Biserica Belvedere

Articole din categoria ‘Cuvant pentru suflet’

†) Sfanta Cuvioasa Parascheva – 14 oct

Cuvioasa Parascheva

Din viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva (14 oct)   Cuvioasa Parascheva s-a născut într-o familie credincioasă la începutul sec. al XI-lea, în Epivata (astăzi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, lângă Kallicrateia, la 50 km de Constantinopol. Pe când avea 10 ani, Parascheva a auzit cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de [...]

Duminica a 18-a după Rusalii – Pescuirea minunată

paescuirea_minunata

“Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din [...]

Duminica a 10-a după Rusalii – Vindecarea lunatecului

Vindecarea Lunaticului

„În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, căzându-I în genunchi şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi [...]

(†) Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.” (Tropar) În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce [...]

†) Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul

Sf. Prooroc Ilie

„Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.” – Troparul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul – Sfântul Ilie Tesviteanul este [...]

Duminica a 4-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului

Vindecarea slugii sutasului

“În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, eu nu sunt vrednic ca să intri sub acoperişul meu, ci numai [...]

Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii)

Despre grijile vietii

Sfânta Evanghelie după Matei 6, 22-33 “Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul! [...]

Sfânta Treime

Sfanta Treime

Sfânta Evanghelie după Matei 18, 10-20 Iisus a zis: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om [...]

Sâmbăta morţilor (Moşii de vară)

Sambata mortilor

„Oamenii nu mor cu adevărat când sunt coborâţi în mormânt, ci când sunt uitaţi de către noi, când îi îngropăm nu în pământ, ci în uitare” (Nicolae Iorga)   „Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de [...]

(†) Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor

Inaltarea Domnului 2

“Şi pe când vorbeau ucenicii acestea, Iisus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă» Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: «De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; [...]

Anunt pictura biserica