„Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.

Să zicem: „Fraţilor!” şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere.

Şi să strigăm: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcândşi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

“După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminica), a venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.

Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţi.

Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.

Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.

Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.

Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.

Hristos a înviat!

După deniile întristărilor şi ale durerii, cu care am retrăit patimile Celui pironit pe cruce şi pus apoi în mormânt, iată-ne ajunşi în lumina bucuriei marelui praznic al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Ziua Învierii este începutul împăcării omului cu Dumnezeu şi a împăcării noastre, unul cu altul. Ziua Învierii ne îndeamnă să vorbim fraţilor, celor ce ne-au greşit şi să iertăm toate câte ne-au făcut. Iertându-ne şi împăcându-ne unii cu alţii, viaţa ni se luminează şi se umple de toată bucuria şi valoarea ei, iar sufletul renaşte şi petrece numai în sărbătoare, şi cu veselie cântă cu îngerii din cer: “Acum toate de lumină s-au umplut şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt, pentru ca să prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea păcatului şi începutul vieţii veşnice”.

Chemarea preoţilor de la începutul slujbei de Înviere: “Veniţi de luaţi lumină!” este chemarea lui Hristos Cel Înviat de a trăi în lumină, de a primi lumina credinţei în viaţa noastră şi de a nădăjdui în învierea noastră. Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel Înviat rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor. Lumina veşnică a Învierii lui Hristos este acum adunată în sufletele noastre prin rugăciune, ca legătură vie cu Hristos, prin binevestirea şi ascultarea Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin împlinirea poruncii iubirii faţă de aproapele, prin dobândirea sfinţeniei, ca unire a omului cu Dumnezeu, dobândită prin pocăinţă şi prin vieţuire curată şi virtuoasă.

De aceea, când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre cele rele prin Taina Sfintei Spovedanii, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Totodată, încercăm să ne înnoim şi să ne sfinţim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, să iertăm şi să ajutăm.

Slujba de Paşti începe cu împărţirea Luminii din Sfântul Altar la toţi credincioşii, urmată de ieşirea în afară, în faţa bisericii, pentru că întreaga natură este binecuvântată şi transformată, pentru ca iarăşi, cu toţii să ne reîntoarcem în biserică pentru a participa la ospăţul euharistic al Sfintei Liturghii. Primirea Luminii, deci, nu înseamnă participare deplină la miracolul Învierii, chiar dacă ascultăm citirea Evangheliei şi cântăm “Hristos a înviat!”. Suntem datori să participăm trup şi suflet la această sărbătoare sfântă. Nu trebuie să plecăm acasă imediat ce am primit Lumina şi Paştele, deoarece lumina materială a lumânării nu are valoare dacă este despărţită de sursa luminii, de Hristos ce se împărtăşeşte în Sfânta Liturghie. Lumina văzută pe care o primim este doar fereastra ce ne deschide calea spre Înviere. Purtată în mâini, ea ne călăuzeşte paşii în biserică, pentru a intra în comuniune de taină cu Hristos, Cel Ce ni se dăruieşte tuturor din Potirul Sfintei Euharistii, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Mare este bucuria noastră ca în noaptea Sfintelor Paşti să fim adunaţi laolaltă atât de mulţi împreună ca să dăm slavă Învierii Domnului. În acelaşi timp, însă, ştiut fiind că de fapt sărbătorim în fiecare Duminică Învierea Domnului, ne gândim cu durere că mulţi dintre noi pierd acest prilej de mare bucurie, de-atâtea ori de-a lungul anului, atunci când nu vin Duminica la Sfânta Liturghie.

În această noapte Sfântă a Învierii, am primit din partea preoţilor vestirea că “Hristos a înviat!” şi am răspuns cu toţii, cu multă bucurie, “Adevărat a înviat!”. Timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului, acesta va fi şi salutul pe care noi, creştinii, ni-l adresăm unii altora dar trebuie să conştientizăm că acest salut nu este doar o formulă de politeţe sau o obişnuinţă, ci este o mărturisire de credinţă a tainei Învierii Domnului.

Să prăznuim cu bucurie duhovnicească acest praznic luminat şi să ne învrednicim ca Învierea Domnului să învie şi sufletele noastre. Să plecăm spre casă cu bucurie sfântă în suflet, cu lumina Învierii în inimă şi cu cântarea Domnului pe buze; să arătăm în jurul nostru lumină din Lumina Sfintei Învieri a lui Hristos! Amin!

Hristos a înviat!

(Preafericitul Părinte Daniel, PS Damaschin, pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro; basilica.ro)

Sfânta Lumină de la Ierusalim

Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre, este aceea a arătării Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui lucru există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva clipe un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde.

Procesiunea este măreaţă. Patriarhul cu tot sinodul, arhimandriţii, stareţii mănăstirilor din Palestina, monahi şi fraţi, toată Frăţia Sfântului Mormânt, la care se adaugă şi pelerinii clerici, stau înşiruiţi pe două rânduri într-o ordine desăvârşită. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt, în sunete de clopot şi toacă, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Întreg văzduhul este numai sunet şi cântare. Procesiunea se face fără lumânări şi în toată biserica nu se află nici o candelă sau lumânare aprinsă.

Să ne închipuim această măreaţă privelişte. De jur împrejurul Sfântului Mormânt, lumea de pe lume, ca la un mare spectacol, înghesuită peste tot şi la toate nivelele unde se poate sta, până sus la uriaşa cupolă de deasupra. Toţi ţin în mâini buchetele de lumânări, câte treizeci şi trei, după numărul anilor pământeşti ai Mântuitorului, şi, cu privirile aţintite spre Sfântul Mormânt, sunt într-o încordată aşteptare. Procesiunea slujitorilor înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt şi cele două capete ale şirului se ajung înfăşurându-l ca o uriaş panglică vie.

