născuse în Egipt şi începuse să ducă o viaţă plină de desfrânări în Alexandria încă de la vârsta de 12 ani; în astfel de necurată viaţă a trăit ea timp de 17 ani. Mânată de poftele nestăpânite ale trupului ei, s-a îmbarcat odată într-o corabie care avea destinaţia Ierusalim. Ajungând în Sfânta Cetate, a voit să meargă să se închine şi ea Lemnului Sfintei Cruci, dar o putere nevăzută o împiedica să intre în biserică. Cuprinsă de spaimă, a privit către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din naos şi năpădită de silă şi de ruşine faţă de toată ticăloasa şi necurata ei viaţă, s-a rugat Maicii Domnului să o lase să se apropie şi ea de Lemnul Sfintei Cruci şi să i se închine, făgăduind Maicii Domnului că de aici înainte va face cum îi va porunci ea şi se va duce oriunde Preacurata îi va spune. Atunci puterea nu a mai împiedicat-o să intre în biserică şi, închinându-se Cinstitului Lemn, Maria s-a întors în naos şi a mulţumit cu lacrimi Maicii Domnului că a ascultat ruga ei, a preapăcătoasei. În acel moment a auzit un glas care i-a zis:Du-te dincolo de Iordan şi vei afla acolo adevărata pace.” Ea pe dată şi-a cumpărat 3 pâini şi a trecut de cealaltă parte a Iordanului. A rămas în acea pustie timp de 47 de ani, fără să iasă de acolo niciodată, pentru nici o trebuinţă, chinuindu-se de mari şi multe spaime şi de gândurile cele de desfrânare, ca şi de nişte fiare sălbatice. Se hrănea cu ce verdeţuri putea găsi în acea pustie.

Terminându-şi de istorisit viaţa către Avva Zosima, ea s-a dus puţin mai încolo, stând la rugăciune;bătrânul a văzut atunci cum femeia se înalţă uşor în văzduh.După rugăciune, femeia l-a rugat să vină din nou în anul următor la acelaşi loc al ţărmului Iordanului şi să aducă şi Sf. Împărtăşanie căci ea va fi acolo,dorind să se cuminece cu Sfintele lui Hristos Taine,după 48 de ani.

Bătrânul a venit în următorul an cu Sf. Împărtăşanie şi cu un coş de merinde pentru sfânta,la acelaşi loc de pe malul Iordanului, întrebându-se cum va face să-i ducă Sf. Împărtăşanie, căci iată, nu este luntre şi ajunsese acolo şi spre seară. Atunci, în lumina lunii, Avva Zosima a văzut-o pe pustnică apropiinduse de ţărm, de cealaltă parte a apei, însemnând apa cu semnul sfintei cruci şi venind către el, păşind pe apă ca pe uscat.

După ce s-a împărtăşit, sfânta l-a rugat pe Avva să vină şi în următorul an, la izvoraşul la care a văzut-o prima oară, cel care se afla la 20 de zile de mers în pustia mai dinlăuntru, de dincolo de Iordan.

Aşa făcând şi în următorul an, precum îi poruncise sfânta, Avva Zosima a găsit trupul sfintei mort în acel loc. Deasupra capului sfintei, stăteau scrise cu litere pe nisip următoarele cuvinte: „Avva Zosima, îngroapă trupul smeritei Maria chiar în locul în care îl găseşti. Dă ţărâna ţărânei. Am murit pe 1 aprilie, în chiar noaptea mântuitoarei Patimi a Domnului nostru lisus, după ce am primit din mâinile Preacuvioşiei tale Sfintele şi Nemuritoarele lui Dumnezeu Taine.”

Şi încă altă minune l-a mai umplut pe Bătrânul Zosima de spaimă, şi anume, că luând şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine la malul Iordanului, ea a ajuns tot în aceeaşi seară la pârâiaşul la care Avvei Zosima îi trebuiseră atunci douăzeci de zile ca să ajungă până la el. Astfel, preasfinţitul bătrân a îngropat trupul minunatei sfinte a lui Dumnezeu, Maria Egipteanca.

Aşa ştie Dumnezeu să proslăvească pe acei mari păcătoşi care cu adevărat se pocăiesc în toate zilele vieţii lor!

Sfânta Maria Egipteanca se mai prăznuieşte şi în Duminica a 5-a din Sfântul şi Marele Post. În aceste sfinte zile de post, Biserica oferă viaţa acestei sfinte ca pildă vie de pocăinţă adevărată pentru toţi creştinii. Amin.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Proloagele de la Ohrida”)

Anunt pictura biserica