Biserica Belvedere

Duminica a 3-a după Paşti – a Mironosiţelor

D mironositelor

„Mironosiţele de dimineaţă venind şi la mormântul Tău cu sârguinţă ajungând, Te căutau pe Tine, Hristoase, ca să ungă cu miresme prea curat Trupul Tău; şi auzind spusele îngerului, semne dătătoare de bucurie Apostolilor au vestit:

Că a înviat Începătorul mântuirii noastre, prădând moartea şi lumii dăruind viaţă veşnică şi mare milă“


“În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

Iar Pilat s-a mirat că a murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.

Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul lui Iisus.

Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?

Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.

Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat.

Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.

Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.

Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic nu au spus, căci se temeau.”

Sfânta Evanghelie după Marcu 15, 43-47; 16, 1-8


Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.


Duminica Femeilor Mironosiţe

Hristos a înviat!

Pericopa evanghelică din Duminica a 3-a după Sfintele Paşti ne arată purtarea plină de devotament, credinţă şi iubire a persoanelor care au avut grijă de Domnul atunci când El moare ca om, doborât de păcatele oamenilor.

Împrejurările răstignirii Domnului erau unele dintre cele mai primejdioase: furia evreilor, patimile groaznice şi moartea într-un mod  înfiorător. Ucenicii, de frică, L-au părăsit pe Domnul şi s-au ascuns. În aceste condiţii, Iosif din Arimateea, om bogat material şi spiritual, cu înaltă poziţie în societate, care era şi ucenic al lui Iisus – dar pe ascuns din cauza funcţiei, profitând de poziţia şi influenţa sa, a mers la Pilat şi l-a rugat să-i permită să coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape. Iosif a riscat mult. Prin fapta sa, el s-a declarat pe faţă admirator şi ucenic al lui Iisus. A riscat poate excomunicarea, exilul sau chiar moartea, dar, oricum, dragostea lui pentru Iisus şi teama de a nu I se arunca trupul într-o groapă comună, asemenea unui tâlhar, l-au determinat să ia o hotărâre atât de curajoasă.

Evanghelia după Ioan (19, 39-40), ne spune că lui Iosif i s-a alăturat şi Nicodim, un alt ucenic de taină al lui Iisus, care a contribuit şi el cu o mare cantitate de miresme pentru îmbălsămarea trupului Domnului. Cei doi au pregătit trupul lui Iisus, L-au înfăşurat într-un giulgiu de in impregnant cu miresme, şi L-au aşezat cu multă dragoste în mormântul cel nou, la intrarea căruia au prăvălit o piatră foarte mare, în forma unui disc uriaş, care se rostogolea într-un cant special făcut, ca să blocheze complet accesul în interior.

Arhiereii şi fariseii au cerut lui Pilat să pecetluiască piatra mormântului şi să pună pază, de teamă ca ucenicii să nu fure trupul lui Iisus şi să zică că a înviat.

Un mormânt nou, pecetluit, o piatră mare prăvălită la intrare, un ostaş care stă de pază lângă el – ce înseamnă toate astea? Toate aceste măsuri pline de mare grijă, au fost alese prin înţelepciunea rânduielii lui Dumnezeu, pentru ca prin acestea, să se închidă gurile tuturor necredincioşilor care încearcă să dovedească faptul că Hristos ori n-a murit, ori n-a înviat, ori că trupul Său a fost furat. Şi astfel toate măsurile de pază care s-au luat de către iudei pentru a ascunde adevărul, au sprijinit adevărul, prin rânduiala lui Dumnezeu.

Dar Iosif şi Nicodim nu au fost singurii prieteni ai lui Hristos care nu L-au părăsit şi au putut, cu proprii lor ochi, să vadă şi să cerceteze că El a murit şi a fost îngropat: mai erau şi femeile mironosiţe. Printre acestea erau: Maica Domnului, Maria Magdalena, Maria (soţia lui Cleopa şi mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosi), Ioana (soţia lui Huza, administratorul casei lui Irod-Antipa), Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu), Suzana şi cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria. Mai poate fi amintită cu acestea şi Sfânta Veronica, cea care I-a dăruit Mântuitorului, pe drumul spre răstignire, un ştergar (sau o năframă) pentru a-Şi şterge faţa plină de sudoare şi sânge.

