Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru cei adormiţi este să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie. Fiind pomeniţi la Proscomidie, scoţându-se o miridă pentru fiecare, apoi la ectenia specială, din dinaintea Heruvicului, sufletele lor dobândesc mare mângâiere. Toate celelalte, parastasele, milosteniile sau lucrurile împărţite, nu fac altceva decât să însoţească această pomenire.

Iubirea şi grija faţă de cei adormiţi se manifestă în poporul binecredincios prin jertfele pe care acesta le aduce la biserică: lumânarea, coliva, vinul, tămâia, colacul. Aceste elemente, care însoţesc rugăciunea, au o semnificaţie profundă, care depăşeşte cu mult aspectul lor material.

Cei care nu înţeleg viaţa Bisericii privesc aceste lucruri smerite cu desconsiderare, plasându-le doar în spaţiul tradiţiei şi arhaicului, ca manifestări rurale, învechite. Aceste elemente sunt însă parte din viaţa Bisericii pentru că au o funcţionalitate foarte specială. Coliva, colacul, vinul, lumânarea, tămâia, însoţite de rugăciune, fac parte din cadrul legăturii credinciosului cu Dumnezeu. Ele activează în Biserică legătura cu Dumnezeu şi cu sufletele celor adormiţi.

Astfel, lumânarea, care stă la căpătâiul celui care se află pe patul de moarte şi îl însoţeşte apoi până la mormânt şi care este mereu aprinsă atunci când se fac slujbele de pomenire, este imaginea faptelor bune cu care acesta Îl va întâmpina pe Hristos Domnul la Judecată. Lumina ei, ca şi cea a candelei, îi luminează calea spre veşnicie, aşa cum Hristos Însuşi, Lumina lumii, îi luminează pe toţi cei care locuiesc în întuneric. Candela şi lumânările sunt nelipsite de la mormintele creştinilor.

Coliva este făcută din grâu fiert, îndulcit cu zahăr şi miere, în care se pun diferite aromate. Coliva simbolizează trupul omenesc, mai exact trupul celui adormit. Aşa cum boabele de grâu nu pot încolţi şi rodi dacă nu putrezesc, nici trupul omului, dacă nu moare şi nu este îngropat, nu poate învia. Coliva este o expresie naturală a credinţei în înviere. Dulciurile şi aromatele care intră în compoziţia colivei sunt simbol al virtuţilor cu care sunt împodobiţi sfinţii, pe care le-a avut în parte şi cel răposat. Sunt, de asemenea, chip al dulceţii vieţii celei veşnice, pe care ne rugăm să o dobândească cel răposat.

Vinul însoţeşte întotdeauna coliva. Culoarea lui roşie arată viaţa jertfelnică la care este chemat orice creştin pentru a primi cununa Împărăţiei. Vinul este, în acelaşi timp, element euharistic. În Sfânta Liturghie, vinul se transformă în Sângele Domnului Iisus Hristos şi se dă credincioşilor “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Preotul stropeşte în chipul crucii coliva cu vin, arătând dorinţa ca sufletul celui adormit să se împărtăşească deplin de Hristos Domnul în Împărăţia cerurilor.

Tămâia este arsă din belşug atât la locul de priveghi, cât şi în timpul slujbei înmormântării. Fumul şi buna mireasmă rezultate în urma arderii tămâiei creează o atmosferă de sfinţenie şi prielnică rugăciunii. Nu există slujbă din cultul divin public ortodox la care să nu se ardă tămâie. Este folosită cu precădere la slujbele pentru cei adormiţi, nu numai până la îngropare, ci şi după aceea, de fiecare dată când se fac pomeniri sau când cineva merge la mormântul rudelor şi prietenilor, pe care-l tămâiază cu mult drag şi evlavie. Fiind un element esenţial, tămâia devine astfel o expresie a credinţei în viaţa viitoare.

Tămâia este buna mireasmă duhovnicească a rugăciunii şi a faptelor iubirii care se înalţă la tronul lui Dumnezeu pentru pomenirea celor adormiţi şi pentru iertarea păcatelor lor.

Tămâia şi lumânarea sunt cele mai frecvente jertfe pe care credincioşii le aduc la biserică şi arată prin simplitatea şi curăţia lor că lui Dumnezeu trebuie să-i fie aduse cele mai curate gânduri şi fapte bune neamestecate de rele. Ştiind că măsura omului nu poate fi deplină, ne rugăm lui Dumnezeu să curăţească prin Duhul Sfânt pe noi şi darurile noastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne pomenească întru împărăţia Lui, cu toţi cei pe care-i purtăm în gânduri şi în inimi, vii sau mutaţi de la noi. Amin.