Biserica Belvedere

†) Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Sfantul Arhidiacon Stefan

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit, întâiule Mucenice al lui Hristos şi Apostole, şi păgânătatea tiranilor ai vădit; căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus şi către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.”


Din viața şi martiriul Sfântului Ştefan (27 dec)

Sfântul Mucenic Arhidiacon Ștefan este cel dintâi martir creștin. Cineva făcea această observație: că la începutul lumii, Cain este primul ucigaș, el a ucis pe fratele său din ură, din invidie. La începutul lumii creștine, Sfântul Ștefan moare el însuși ucis de invidie, ucis de dușmanii lui Hristos.

Creștinismul după Pogorârea Duhului Sfânt se lărgește mult, Apostolii predicau cu foarte multă râvnă, foarte mult curaj și cu mult succes; aceasta îndârjea pe dușmanii lui Hristos. Și în lumea aceasta creștină dintru început au intrat mulți elini, adică mulți greci și romani. Și apostolii nu pridideau să servească la mese, să predice cuvântul, pentru că atunci toți luau masa împreună și acea masă, acea agapă, agapele creștinilor dintru început, se săvârșeau de obște, tot poporul lua masa împreună. Și atunci se făcea și frângerea pâinii, Sfânta Liturghie. La un moment dat Sfântul Petru a propus ca să se aleagă niște bărbați din popor cu faimă deosebită, de foarte bună evlavie, care să servească la mese și ei, Apostolii, să rămână pentru cuvântul lui Dumnezeu, să predice cuvântul lui Dumnezeu.

Și au ales pe cei șapte diaconi pe care îi amintește cartea Faptele Apostolilor. Cel dintâi dintre ei era Sfântul Ștefan care s-a distins de la început și ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfânt și cu o dragoste nețărmurită pentru sfânta credință nouă, cea în Hristos Iisus. Acest sfânt era și învățat, era grec, făcuse școala biblică la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu Sfântul Pavel – Saul din Tars și cu alți tineri care erau împreună în Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Însă din acești elevi ai lui Gamaliil, marelui dascăl și înțeleptului Gamaliil, numai Sfântul Ștefan s-a distins ca un mare apărător al creștinismului. Saul din Tars (viitorul Apostol Pavel) îi era dușman, păzea hainele ucigașilor lui în momentul martiriului – când a fost ucis cu pietre și alții, din umbră, din mulțimea de dușmani, ațâțau și ei poporul împotriva lui Ștefan care devenise creștin.

Și așa fiind, într-o bună zi, în conflictele descrise în Faptele Apostolilor în capitolul VII, Sfântul Ștefan este în situația de a apăra ideea creștină. Și într-un anumit loc, a predicat pe Hristos și sinedriștii – capii poporului evreiesc, s-au răzvrătit împotriva lui și l-au târât la tribunalul lor și acolo l-au acuzat că este dușmanul lui Moise, profetul la care țineau foarte mult. Și atunci Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un cuvânt, un cuvânt lung în care face istoria poporului evreiesc de la început, de la Avraam și până în momentul în care se afla, însă numai ce a deschis gura despre Hristos și atunci a început tragedia pentru el.

Un părinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, a scris într-o carte un cuvânt foarte frumos despre Sfântul Ștefan și martiriul lui. El începe arătând ce merite avea primul martir; dacă ar fi fost al doilea sau al treilea era mai ușor, avea niște modele înainte, însă el era primul mărturisitor! Și apoi spune Asterie:

Ștefan a fost primul dintre diaconii lui Hristos, sfințit prin har, vas plin de Duhul Sfânt. Întărea în fiecare zi pe creștini și întorcea pe cei rătăciți pe calea cea dreaptă. Îndurera pe dușmani, pentru că era mai puternic în ce privește învățătura, mai mult decât ceilalți Apostoli. Dar înaintea tuturor dușmanilor, pe cel dintâi dușman, pe diavolul. Acesta era cu ochii înflăcărați, cu privirea sălbatică spre cei care erau mai mult alipiți de credință. A ridicat deci împotriva Sfântului Ștefan o ceată de oameni, neamul Alexandrinilor, gata totdeauna pentru răzvrătire.

Când Ștefan a văzut mulțimea celor care se scurgeau împotriva lui a descoperit un mijloc dibaci: să le vorbească măsurat și blând. Nimic, nici un leac nu este așa de puternic și potrivit pentru potolirea mâniei și a revoltei ca o vorbă dulce și măsurată. Și într-adevăr, cuvintele lui dulci și plăcute, oarecum pline de miere, asemănătoare cu untdelemnul curat, au potolit furia fiarelor. Și le aduce aminte apoi de Avraam, pentru ca începând din timpurile vechi și prelungind mult cuvântarea sa, să-i facă să-și potolească mânia. După ce a vorbit mult despre Avraam, arată că și Moise a profețit despre Hristos, pentru ca prin vrednicia de credință a legiuitorului să introducă oarecum pe furiș și cu talent învățătura despre credință. A spus în mod științific tot ceea ce contribuia la folosul ascultătorilor.

