Biserica Belvedere

†) Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul

Sf. Prooroc Ilie

„Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.”

- Troparul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul -


Sfântul Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Vechiului Testament. Prooroc de foc al Dumnezeului Savaot, mistuit de „râvna casei Domnului“, el a rămas în conştiinţa Bisericii drept apărătorul neînduplecat al legii dumnezeieşti, într-o perioadă tulbure a poporului evreu, când rătăcirea idolatriei care venea din partea regelui Ahab şi a soţiei sale, Isabela, depărta pe tot mai mulţi de la credinţa în Unul Dumnezeu.

Faptele minunate ale lui Ilie, care îşi întărea cuvintele de foc cu foc coborât din cer, intransigenţa în faţa păcatului relei credinţe, calitatea de a fi un văzător al Domnului şi, desigur, sfârşitul său neobişnuit – mutat la Domnul fără a mai trece pragul morţii – i-au dat lui Ilie aura de sfânt ales şi de patron al cerului.

Cum este soarele faţă de stele pe firmamentul ceresc, aşa a rămas şi Sfântul Ilie faţă de sfinţii Vechiului Testament. Este singurul sfânt din perioada Vechiului Testament care marchează „cu roşu“ calendarele noastre. Chiar şi numele lui (Helias, în greceşte) este asemănător cu cel al soarelui (Helios). Fulgerele faptelor sale de vitejie duhovnicească luminează cerul tradiţiei creştine, iar tunetele cuvintelor lui ajung în urechile credincioşilor în fiecare an, la 20 iulie, cu mai multă putere, vestind cele plăcute Domnului. Amin.

ziarullumina.ro


Hrana adusă de corbi lui Ilie prefigurează pâinea euharistică

Sfântul Prooroc Ilie face parte din categoria profeţilor care au vorbit mai mult prin fapte decât prin cuvântări.

Sfântul Ilie a anticipat prin viaţa şi faptele sale pe Mântuitorul Iisus Hristos, înainte cu 900 de ani de Întruparea din Fecioara Maria.

Faptul că în fiecare dimineaţă corbii îi aducea pâine şi carne înseamnă o prefigurare a Sfintei Euharistii. Hrana adusă de corbi lui Ilie prefigurează pâinea euharistică care se transformă în Trupul Domnului, pentru că nu a fost adusă numai pâine, ci pâine şi carne, adică pâinea care devine Trupul Domnului.

De asemenea, faptul că a pogorât foc din cer ca să mistuie jertfa este o prefigurare a pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi asupra Sfintei Euharistii, de aceea prin Duhul Sfânt se sfinţesc pâinea şi vinul şi primim Trupul şi Sângele lui Hristos.

(Preafericitul Părinte Daniel – ziarullumina.ro)


Din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab; era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad, situată dincolo de Iordan – de aici şi numele proorocului, Ilie Tesviteanul.

La naşterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

La porunca lui Dumnezeu, Sf Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îl mustră, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui deoarece acesta, încurajat de păgâna lui soţie Izabela, îi persecuta pe Profeţi şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte.  Văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, îi vesteşte că se va abate asupra ţării o secetă groaznică.

Iar Dumnezeu, după ce l-a pus la adăpost pe Dreptul Ilie, trimiţându-l la pârâul Cherit,  a trimis secetă cumplită şi îndelungată peste Israel. Ilie îşi potolea însă setea din apa izvorului de lângă peştera în care se retrăsese, iar corbii, după cuvântul Domnului, îi aduceau în zbor mâncare.

După un timp, Dumnezeu îl trimite pe Ilie la Sarepta din Sidon. Aici, ajunge la o văduvă care, in ciuda sărăciei în care se afla, pune înainte de toate datoria ospitalităţii şi îndată ce Profetul i-a cerut-o ea îi pregăteşte o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Femeia a primit fără întârziere răsplata ospitalităţii sale: la cuvântul Profetului, covata sa cu făină şi urciorul său cu ulei nu s-au mai golit până la revenirea ploii.

Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când iată că moare fiul ei. Cum femeia, în durerea ei, îl acuză pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl ia pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el şi după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-L cu strigăte puternice pe Dumnezeu, îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor.

Seceta îşi abătuse nenorocirea peste tot ţinutul de peste trei ani şi mare parte din populaţie fusese deja decimată; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu voia să îşi arate mila mai înainte ca Ilie să fi înţeles că El nu doreşte moartea păcătoşilor ci întoarcerea lor la credinţă.

