Biserica Belvedere

Articole din categoria ‘Cuvant pentru suflet’

†) Sfinţii Martiri Brâncoveni

Sfintii Martiri Brancoveni mare

“Cel ce pentru dreapta credinţă şi pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună cu fiii tăi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu sfetnicul Ianache, dreptcrediciosule Voievod Constantin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”(Tropar) “O, Sfinţilor martiri Brâncoveni, care aţi biruit şi v-aţi încununat, căutaţi dintru înălţimea fericitei şi nesfârşitei vieţi [...]

(†) Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

“În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a [...]

Duminica a 9-a după Rusalii. Umblarea pe mare – Potolirea furtunii

Umblarea pe mare 2

„Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, [...]

Duminica a 8-a după Rusalii – Inmultirea painilor

inmultirea_painilor

„Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă [...]

Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul

Sf. Prooroc Ilie

  Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri. – Troparul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul –   “Mare har [...]

Duminica a 6-a după Rusalii. A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic. Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Vindecare slabanog Carpenaum

“În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog, zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale. Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, [...]

Duminica a 5-a după Rusalii. Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Vindecare doi demonizati

„În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de [...]

†) Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Hramul Bisericii Belvedere

Sf Apostoli Petru si Pavel

“Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul [...]

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica)

Nasterea Sf Ioan Botezatorul

“Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era [...]

(†)Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Rusaliile

“În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a praznicului – a şezut Iisus între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar [...]

Anunt pictura biserica