Catedrala Mantuirii Neamului
Radio TRINITAS
TRINITAS TV
decembrie 14th, 2013 
admin 
†) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 dec)
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul s-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele Dumitru. Muncind pe moşia episcopiei Rădăuţilor, Dumitru a cunoscut călugări, a fost atras de viaţa monahală şi la 16 ani s-a călugărit cu numele David. După o perioadă de ascultare la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, călugărul David a plecat la Schitul „Sfântul Lavrentie”, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi.
După o vreme, simțind nevoia de mai multă liniște, a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de schimnic de Daniil și s-a retras într-o zonă împădurită și greu accesibilă de pe valea pârâului Vițău în apropierea actualei localități Putna. La un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis. Se mai văd și azi pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie.
Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti.
Aici a venit și Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, pustnicul Daniil proorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457. Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare construiește Mănăstirea Putna în anul 1466. După sfințirea, în 1470, a acestui lăcaș, Cuviosul Daniil se retrage la Voroneț, pe malul pârâului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde își continuă viața monahală.
La Voroneț îl vizitează din nou Ștefan cel Mare, după înfrângerea de la Războieni din 1476, cerându-i sfatul. Daniil Sihastrul l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, prevăzând că va birui, ceea ce s-a și întâmplat. În amintirea acestei victorii, în anul 1488 domnitorul a construit Mănăstirea Voroneț. După sfințirea mănăstirii, Daniil se mută de la chilie în mănăstire. Aici își petrece ultima parte a vieții, ca egumen al mănăstirii, povăţuind pe ostenitorii obştii Mănăstirii Voroneţ și pe numeroșii credincioși care-l cercetau pentru folos duhovnicesc.
Pleacă la Domnul în anul 1496 și este înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ, fiind cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri. Pe piatra de mormânt care s-a făcut la dorința lui Ștefan cel Mare stă scris: “Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”. La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă. Credincioşii vin mereu pentru a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti, aşa cum se arată în diferite scrieri. Cuviosul Daniil Sihastrul a fost considerat sfânt încă din timpul vieții, vindecând pe cei bolnavi, alungând demonii și alinând suferințele.
Pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud, este zugrăvit chipul Sfântului Daniil alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său. Pe sulul de pergament pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână sunt scrise cuvintele: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului, cine este omul… Această frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească şi pe noi în toate zilele vieţii! Amin!
Cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastrul,
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
Cum înşeală diavolul pe om: „Mai aveţi vreme“…
Se spune că satana, mai-marele diavolilor, a ţinut sfat cu diavolii despre cum ar câştiga mai multe suflete printre oameni. În multe feluri au început a se sfătui diavolii. Unii ziceau: Să le şoptim oamenilor că nu este Dumnezeu, nici suflet, nici rai, nici iad…
Dar satana a primit sfatul unui diavol mai bătrân care îi zise: Să le spunem oamenilor că este Dumnezeu, este rai şi iad, dar să le zicem mereu: „mai aveţi vreme, oameni buni, pentru acele treburi“…
Dacă-i copil, zise diavolul cel bătrân, eu îi spun: “Măi băiete, tu de acum ai de trăit! Vine tinerețea, trebuie să te căsătorești, trebuie să petreci în lume! Nu cumva să-ți pierzi tinerețea așa degeaba, doar viața trebuie trăită!”
Iar dacă-i tânăr îi spun: “După ce te vei căsători și îți vei face o gospodărie, după aceea ai să începi fapta bună. Acum mănâncă, bea, distrează-te, fă toate răutățile, că doar ești tânăr. Te va ierta Dumnezeu, că El știe neputința omului. Pentru pocăință lasă pe mai încolo!” “Ce milostenie vrei să faci acum? Taci din gură! Te pocăiești aproape de moarte! Vrei să postești acum, să-ți cheltuiești sănătatea trupului? Lasă la bătrânețe, că postul este pentru cei bătrâni! Vrei să te rogi? Să pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treabă. Iată, ai de crescut copii, ai de făcut casă și zestre la fete, ai de însurat și măritat. Ai atâtea!” Și-l încurc cu grijile vieții și tot îi spun: “Lasă pe altă dată”.