După trei ani şi jumătate de secetă, Ilie este trimis de Dumnezeu înapoi la regele Ahab. Pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui ca în faţa poporului, pe Muntele Carmel, să ridice un jertfelnic pentru a cărui aprindere să se roage mai întâi profeţii lui Baal – 450 la număr – şi apoi el lui Dumnezeu. După ce toată ziua profeţii s-au rugat zadarnic lui Baal pentru aprinderea jertfei lor, spre seară, Sfântul Ilie, după ce a cerut ca peste jertfelnicul său să fie turnată apă din belşug, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată a coborât foc din cer, devorând jertfa. Tot poporul a căzut atunci cu faţa la pământ strigând: “Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!”. Ilie îl anunţă apoi pe rege că seceta avea să înceteze în curând, după care urcă în vârful muntelui unde se roagă stăruitor lui Dumnezeu şi pune capăt secetei şi foametei printr-o ploaie binecuvântată.

Pentru a scăpa de furia reginei Izabela care dorea să-l ucidă, Sfântul Ilie pleacă spre muntele Hebron unde se ascunde într-o peşteră la gura căreia aşteaptă glasul Domnului. Vijelia năprasnică ce despică munţii şi sfărâmă stâncile, cutremurul care mişcă temeliile pământului, focul cel atoatemistuitor prevestesc şi pregătesc cuvintele Celui Preaînalt, Care însă Se descoperă în adierea de vânt lin. Aceasta vine ca o izbăvire, vindecătoare de tristeţe şi dătătoare de speranţă. Dumnezeu îi spune lui Ilie că mai sunt 7000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi că trebuie să meargă în Damasc şi să ungă un alt rege, iar în locul lui să-l ungă pe Elisei ca prooroc.

După ce va împlini cele poruncite de Domnul, Sfântul Ilie va merge şi va vesti moartea regelui Ahab, a urmaşilor acestuia  şi a soţiei sale, Izabela.

După 15 ani de profeţii, îndeplinind misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu, Ilie, însoţit de Elisei care nu voia să-şi părăsească învăţătorul, se duce la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie îşi ia haina din piele de oaie, o înfăşoară şi loveşte apele, care se despart pentru a-i lăsa să treacă pe uscat.

Şi pe când mergeau ei astfel prin pustiu, un car de foc tras de cai scăpărători a apărut între ei. Ilie a urcat în car şi a fost “ca” luat în cer (Sfinţii Părinţi au subliniat că acest “ca” arată că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil înainte de Învierea şi Înălţarea lui Hristos, dar că a scăpat morţii, precum Enoh şi a fost reţinut de Dumnezeu într-un loc necunoscut, până în ultima zi), într-un rotocol, în timp ce Elisei striga: “Părinte, Părinte, carul lui Israel şi caii săi!“. Elisei a luat haina Profetului care căzuse peste el şi lovind apele de două ori a reuşit să traverseze Iordanul, salutat de fiii Profetului care strigau : “Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei!“. Astfel înălţat în înălţimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor.

Cinstea deosebită de care s-a bucurat Sf. Ilie înaintea lui Dumnezeu, se vede din arătarea sa pe Muntele Tabor alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Lui. Moise şi Ilie au fost de faţă lângă Domnul în slavă, primul ca primitor şi dătător al Legii, al doilea ca cel mai neînfricat luptător împotriva duşmanilor lui Dumnezeu.

Aşa cum Ioan a fost Înaintemergătorul primei veniri în trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergătorul celei de a doua veniri, la sfârşitul veacurilor. Tradiţia ecleziastă a văzut adesea în cei doi martori, care vor muri în ultima luptă împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh şi Ilie, care au fost păziţi de moarte în acest scop.

Sfântul Prooroc Ilie este socotit şi protopărintele monahismului creştin,  prin îndelunga sa vieţuire în pustie. În timpurile noastre, Sfântul Ilie este cinstit ca protector nu numai de monahi, alpiniştii desăvârşirii spirituale, dar şi de oamenii care lucrează cu forţe ce susţin lumea materială, în domenii ca: energetică, aviaţie, zboruri interstelare.

În luna cea mai călduroasă a anului, chipul Sfântului Prooroc Ilie din Tesva Galaadului ne aduce adierea de vânt lin a credinţei că împlinirea voii Domnului este viaţă de lumină pentru veşnicie. Amin.

Surse: Sinaxar; Proloage; ziarullumina.ro)


Anunt pictura biserica