Biserica Belvedere

(†) Pogorârea Sfântului Duh – Cincizecimea sau Rusaliile

Pogorarea Sfantului Duh

“În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a praznicului – a şezut Iisus între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce cred într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se preamărise.

Deci mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este proorocul. Alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: oare din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David şi din oraşul Betleem, de unde a fost David?

Şi astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; Iar unii dintr-înşii voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe Dânsul. Deci servitorii templului au venit înapoi la căpeteniile preoţilor şi la farisei. Aceştia i-au întrebat: de ce nu l-aţi adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu ştie legea, este blestemată!

Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus şi care era unul dintre ei, le-a zis: Oare, legea noastră osândeşte pe om fără să-l asculte mai întâi şi fără să ştie ce a făcut? Dar ei au răspuns şi i-au zis: nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii.”

Sfânta Evanghelie după Ioan 7, 37-53; 8,12

 


Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie! (Troparul Praznicului) 


 

Anunt pictura biserica