Privindu-i, gândul se duce la hora cosmică a aştrilor şi a atomilor, în rotirea lor neobosită. Ceea ce simbolizează aceia, aici se petrece aievea: Dumnezeu este centrul existenţei, toată făptura se roteşte în jurul lui Hristos, prin Care toate viază şi se mişcă. Parcă deja a început măreţul ospăţ de nuntă al Mirelui Hristos precum zice Biserica:“Mire Hristoase, Care eşti mai frumos decât toţi fiii oamenilor, Care ne-ai chemat la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale”. Mormântul Domnului este pecetluit de cu seara: “Lumina era în întuneric, dar întunericul nu a cuprins-o”. După a treia înconjurare se despecetluieşte uşa. Patriarhul intră înlăuntru, adună cu mâinile vata de pe lespedea Sfântului Mormânt (care era dinainte aşezată acolo), şi care se aprinde acum cu o lumină fosforescentă, care nu arde şi iese cu ea afară la mulţime…

Un strigăt de uimire cutremură toată biserica şi ropotele de aplauze ale unei nestăvilite bucurii umplu văzduhul. Minunea s-a mai petrecut o dată! Toată lumea se înghesuie să-şi aprindă buchetul de lumânări de la Sfânta Lumină şi în câteva clipe întreaga biserică este o mare de foc. “Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul”.

Paştile este sărbătoarea luminii, a biruinţei, a bucuriei şi totodată inaugurare, început al împărăţiei celei veşnice. Aşa cum pe Tabor Domnul şi-a arătat o clipă ucenicilor slava Sa, tot aşa şi acum, la Sfântul Mormânt prin Sfânta Lumină, Hristos Cel înviat străluceşte o rază a slavei Sale peste cei adunaţi la ospăţul cel de taină al Învierii Sale. Dar totul durează doar câteva clipe; e o icoană, o arvună numai şi încă nu e bucuria cea deplină. De aceea, în noaptea Învierii Biserica o va spune cu dorire: “O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase…! Dăruieşte-ni-le însă mai adevărat,îin ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale!”

Încetul cu încetul, entuziasmul se potoleşte, lumea e fericită că încă o dată s-a învrednicit să primească Sfânta Lumină. La altarul Bisericii Învierii începe citirea celor cincisprezece păremii şi se continuă Sfânta Liturghie a Sâmbetei celei Mari, la care am avut marea fericire să slujesc şi eu, nevrednicul, ca smerit pelerin la Sfintele Locuri din Ţara Sfântă. Dar, în jurul Sfântului Mormânt, până târziu se vor împleti cu dangătul clopotelor ecourile bucuriei pascale ale mulţimilor de credincioşi de toate confesiunile care s-au adunat la dumnezeiescul ospăţ. Amin.

Hristos a înviat!

(Părintele Petroniu Tănase – Schitul Prodromu, Sfântul Munte  Athos)

Rânduieli speciale pentru perioada pascală

Începând din prima săptămână care urmează după Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Săptămâna Luminată) şi până la Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh) este o perioadă a bucuriei şi a împlinirii duhovniceşti, bucurie manifestată atât în conţinutul slujbelor Bisericii, cât şi în rânduiala pe care o urmează fiecare creştin în viaţa sa particulară.

În Săptămâna Luminată nu se posteşte, fiind dezlegare la toate mâncărurile, iar în restul perioadei, până la Rusalii, miercurea şi vinerea sunt zile cu dezlegare la peşte.

În Săptămâna Luminată slujbele se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar şi ruperea catapetesmei templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului.

În toată această perioadă, până la Rusalii, nu se îngenunchează şi nu se fac metanii; atât rugăciunile începătoare cât şi rugăciunile dinainte şi după masă sunt înlocuite cu imnul pascal „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

Să-L primim în inimă pe Hristos

“Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra și au întărit cu strajă paza mormântului.” (Matei 27, 66)

Vin din când în când vremuri grele, când pare că triumfă puterea întunericului și că biruința este de partea vrăjmașilor lui Hristos. Domnul a îngăduit pironirea pe cruce a Fiului Său, punerea Lui în groapă; mormântul părea să se fi închis asupra Lui pentru totdeauna: nu mai vedem decât o piatră mare și pecetea de pe mormânt. În fața priveliștii acesteia stau cu durere Apostolii.

Deseori ni se pare și nouă că este pângărită, înfrântă, credința noastră… Dumnezeu nu-Și face auzit glasul, nu-L auzim în fărădelegea care se săvârșește. Lumina a fost acoperită de o beznă de nepătruns, puterea vrăjmașului pare să fi învins dreptatea și adevărul. Descurajați, cu durerea în inimă, Apostolii lui Hristos se întreabă: de ce S-a lăsat acoperit cu o piatră de mormânt Învățătorul lor?

Astăzi înfrângere, mâine biruință – și dacă în istoria popoarelor, din pricina mulțimii păcatelor omenești, Hristos apare mai des înfrânt decât biruitor, să fim încredințați că după îndelungata domnie a răului va veni triumful deplin, văzut, al lui Hristos încununat de slavă, în fața Căruia s-a plecat tot genunchiul celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).

Fiecare dintre noi, repetând zilnic vie împărăția Ta, poate grăbi venirea acesteia primind stăpânirea lui Hristos în inima sa și înmulțind numărul celor care în mijlocul stăpânirii păcatului și a trupului se închină lui Hristos cu toată ființa și cu toată viața lor. Amin.

Hristos a înviat!

(din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu)