Biserica Belvedere

Duminica a 5-a din Post – Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Maria Egipteanca

Cererea fiilor lui Zevedeu

“În vremea aceea Iisus a luat la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece şi a început să le spună ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.

Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac?

Iar ei I-au zis:Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.

Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?

Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan.

Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”

Sfânta Evanghelie după Marcu 10, 32-45


Iertarea femeii păcătoase

“În vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el:“Simone, am să-ţi spun ceva”. “Învăţătorule, spune”, zise el. “Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?”

Simon, răspunzând, a zis: “Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.”Iar El i-a zis: “Drept ai judecat”.Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: “Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.”Şi a zis ei:“Iertate îţi sunt păcatele”.

Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: “Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.”

Sfânta Evanghelie după Luca 7, 36-50


Smerenie şi pocăinţă

Prima Evanghelie rânduită a fi citită în această Duminică, cea după Sf. Ev. Marcu (10, 32-45), ne arată cererea celor doi ucenici ai Domnului, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, de-a sta unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui, în slava Lui, cerere făcută tocmai în momentul în care Mântuitorul vorbea despre viitoarele sale pătimiri, despre suferinţă şi moarte, dar şi despre Înviere.

Ceilalţi ucenici s-au mâniat văzând că fraţii Iacov şi Ioan caută onoruri pentru a fi deasupra celorlalţi. Mânia celorlalţi ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Vedem în comportamentul ucenicilor Domnului firea noastră omenească, cu slăbiciunile ei şi cu ispitele care vin asupra ei. Vedem aici cum unii, în căutare de slavă deşartă, produc altora invidie şi mânie.

Însă Mântuitorul, fiind duhovnic desăvârşit, cunoscător de suflete şi vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toţi ucenicii şi le-a spus că în gândirea lumească întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau dominaţie peste alţii, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înţeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul arată că adevărata onoare plăcută lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin poftă de stăpânire şi prin slavă deşartă, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Suntem astfel chemaţi să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi de cei din jurul lor.

A doua Evanghelie a Duminicii a 5-a a Postului Mare este Evanghelia după Luca (7, 36-50), unde se vorbeşte de femeia păcătoasă care plângea pentru păcatele ei şi care a primit iertare de la Mântuitorul Iisus Hristos. Şi din această a doua Evanghelie învăţăm că Mântuitorul Iisus Hristos, ca dumnezeiesc duhovnic, are o altă gândire decât gândirea oamenilor obişnuiţi.

Astfel, Simon fariseul, pe lângă faptul că osândea pe această femeie păcătoasă, care nu avea nume bun, el judeca indirect şi pe Mântuitorul Iisus Hristos, reproşându-I că nu ar cunoaşte ce fel de femeie este ea. Simon cunoştea faptul că ea este o femeie păcătoasă, întrucât reputaţia ei negativă nu era ascunsă nimănui. Iisus Domnul însă cunoştea mai mult şi mai bine decât Simon. Mântuitorul cunoştea nu doar faptele rele sau păcatele femeii, ci şi sincera ei dorinţă de schimbare a vieţii sale păcătoase, pocăinţa ei sinceră pentru a se elibera de un trecut apăsător, de o conştiinţă încărcată de mulţimea păcatelor.

După ce-l învaţă pe Simon fariseul să fie smerit şi să nu judece repede pe alţii, Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind pocăinţa femeii păcătoase, îi spune: “Iertate sunt păcatele tale”, ceea ce a surprins pe cei prezenţi, deoarece numai Dumnezeu iartă păcatele oamenilor. Şi El apoi i-a zis ei: “Credinţa ta te-a mântuit! Mergi în pace!”

Din Evanghelia iertării femeii păcătoase vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos recuperează pe cei pierduţi, ridică pe cei căzuţi şi dăruieşte iertare şi demnitate celor care sunt aspru judecaţi şi dispreţuiţi de cei ce se consideră mai buni şi mai drepţi decât alţii.

Ceea ce leagă cele două Evanghelii de astăzi este smerenia. Smerenia pe care Mântuitorul o recomandă ucenicilor Săi (dar şi lui Simon fariseul), atât prin pilda vieţii Sale, cât şi prin cuvântul Său, precum şi smerenia femeii păcătoase care-şi plânge păcatele,pentru a se elibera de ele.

Evanghelia care ne vorbeşte despre pocăinţa femeii păcătoase este baza pentru a înţelege mai bine viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În plus faţă de păcătoasa din Evanghelia după Luca, viaţa Mariei Egipteanca ne arată că ea, după 47 de ani de pocăinţă pentru cei 17 ani de trăire în păcate şi în patimi trupeşti, nu doar a primit iertarea ca femeia din Evanghelia de astăzi, ci a devenit o sfântă, plină de lumina harului dumnezeiesc. Amin.

(Preafericitul Părinte Daniel, Arhim. Ioanichie Bălan, ziarullumina.ro)


A te osândi cu tărie, a te mărturisi păcătos, este un lucru lesnicios şi obişnuit, am putea zice chiar la necredincioşi. Destui bărbaţi şi femei din cei care adesea duc o viaţă libertină, îşi zic păcătoşi, dar nu cu gândul care se cuvine întotdeauna. Aşa, că voi spune că ei nu se mărturisesc. Fără a simţi strângere de inimă, fără a vărsa lacrimi amare, fără a-şi schimba purtarea, aşa îşi strigă ei greşelile. Sunt dintre aceştia, care făcând astfel, nădăjduiesc să câştige prin cuvinte alese cinstirea celor care-i ascultă.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)


Glasul conştiinţei în Taina Spovedaniei

În cuprinsul Canonului Mare, care se citește în prima săptămână a Postului Mare și a cărui citire se repetă și în săptămâna a cincea în ziua de joi, se spune: Dintru aceasta m-am judecat, dintru aceasta m-am osândit eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai apăsător. Judecătorule, Mântuitorul și cunoscătorul meu, milostivește-Te și mă scapă și mă mântuiește pe mine, robul Tău”.

Cugetul, care ne judecă și ne osândește, este conștiința noastră, conștiința morală care este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului, care-l îndeamnă la împlinirea legii morale. Conștiința s-a născut deodată cu omul. Ea este de obârșie dumnezeiască, cum stă scris în Învățătura de credință creștin-ortodoxă (pag. 340). Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui și a răului, adică regula conștiinței”. Conștiința nu poate să dispară vreodată din sufletul omului. Ea poate fi adormită prin nepăsarea omului față de datoriile sale, poate fi întunecată printr-o viață de păcat. Avem datoria să o păstrăm curată prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin post, prin cunoașterea temeinică a învățăturii creștine. Conștiința adormită sau întunecată de păcat se curățește, se luminează în Sfânta Taină a Spovedaniei în care ne mărturisim păcatele cu adâncă părere de rău, căință, cu credința că Dumnezeu ne iartă și cu hotărârea de a ne strădui să nu mai păcătuim.

După moartea noastră cu trupul, la judecata particulară, ca și la cea de apoi, la sfârșitul lumii, Mântuitorul Se folosește de conștiința omului în judecarea faptelor lui cele rele, ca omul să nu poată spune că a fost judecat pe nedrept. Conștiința îl va osândi atunci pe omul păcătos și tot ea îi va da pace și liniște dacă nu se găsește în el nimic de osândit. Și nu se găsește nimic de osândit atunci când omul a încetat de a mai face păcate, atunci când va lua iertarea păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei.

De ce este atât de apăsătoare mustrarea făcută de conștiință? Răspundem pe scurt: pentru că atunci vom înțelege că puteam, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu un efort moral de voință, să  ne fi împotrivit păcatului care bătea la ușa inimii noastre sub chipul gândului păcătos. Acesta, odată intrat în inima noastră, trebuia să-l alungăm și trebuia mărturisit îndată la părintele nostru duhovnicesc  pentru a lua iertarea și vindecarea ranei făcute de păcat. Mustrarea cugetului se face și atunci când ne împărtășim cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos fără pregătirea sufletească potrivit rânduielii Bisericii noastre, adică nespovediți și neiertați de păcate în Sfânta Taină a Mărturisirii.

Mulți nu se spovedesc dintr-un sentiment de rușine că au păcătuit, stăpâniți de gândul: ce va zice părintele duhovnic când îi vom mărturisi păcatele săvârșite? Această rușine vine de la diavol, cel care ne-a îndemnat la păcat, șoptindu-ne printre altele: păcatul nu este așa de grav; greșește, păcătuiește orice om și Dumnezeu iartă. Dar după ce ai păcătuit trezește în noi rușinea.

Nu trebuie să ne fie rușine de a ne spovedi. Păcatele spovedite nu se divulgă de preotul duhovnic, potrivit canoanelor Bisericii. Apoi trebuie să mai știm că, atunci când ne mărturisim păcatele în scaunul de spovedanie, de față este prezent, nevăzut de ochiul omului, Dumnezeu, Care este pretutindeni prezent, ascultând și primind mărturisirea noastră, iertându-ne păcatele prin rostirea cuvintelor de către preotul duhovnic: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (fiică) și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale (mărturisite), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. La auzul acestor cuvinte, suntem cuprinși sufletește de cea mai mare bucurie din viața noastră, bucuria mântuirii care ne aduce pacea și liniștea sufletească. La înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, scăpăm de mustrarea cugetului care este cel mai apăsător lucru pentru om, apăsarea, mustrarea veșnică.

