Catedrala Mantuirii Neamului
Radio TRINITAS
TRINITAS TV
decembrie 21st, 2013 
admin 
†) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 dec)
“Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare!” (Tropar)
Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana era de neam macedo-român, născut la Prilep, în Macedonia (sudul Serbiei), prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru-Basarab. După ce învață carte, se duce din tinerețe în Muntele Athos și se călugărește în Mănăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen și chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.
După anul 1365 vine în Țara Românească și întemeiază, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă și Radu I mănăstirile Vodița (1369) și Tismana (1377). Ambele mănăstiri au fost conduse de el potrivit principiului „samovlastiei” (conduse de propriul sobor, fără vreun amestec al autorităţii superioare bisericeşti sau de stat).
Mai întemeiază la sudul Dunării, în regiunea Craina, două mici așezări monahale, Vratna și Mănăstirița; în Oltenia – Gura Motrului și Vișina, iar în Țara Hațegului întemeiază Mănăstirea Prislop (la sfârșitul secolului al XIV-lea), unde a scris, pe pergament, un Tetraevanghel în limba slavonă de redacţie medio-sârbă, împodobit cu frontispicii şi iniţiale înflorate(1404-1405).
A purtat corespondenţă cu patriarhul Eftimie al Târnovei în probleme teologice. A fost foarte apreciat de patriarhul Filotei al Constantinopolului care i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale Sfântului Mucenic Teofil, moaşte care se află şi astăzi la Mănăstirea Tismana, şi l-a făcut arhimandrit.
La bătrânețe, Cuviosul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo petrecea cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere și neîncetată rugăciune, iar duminica cobora în mănăstire, săvârșea Sfânta Liturghie și vindeca pe cei bolnavi. Apoi mânca la trapeză cu părinții, mângâia pe toți cu cuvinte de folos și iar se urca la peșteră.
Pentru sfințenia vieții sale, Cuviosul Nicodim se învrednicise de la Dumnezeu de darul izgonirii duhurilor necurate și al vindecării suferințelor omenești. De aceea, numele lui se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești și mulți alergau la ajutorul lui. Se spune în tradiția mănăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea cuviosului sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați de Sfântul Nicodim se numără și fiica împăratului Sigismund al Ungariei, bolnavă de epilepsie.
Ajungând la bătrânețe, Cuviosul Nicodim, binecuvântandu-și ucenicii, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaște au fost așezate în mormântul pregătit de el în biserica Mănăstirii Tismana. Datorită vitregiei vremurilor, mai târziu moaștele sale au fost așezate la un loc tăinuit. O mică parte din ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează în biserica Mănăstirii Tismana.
Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!
†) Sf. Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (22 dec)
Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului s-a născut în ziua de 21 decembrie 1596, la Suceava, fiind fiul unei mari familii boiereşti a Movileştilor care a dat mai mulţi domnitori Moldovei şi Munteniei. Părinţii săi i-au dat la botez numele de Petru, pentru a se păstra vie memoria străbunicului său Petru Rareş. De la unchiul său Gheorghe, mitropolitul Moldovei, s-a deprins cu citirea cărţilor sfinte şi cu frica de Dumnezeu.
În anul 1600, când Mihai Viteazul intră în Moldova, Petru Movilă împreună cu familia pleacă în Polonia. Câţiva ani mai târziu, 
va părăsi pentru totdeauna Ţara Moldovei, stabilindu-se definitiv în Polonia. După obiceiul vremii, ca fiu al unei familii domneşti, Petru a trebuit să urmeze studiile militare, devenind, astfel, încă de tânăr, ofiţer în armata polonă. Ca ostaş va participa la două lupte: cea de la Ţuţora – Iaşi, din 1620, şi la lupta din 1622, de la Hotin. După bătălia de la Hotin, regele Poloniei, Sigismund al III-lea, remarcându-l pentru devotamentul său în luptă, l-a recomandat Înaltei Porţi spre a fi instalat ca domnitor al Moldovei. Petru nu acceptă deoarece a ales să se dedice slujirii lui Hristos.
La 15 august 1622, Petru ajungea să viziteze marea Lavră Pecerka de lângă Kiev, unde va rămâne pentru multă vreme. Este tuns în monahism la Kiev, în 1627, ajungând arhimandrit în luna decembrie a aceluiaşi an şi stareţul Mănăstirii Pecerska. În timpul stăreţiei sale de aici, arhimandritul Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev de care se va ocupa în mod direct, aducând dascăli pregătiţi şi cărţi de studiu în latină şi greacă.
Datorită vredniciei de care a dat dovadă în scaunul de arhimandrit al Lavrei Pecerska, Petru Movilă este ales în anul 1633 Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului.
Printre numeroasele sale realizări ca arhiereu se numără şi transformarea colegiului pe care îl înfiinţase la Kiev în Academie – şcoală cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituţie de învăţământ superior la slavii ortodocşi. Această şcoală de învăţământ superior va lua mai târziu numele fondatorului ei. De asemenea, a înfiinţat tipografii la Kiev şi Lvov pentru a revigora cultura ortodoxă din Rusia, tipărind numeroase cărţi de slujbă, de învăţătură, de apologie ortodoxă, precum şi traduceri ale Sfinţilor Părinţi.
Cea mai importantă moştenire pe care Ortodoxia a primit-o de la mitropolitul cărturar Petru Movilă este „Mărturisirea de credinţă“. În anul 1630, mitropolitul lucra la realizarea unui Catehism ortodox, pentru a-l contrapune lucrării cu acelaşi nume scrisă de Meletie Smotriţki, în care se găsea o vădită nuanţă catolică. Apariţia şi răspândirea în ţările slave a „Mărturisirii de credinţă“ atribuită patriarhului ecumenic Chiril Lucaris din 1629, tipărită la Geneva, a reorientat direcţia lucrării pe care dorea să o editeze mitropolitul Petru. Ca răspuns la această provocare, mitropolitul Petru a scris „Mărturisirea de credinţă“, lucrare argumentată cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Scopul ei a fost să expună învăţătura ortodoxă de credinţă şi, în acelaşi timp, morala creştină. Pentru recunoaşterea acestei scrieri s-a organizat Sinodul de la Kiev din anul 1640. Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunţat în totalitate asupra ei. Din această cauză a fost convocat un sinod panortodox la Iaşi între 15 septembrie şi 26 octombrie 1642. Sinodul a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credinţă a Bisericii de Răsărit.
Despre mitropolitul Petru Movilă se spune că, din primii ani de călugărie la Pecerska şi până la ultimul moment al vieţii sale, a purtat tainic pe sub hainele obişnuite cămaşa pocăinţei ţesută din păr foarte aspru. Acest veşmânt al nevoinţelor ascetice avea presărat pe dinăuntru nişte nasturi, care, de multe ori, lăsau pe trup umflături dureroase.
Sfântul mai purta pe trup un brâu de fier cu dinţi ascuţiţi. În miez de noapte, Petru Movilă se ruga făcând metanii, iar faţa lui era scăldată în râuri de lacrimi de pocăinţă.
În anul 1646, în chiar ziua aniversării sale (21 decembrie), marele mitropolit se pregătea pentru cealaltă naştere, în împărăţia lui Dumnezeu. În noaptea următoare, 22 decembrie 1646, cel mai umil călugăr din chinovie a mers la Domnul său spre odihna veșnică.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Publicat in 
Taguri: 