Dar când a văzut că răutatea lor este de neclintit, iar părerea lor de neînduplecat, atunci deci, plin de îndrăzneală, renunțând la viața de aici, a lăsat la o parte toată arta oratorică de a îndupleca pe ascultători prin cuvinte meșteșugite, a vorbit deschis celor care erau tari în cerbice, netăiați împrejur la inimă, celor ce se luptă cu legea, celor care duc război împotriva Duhului Sfânt și altele încă. Acum câinii mulți l-au înconjurat ca pe Stăpânul Hristos și tauri grași, potrivit cuvintelor psalmistului, l-au cuprins. Stătea singur, înconjurat din toate părțile de un popor de ucigași. În acel ceas nu era alături de el nici un prieten, nici un cunoscut, nici o rudă. Într-adevăr, prezența unor cunoștințe de aproape dă o oarecare mângâiere celor care sunt în primejdie. Dar înaltul Arbitru al marii lupte, Dumnezeu, a cunoscut că Ștefan are nevoie de un ajutător — căci, deși era curajos și viteaz, totuși era om și simțea cele omenești — și i Se arată îndată. Și pe când se uita Ștefan spre cer, S-a arătat Dumnezeu având pe Fiul în dreapta, în formă omenească.

Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: «Nu fi întristat, Ștefane, că n-ai pe nici un om care să te ajute, că nu-i lângă tine la vreme de necazuri nici un prieten».” Că de obicei el avea colegi, ei erau prin mulțime pe acolo, însă nimeni nu lua parte. Așa suntem părăsiți când suntem în mare necaz. „«Dar Eu împreună cu iubitul Meu Fiu» spunea Dumnezeu, «văd cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt ușile Raiului, cu puțină răbdare părăsește viața aceasta trecătoare și grăbește-te spre viața cea veșnică și fără de sfârșit. Încă pe când ești în trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depășește toată firea omenească. (…) Stă alături de Mine, în dreapta, și Fiul, ca să cunoști din locul în care stă, ce cinste are la Mine.

Ștefan a fost pârga mucenicilor, iar cea dintâi faptă de mucenicie trebuia să fie desăvârșită, pentru ca mucenicii, cei care vor fi zidiți în urmă, să ia reazim tare de râvnă și să nu fie imitatori ai fricii”. Aproape toți mucenicii au avut un sprijin, niște ocrotitori. Unora, în temniță aruncați fiind, plini de răni, în timpul nopții li se arăta cineva, un bătrân sau un apostol, un înger, și le vindeca rănile și a doua zi erau întregi și uimeau pe cei care i-au chinuit în ziua precedentă. Așa încât aceste arătări, aceste încurajări supraomenești dădeau foarte mult curaj martirilor de la început. Iar Sfântului Ștefan nu s-a arătat un înger sau un sfânt apostol, ci Însuși Dumnezeu Tatal și Fiul în slava cerească.

Cel învrednicit de marea vedenie ca nici un altul n-a trecut sub tăcere ceea ce a văzut. Dimpotrivă, îndată a strigat: «Iată, văd cerul deschis și Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu». Credea Sfântul Ștefan că îndată ce va spune vedenia, are să-i convingă pe necredincioși. Ei însă au făcut cuvintele prilej de mai multă mânie și furie și astupându-și urechile la auzul cuvintelor lui, socotindu-le drept hulă, s-au pornit de îndată să ucidă. Trăgându-l afară din cetate pe omul purtător de Hristos, care purta răbdarea ca și Hristos crucea, vindeca răul săvârșit tot prin rău, se apăra de ucidere prin ucidere și adăuga crucii pietrele. Au așezat pe un loc șes pe de trei ori fericitul Ștefan, trupul acela înalt, trofeul mare al mucenicilor, și poporul sângiurilor și al mâniei au înconjurat pe Ștefan și imitând acea numită aghinie întrebuințată în lupte, au aruncat cu pietre în diaconul Pietrei celei care “stă în capul unghiului, în Sfântul Ștefan.

„Ţinta celor care aruncau era mucenicul care st[tea în mijloc, ca și semnul de ochit pentru arcași. Trupul său rănit din toate părțile și scăldat în sânge n-a mai putut sta drept, se clătina și amenința cu căderea, ca un plop înalt tăiat la rădăcină de mulți tăietori de lemne. Dar n-a căzut neelegant ca cei mai mulți dintre oameni, n-a căzut lungit cu fața la pământ, nici n-a fost doborât pe o coastă, nici n-a căzut trupul lui pe spate, ci a căzut punându-și genunchii în chipul plin de cuviință al unui om care se roagă”.