Dumnezeu este și drept judecător nu numai mult milostiv. Mult milostiv este atunci când ne mărturisim păcatele. Drept judecător atunci când, după moartea trupească, ne înfățișăm la judecată, judecata făcută de și prin glasul cugetului, glasul conștiinței cu care ne naștem fiecare dintre noi, oamenii. Amin.

(Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților)


Sus să avem inimile!

Pentru ce se face Vohodul Mare (ieșirea cu Cinstitele Daruri) la Liturghie? Pentru aducerea-aminte a cortegiului Mântuitorului spre crucea de pe Golgota, dincolo de porţile cetăţii, fiindcă Iisus a pătimit în afara porţii Ierusalimului (Evrei 13, 12), împreună cu tâlharii, dintre care unul s-a arătat înţelept, grăind către Hristos:Pomeneşte-mă Doamne, când Vei veni întru împărăţia Ta (Luca 23, 42); – pentru aducerea-aminte a răstignirii sale pe Cruce, a coborârii Lui de pe cruce de către Iosif şi Nicodim.

În general, tot ritualul, actele liturgice şi rugăciunile sfinţilor slujitori la Liturghie cer multă atenţie şi un gând curat, duh vioi şi viguros, credinţă şi dragoste înflăcărată: fiindcă toată această slujire sfântă este înţelepciunea lui Dumnezeu. Într-un timp atât de scurt şi într-un spaţiu atât de mic ni se reamintesc atâtea evenimente măreţe săvârşite în timpuri diferite şi în locuri diferite – evenimente care oglindesc infinitatea înţelepciunii, bunătăţii, puterii, îndelung-răbdării, dreptăţii, milostivirii lui Dumnezeu.

Fiecare secundă se cere urmărită aici cu văzul, cu auzul, cu mintea, cu inima; fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare ritual, nimic să nu fie neglijat, să nu treacă neobservat, să rămână fără atenţie, învăţătură, zidire. Da, Liturghia cere un suflet iubitor de înţelepciune, mai dinainte curăţit şi dezlegat de grijile şi patimile lumeşti, năzuitor spre cele înalte (sus să avem inimile).

De ce te gândeşti la fleacuri, atunci când stai la această cerească şi dumnezeiască Liturghie? De ce sufletul tău este preocupat de dichisuri, de coafuri, de podoabe aurite, de calcule lumeşti? Înfăţişează-ţi în acest răstimp lui Dumnezeu sufletul, împodobit cu credinţă, cu toată înţelepciunea, blândeţe, smerenie, milostivire, nepatimire, dragoste de înţelepciune. Aceasta să-ţi fie îmbrăcămintea! Acesta este aurul plăcut lui Dumnezeu!

(Sfântul Ioan de Kronstadt)


Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă-mă pe mine păcătosul! Amin!


Mirul compasiunii

Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

Folosiți vasele de alabastru ale iubirii și milostivirii voastre asupra oamenilor apropiați înainte de moartea lor, turnați asupra lor prețiosul mir al compasiunii atâta timp cât mai sunt în viață. Spuneți-le cuvinte de mângâiere atâta timp cât pot să le mai audă, îndulciți-le viața cu nevoințele dragostei atâta timp cât dragostea voastră mai poate să-i mângâie și să-i bucure.

Vorba bună pe care o veți spune despre ei când nu vor mai fi în viață mai bine spuneți-o acum, în prezența lor. Florile cu care vreți să le împodobiți mormintele duceți-le mai bine acum, ca să-și împrospăteze cu ele locuința lor pământească.         Prietenii noștri au deseori nevoie de compasiune, de sprijin: să nu le refuzăm, deci, această compasiune și acest sprijin acum, cât pentru ei sunt încă lucruri de preț, și să deschidem înaintea lor, cât mai sunt în viață, vasele noastre de alabastru pline cu mir, ca să-i înviorăm și să-i îmbărbătăm în ceasul singurătății.

Să învățăm, ca și femeia din Evanghelie, cât timp nu-i încă prea târziu, să facem ce putem pentru ei înainte de moartea lor. Dincolo de mormânt nu-i mai putem ajuta pe frații noștri; în fața mormântului deschis dragostea noastră va rămâne neputincioasă, iar florile noastre nu vor mai răspândi mireasmă asupra vieții care a trecut.

(din cartea Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu)


Istorioară: Conştiinţa – ceasul deşteptător al sufletului

“Conștiința omului e asemenea unui ceas deșteptător… dacă ceasul a sunat și te scoli imediat, știind că trebuie să mergi la ascultare, atunci înseamnă că îl vei auzi întotdeauna… dar dacă nu te scoli imediat, câteva zile la rând, spunându-ți: «Mai stau puțin!», atunci vei ajunge să nu mai reuşeşti să te trezești când sună.”

(Starețul Iosif de la Optina)


Anunt pictura biserica