Catedrala Mantuirii Neamului
Radio TRINITAS
TRINITAS TV
august 26th, 2013 
admin 
†) Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei (30 august)
Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, s-a născut în jurul anului 1580, într-o familie de răzeşi din Borceşti (Neamţ), sat dispărut, situat lângă Târgu Neamţ. Numele său de mirean a fost Vasile Moţoc. De tânăr şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte, şi-a dezvoltat talentul de vorbitor şi scriitor şi a deprins limbile slavonă, latină şi greacă. Pe locul schitului, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu, în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, ajunge pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen al mănăstirii. Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărţilor, îndeosebi cele religioase, traducând Scara Sfântului Ioan Scărarul.
Mai târziu, pentru strădaniile şi virtuţile sale, el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit. În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova şi Kiev. Întors în ţară, primeşte vestea morţii mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării Domnitorului Miron Barnovschi, ceea ce îl determină să se retragă la Mănăstirea Secu. În scurt timp însă, în anul 1632, în timpul domniei Voievodului Alexandru Iliaş, arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iaşi şi numit în fruntea Mitropoliei Moldovei în locul mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632).
Ca nou mitropolit, Varlaam reuşeşte să aibă multe realizări, mai ales că reuşeşte să-şi atragă şi sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul mitropolit Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam reuşeşte chiar înfiinţarea primei tipografii româneşti din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. De asemenea, în 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iaşi. Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului.
În timpul mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa şi renumita biserică a Mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai cunoscută a Domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în această biserică, a adus moaştele Sfintei Cuv. Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.
În anul 1640, cu ajutorul Domnitorului Vasile Lupu, reuşeşte să întemeieze la Iaşi prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Drept reacţie la propaganda calvină din Transilvania a redactat “Cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc“, prima scriere românească de polemică teologică.
În aprilie 1653 s-a retras la Mănăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credințe, pentru viețuirea sa sfântă și pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinților pe învățatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!
†) Sf. Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (30 august)
Sfântul Cuvios Ioan s-a născut în ţinutul Putnei (judeţul Vrancea de astăzi), în familia răzeşilor Gheorghe şi Anastasia, rudă cu Sfântul Varlaam, viitorul mitropolit al Moldovei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râşca, a fost ales apoi egumen la mănăstirea cu hramul Sf. Ierarh Nicolae din Neamţ (înfiinţată în 1641 de domnul Vasile Lupu), până în 1665, şi apoi, între 1666 şi 1667, a fost egumen la Măn. Secu. A păstorit ca episcop la Huşi (1667-1674) şi la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea Viaţa şi petrecerea svinţilor, “arhiepiscopul cel sfânt şi minunat“.
Ca episcop de Roman, a pus, împreună cu vornicul Moţoc din Odobeşti, temeliile Mănăstirii Mera, din părţile Vrancei (terminată de Constantin Vodă Cantemir) şi a rectitorit Mănăstirea Vărzăreşti.
Acest vas ales al Duhului Sfânt avea, îndeosebi, două mari fapte bune: rugăciunea curată însoţită de lacrimi şi o negrăită dragoste pentru Hristos şi pentru oameni. Prin aceste două bunătăţi a biruit toate ispitele vrăjmaşilor şi, curăţindu-şi mintea şi inima, a ajuns purtător de Hristos, plin de blândeţe şi smerenie. Era şi mare lucrător şi dascăl al rugăciunii inimii.
Pentru o nevoinţă aleasă ca aceasta, Cuviosul Ioan s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii. Din această pricină, mulţi credincioşi de prin sate alergau la chilia lui, îi cereau sfintele rugăciuni, îşi mărturiseau păcatele şi primeau sănătate, căci era părinte sufletesc al tuturor şi toţi îl cinsteau ca pe un sfânt bărbat şi plin de har.
S-a mutat la cele veşnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu, în partea de nord. A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 30 august. Amin.
Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului (31 august)
Nu ştim când a fost ţesut brâul Maicii Domnului, dar ştim că a ieşit chiar din mâinile Preacuratei. L-a plămădit chiar ea, cea care L-a legănat în braţe pe Făcătorul întregii lumi.
Brâul cu care se încingea şi Acoperământul pe care Maica Domnului şi-l punea pe creştet sunt singurele odoare care au mai rămas pe pământ, după ce ea s-a înălţat la cer. Poate că dacă n-ar fi fost Sf. Ap. Toma, nu am fi rămas nici cu Sfântul Brâu. Dar el, prin iconomia dumnezeiască, a întârziat la înmormântarea Preasfintei, şi de aceea, atunci când a ajuns la mormânt, din dorul lui fierbinte de a o mai vedea o dată pe Maica Domnului Său, au deschis mormântul. Şi atunci au găsit mormântul gol, căci trupul ei sfânt fusese ridicat la ceruri. Drept mângâiere pentru durerea lui Toma, în faţa Apostolului a căzut din nori, ca un fâlfâit de îngeri, brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Sute de ani, brâul a stat în Cetatea Sfântă, Ierusalim, fiind păstrat de o femeie fecioară. Locul lui era acolo, alături de Mormântul lui Hristos şi de Crucea Răstignirii, amintindu-le credincioşilor că Dumnezeu a fost prezent cu trupul pe pământ şi a avut şi o mamă, la fel ca oricare dintre noi. Însă în anul 395, brâul avea să părăsească Ierusalimul. Flavius Arcadius, împăratul Imperiului Bizantin, cel pe care Fecioara Maria îl salvase dintr-o furtună pe mare, l-a luat la Constantinopol şi l-a aşezt în măreaţa biserică a Maicii Domnului, din cartierul Chalkoprateia.
O minune mare se va petrece mai târziu cu împărăteasa Zoe, soţia lui Leon (886-912). Tradiţia spune că aceasta era bolnavă, chinuită de duhuri necurate. Împărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumnezeiască, spunându-i că dacă va fi aşezat şi atins de trupul ei sfântul brâu se va tămădui de boala ce a cuprins-o. Patriarhul, prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat sfântul brâu pe trupul împărătesei Zoe, care imediat s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu.
Cei care au văzut marea minune, prin rugăciuni şi laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu. Tot atunci, spre mulţumire, împărăteasa a luat brâul şi l-a brodat, cu mâna ei, cu fir de aur, după care preacinstitul brâu a fost aşezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veşnica pomenire şi amintire şi dăruind tămăduiri tuturor celor ce-l cinstesc. Minunea a făcut înconjurul cetăţii, iar momentul a dat prilejul unei sărbători prăznuite în biserici în fiecare zi de 31 august. Amin.
Publicat in 
Taguri: 