Din Evanghelii aflăm că mironosiţele erau femei credincioase, care duceau o viaţă curată, sfântă, de rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, ajutându-L pe Acesta şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele însoţeau discret, dar cu multă râvnă, pe Iisus şi pe ucenicii Săi în locurile unde aceştia mergeau; ajutau cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor, a hainelor şi a celor trebuincioase pentru odihnă.

Femeile mironosiţe nu L-au părăsit pe Iisus nici în timpul patimilor Sale, perioadă în care au dat dovadă de mare bărbăţie: atunci când ucenicii s-au împrăştiat de frica iudeilor şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, cu Maria Magdalena şi cu Apostolul dragostei, Ioan, singurul dintre Apostoli care a mers cu Iisus până la cruce. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată…

Bineînţeles că atunci multe din aceste femei au fost lovite, altele luate în crudă bătaie de joc, mai ales Maria Magdalena, a cărei viaţă era cunoscută. Dar ele nu mai voiau să ştie altceva şi nu mai vedeau nimic decât drumul durerii, Crucea şi pe Mântuitorul lumii – Iisus. Nu le păsa de batjocurile şi de toată răutatea iudeilor.

În dimineaţa Învierii Mântuitorului, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sf. Ioan Gură de Aur, compară curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a Apostolilor.

Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună, îşi revin din tulburarea produsă de evenimentele ce avuseseră loc, depăşesc frica produsă de înverşunarea iudeilor. Aceia stau ascunşi şi încuiaţi într-o cameră de frica iudeilor, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul Mântuitorului. Ucenicii plângeau şi se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul şi să împlinească cele de cuviinţă ale îngropării. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele, intrând în mormânt, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul. Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a înviat, nu mai este în mormânt!

Ele au fost primele care s-au învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul Cel Înviat din morţi, căci, Evanghelia după Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel Înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: “Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!” (Matei 28, 9), iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a dat femeilor mironosiţe o răsplată unică: de a fi aflat – cele dintâi – de Învierea Domnului, de a fi văzut – cele dintâi – pe Iisus Cel înviat, şi de a fi dus – cele dintâi – vestea cea mare chiar ucenicilor Săi. Aşa după cum femeia auzise, după căderea în păcat, osânda rostită de Dumnezeu, tot femeia va auzi, cea dintâi, vestea cea mare a izbăvirii din morţi prin Iisus Hristos Cel Înviat. Lumea a aflat de Învierea Domnului prin Sfinţii Apostoli, dar ei primiseră această veste de la femeile mironosiţe.

Spre deosebire de apostoli, mironosiţele nu au fost chemate, şi nici alese. Credinţa lor şi dragostea lor pentru Hristos, evlavia lor, setea lor de mântuire le-au făcut să-L urmeze în călătoriile Sale misionare şi să-I slujească din avutul lor.

Deşi contribuţia majoră a înmormântării lui Iisus a fost a celor doi bărbaţi, Iosif din Arimateea şi Nicodim, Duminica de astăzi este numită de tradiţia creştină Duminica Mironosiţelor, pentru râvna lor sfântă pentru Hristos, pentru evlavia şi bărbăţia lor de suflet.

Mirul cel mai de preţ pe care îl duceau ele Domnului nu era unul din lumea materialităţii acesteia, ci dintr-o altă lume, a iubirii divine. Era mirul de bună mireasmă al sufletelor aprinse de dragostea pentru Învăţătorul Care le-a arătat calea spre Împărăţia Cerurilor. Femeile mironosiţe şi-au pus în miresmele acelea toată inima lor.

Aşa a fost atunci, dar acum cum e? Mai putem noi să dăm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile mironosiţe? Aşa cum au dat ele nu putem. Dar putem să dăm dorinţa noastră de cinstire faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Care-i mirul nostru acuma? Avem şi noi un mir de dat? Dacă avem, care-i mirul nostru?

Ce-ţi aduc eu Doamne? Aş vrea să-Ţi aduc lacrimi şi n-am. Dă-mi lacrimi ca să-Ţi aduc lacrimi. Aş vrea să-Ţi aduc mir ca femeia păcătoasă şi ca femeile mironosiţe, dar n-am. Dă-mi Tu ceea ce ar trebui să-Ţi aduc. Viaţa curată agonisită, câştigată prin pocăinţă, este mirul nostru!