Când vine îngerul și-i spune: “Măi, omule, fă un parastas pentru morți!” Eu îi spun: “Dar ești prost? Acum ai de îmbrăcat copiii, ai de făcut nunta, ai de făcut cutare!”
Îngerul vine și-i spune: “Măi, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea și vinerea!” Eu îi spun: “Nu posti că îți pierzi sănătatea! Tu trebuie să muncești, să aduni averi, ai de crescut copii!” Sau vine îngerul și-i spune: “Măi omule, spovedește-te și lasă păcatul, lasă desfrâul, lasă beția, lasă țigările, lasă înjurăturile!” “Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, te-oi spovedi la un preot, te va dezlega și gata.”
Cu aceasta mă ascultă toți, zice diavolul, și fapta bună o tot amână de azi pe mâine.
Sfânta Scriptură spune altfel. Duhul Sfânt îi trezește pe oameni, zicând: Astăzi de veți auzi glasul Lui, să nu vă învârtoșați inimile voastre (Evrei 37, 8). Glasul lui Dumnezeu în om este conștiința, care-l mustră pentru păcat și-i spune: “Omule, părăsește păcatul!”. Dumnezeu îi poruncește azi, iar noi (diavolii) îi spunem lui: “Nu astăzi, ci mâine, poimâine, la bătrânețe!” Și-i zicem așa: “Dă-mi mie ziua de azi și tu ia-o pe cea de mâine!”
Văzut-ai în aramă rugina verde? Arama dacă o curățai în fiecare zi, strălucea ca aurul! Însă, dacă s-a lăsat ani de zile, a prins rugină verde și n-o mai poți spăla cu nimic în lume, numai dacă o topești. Așa-i sufletul când îmbătrânește în păcat. Dacă nu a lăsat azi păcatul, să nu creadă că mâine sau poimâine îl lasă mai ușor. Că, pe măsură ce trece vremea, păcatul se învechește, se bate în fire și obiceiul devine o a doua natură; obișnuința se face a doua fire și omul face păcatul vrând-nevrând, și cu mare nevoie se mai dezbară omul de păcat, după ce s-a învechit în el!
Obișnuința, după legile canonice ale Bisericii, este a zecea treaptă a păcatului, că de aici urmează deznădejdea, penultima treaptă. Și când l-am văzut pe om că s-a obișnuit cu păcatul, un an, doi, zece, nu știu câți, este al meu pentru totdeauna! Și așa reușesc eu să-i înșel, că mii și milioane de oameni amână pocăința de azi pe mâine, și toți se robesc de păcat; căci păcatul pe care nu l-au lăsat azi, mâine-poimâine tot prinde rădăcini și este tot mai greu. Iar când vrea omul să lase păcatul, păcatul se ridică cu mare putere asupra lui: “Ești prost, măi? Cu mine ai trăit! Cum să te lași de mine? Ce mai este? Să trăiești cum te învăț eu și cum te-ai obișnuit cu mine!”
Am învățat și înșelat atâtea suflete, mai zise diavolul, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: “Oameni buni, pentru fapta bună mai este vreme; nu fiți proști să începeți chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”
Atunci satana, bucuros, a zis: Bravo! Cel mai bun sfat ca să-l câștigăm pe om este să-l facem să amâne pocăința de azi pe mâine – “Chiar azi vrei să te spovedești? Chiar azi vrei să te împărtășești? Chiar azi vrei să faci milostenie? Nu vezi că n-ai timp? Lasă pe mâine!”
Şi, așa, diavolii câştigă cele mai multe suflete, şoptind mereu oamenilor înşelăciunea că pentru cele sufleteşti și pentru întoarcerea la Dumnezeu mai au vreme.
(după o istorioară a Părintelui Ilie Cleopa)
Publicat in 
Taguri: 