A murit rugându-se. A grăbit prin rugăciune despărțirea trupului de suflet, strigând către Domnul văzut de el: «Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu». Pe lângă rugăciunea sa a adăugat și o rugăciune pentru cei care îl loveau cu pietre. Să vedem ce scop au și cuvintele rugăciunii lui: «Doamne, nu socoti lor păcatul acesta». Ștefan nu s-a rugat, după cum greșit socotesc unii, ca să rămână păcatul dușmanilor lui nepedepsit și fără răspundere. Iată ce vrea să spună Sfântul Ștefan: «Dă-le, Doamne, teama umilinței; du spre căință pe cei îndrăzneți! Nu îngădui să moară în tăierea împrejur a necredinței! Atrage-i, Doamne, prin pocăință la cunoașterea Ta! Aprinde-le în inimi flacăra dumnezeirii! Dacă se vor îmbunătăți în chipul acesta, este clar că atunci nu le vei socoti lor păcatul. Dacă se vor spăla cu sângele Tău și al meu în baia harului, vor fi sloboziți de crimele lor».

Așa ne e prezentat acest martiriu al Sfântului Ștefan, primul martir creștin. A fost cu adevărat pârgă a mucenicilor și un exemplu, cu tot ansamblul de chinuri și cu tot sprijinul Dumnezeirii întregi Care l-a întărit. Duhul Sfânt era în el, iar sus pe bolta cerească, deasupra teatrului în care pătimea, erau Dumnezeu Tatăl și Fiul, pentru care murea Sfântul Ștefan.

Trupul lui ucis cu pietre a fost cules de creștini, a fost îngropat cu cinste, însă a dispărut pentru multă vreme. Abia în anul 415 s-a descoperit sfântul lui trup și a fost pus din nou într-o raclă de argint aurit și păstrat cu cinste la Constantinopol. După aceea moaștele lui au circulat și Dumnezeu știe unde sunt acum; părti din ele sunt în mai multe locuri din lumea creștină.

Sfântul Ștefan însă, fie la racla moaștelor, unde se vor afla, fie la părțile moaștelor lui, presărate de-a lungul și de-a latul globului pământesc, oriunde ar fi, el cu duhul e pretutindenii și aici de față și oriunde îl chemăm, pentru că Dumnezeu dă această putere sfinților Lui, ca să fie la îndemâna tuturor celor care îi cheamă. De aceea, să-l chemăm cu credință și cu dragoste pe Sfântul Ștefan să ne ajute, să ne ocrotească cu harul aflat la Dumnezeu. Amin.

(Părintele Sofian Boghiu)

 

 

Fă bine celor ce-ţi fac rău

Tu fă bine și așteaptă răul. Binele ți-l va răsplăti Dumnezeu.

Dacă oamenii, rudele ți-ar face bine, ție ce cruce ți-ar mai rămâne? Deci, roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ți fac rău; celui ce-ți cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asuprește cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu și de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie.

Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ți-ar face pentru că iertându-le toate, așa urmezi lui Iisus, așa ții împotriva firii – sau mai bine zis mai presus de fire – legea lui Dumnezeu, a iubirii.

Cu toți sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să știi că și ei au un suflet de mântuit.

(Părintele Arsenie Boca)

 

“Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.”

 

 


IstorioarăTemelia noastră

“A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă”. (Matei 7, 25)

 

Odată, într-o minunată dimineață de primăvară, două păsărele s-au apucat să-și facă fiecare cuibul său. Una dintre ele și-a ales un colțișor fermecător, între ramurile unui copac stufos. În aer plutea mireasma de verdeață fragedă, în apropiere susura un pârâiaș, ziua sclipind vesel sub razele soarelui iar noaptea răsfrângând puzderia de luminători cerești. Însă deodată, în toiul nopții, s-a iscat o furtună; pârâul s-a prefăcut într-un torent furios, și-a ieșit din matcă și a inundat împrejurimile până hăt, departe, nimicind totul în calea sa. Copacul a fost smuls din rădăcini, cuibul a fost stricat și din sălașul confortabil al bietei păsări n-a mai rămas nimic, căci îl făcuse prea aproape de pământ, crezând că o să aibă parte numai de zile calde și însorite, de nopți liniștite, cu cer senin.

Cealaltă pasăre s-a ridicat la o înălțime greu de atins, făcându-și cuibul într-un defileu sălbatic, pe o stâncă înaltă. Curând, locul a început să clocotească de viață, cuibul umplându-se de puișori. Furtuna a bântuit jos, în vale, a trecut pe lângă stâncă, dar n-a putut să atingă vârful, iar dimineața, când soarele a prins iarăși a străluci, cuibul cel cald era la locul lui, nevătămat și neamenințat de vreo primejdie.

 

Dar noi unde ne-am făcut cuibul? Ce gânduri și simțăminte i-am pus la temelie? Stă, oare, sufletul nostru pe piatra cea neclintită a credinței, gata să țină piept tuturor smintelilor și ispitelor, sau ne-am clădit casa pe nisip și căderea ei va fi mare?

“Nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (I Cor 3, 11).

(din cartea “Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”)

Semnificaţia numelui Ştefan

Numele Ştefan este de origine greacă, de la “Stephanos”, şi semnifică “coroana“, “ghirlanda” sau “cununa” cu care se încununau învingătorii din luptă.

Tuturor celor care poartă numele Sfântului Ştefan

le dorim multă sănătate, pace şi bucurie duhovnicească!

LA MULŢI ANI!


 

 

Anunt pictura biserica