Iar lui Dumnezeu nu-I aducem numai anumite lucruri, anumite părţi din viaţa noastră, ci toată viaţa noastră trebuie să fie o slujire adusă lui Dumnezeu. Tot ce facem pentru Dumnezeu este mirul nostru. Tot ce facem pentru Dumnezeu este cinstirea noastră. Tot ce facem pentru Dumnezeu este izvor de bucurie pentru noi.

Femeile mironosiţe s-au dus la mormânt, nu L-au găsit pe Domnul Hristos, dar au găsit bucuria învierii Lui. Nu se poate să-I dai ceva lui Dumnezeu şi să nu primeşti ceva de la Dumnezeu. Dumnezeu nu rămâne nimănui dator.

Un cuvânt din Sinaxar, al Sfântului Atanasie cel Mare, spune aşa: „Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos”. Deci, orice bine pe care îl facem în lumea aceasta este un fel de mir, şi dacă facem un bine pentru altul, ne rămâne şi nouă, şi noi rămânem îmbogăţiţi cu binele făcut. Pentru că nu poţi unge cu miresme pe cineva fără ca tu însuţi să te împărtăşeşti mai întâi de mirosul frumos al mirului.

Să înmulţim mirul în lumea aceasta ca să mirosim noi înşine frumos şi atunci vom putea să ducem Domnului Hristos nu numai fapte singuratice, ci mai ales inima şi viaţa noastră. Amin.

Surse: Predici – Sf. Nicolae Velimirovici, PF Daniel, Pr. Ilie Cleopa, Pr. Teofil Părăian, Pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro


Purtătoarele luminii - de Traian Dorz

Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
— cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune?

 

Inimi mari, senine gânduri, minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost într-una Adevărul Soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
— câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

 

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere
păstrătoarele comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
— câtă roadă-şi datorează sfânta muncă, vouă!

 

Miluita voastră mână, inima duioasă,
grija voastră iubitoare, calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
— ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea!

 

Purtătoarele comorii sfinte şi curate,
mame şi surori şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
— ce-ar fi fără voi răsplata, Raiul şi cununa!


Duminica Femeilor Mironosiţe – Duminica femeii creştine

Duminica a treia după Înviere este Duminica Femeilor Mironosiţe, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care întreţineţi viaţa în familie şi în lume. Trebuie să fiţi fericite că aveţi din partea lui Dumnezeu o atenţie deosebită. Şi iată, prin Maica Domnului şi prin sfintele femei purtătoare de mir, şi dumneavoastră aveţi cinstea aceasta de a avea o Duminică în an, în care sunteţi cinstite în chip deosebit.

Dumnezeu să vă înmulţească harul şi darul Sfântului Duh şi darul dragostei creştine să fie cu adevărat cu dumneavoastră, ca să fiţi ce trebuie să fiţi, să întreţineţi căldura creştină în familie şi buna înţelegere. Pentru că în familie cunoaşteţi ce dezastru este astăzi.

De aceea, cele care veniţi la biserică, care va rugaţi lui Dumnezeu şi aici la biserică şi acasă la dumneavoastră, dacă vă rugaţi cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie şi cu stăruinţă, veţi avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu şi veţi fi mângâiate în necazurile dumneavoastră.

S-a vorbit şi vorbim şi astăzi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtătoare de mir. Nu uitaţi că dumneavoastră, toate femeile creştine ortodoxe şi fiicele dumneavoastră sunteţi mironosiţele Bisericii Ortodoxe de astăzi şi din toate timpurile.

Copilele şi tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viaţa lor curată, fecioria, rugăciunea şi ascultarea de părinţi. Studentele şi toate tinerele care vin regulat la biserică, aduc şi ele Mântuitorului Hristos, ca un Mir cu bună mireasmă, râvna lor pentru toată fapta bună, milostenia către cei din suferinţă şi ascultarea de părintele lor duhovnicesc.

Mamele creştine aduc Stăpânului Hristos cel mai preţios Mir creştin, adică naşterea, creşterea şi educarea copiilor lor în frică de Dumnezeu. Iar mamele în vârstă, bunicele şi văduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugăciunilor şi păstrează cu sfinţenie evlavia ortodoxă pe care o moştenim din moşi strămoşi…” Amin.

(Părintele Sofian Boghiu – “Femeile Mironosiţe şi femeile creştine de astăzi”)


„Două puteri sunt în lume: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ. Un copil este aşa cum l-a lăsat Dumnezeu şi cum l-a crescut mama lui”. (Gh. Longinescu)


Anunt pictura biserica