„Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii săi. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Iobed a născut pe Iesei.

Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia,

Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos.

Deci toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece neamuri.

Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a vrut să o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcate.

Iar toate acestea s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: «Iată, femeia va avea în pântece şi va naşte fiu şi-I vor pune numele Emanuil, care înseamnă Dumnezeu este cu noi».

Genealogia Mântuitorului

Duminica dinaintea praznicului Naşterii Domnului este închinată Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului. Pericopa evanghelică de astăzi – primul capitol al Sfintei Evanghelii după Matei, este o parte de legătură între cele două părţi ale Sfintei Scripturi, este legătura care ţine împreună Vechiul şi Noul Testament.

Pentru a dovedi că Iisus este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin proorocii Vechiului Testament, Sfântul Evanghelist Matei ne redă genealogia lui Iisus, de la Avraam până la Naşterea Sa şi ne arată legătura trupească şi spirituală cu înaintaşii Săi.

Sfântul Evanghelist Matei împarte cele 42 de generaţii cuprinse în această “carte a neamului lui Iisus” în trei serii a câte 14 generaţii. Numărul 14 este format din 7 plus 7 şi această cifră are în Sfânta Scriptură un simbolism deosebit, ea reprezintă sfinţenia, plenitudinea, desăvârşirea.

Prima serie începe cu Avraam şi ţine până la David, cuprinzând epoca patriarhilor şi a judecătorilor, adică perioada de formare şi organizare a poporului evreu.

A doua serie de generaţii (de la psalmistul David până la ducerea poporului ales în robia babiloniană) încadrează evul regalităţii, o perioadă de mărire şi apoi de decădere a poporului ales.

A treia serie (de la strămutarea în Babilon până la Hristos) aminteşte nume din perioada în care poporul evreu a fost condus de preoţi, perioadă care s-a caracterizat printr-o aşteptare intensă a venirii lui Mesia, Unsul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.

Majoritatea persoanelor enumerate în genealogia prezentată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei sunt persoane drepte, care au dus o viaţă cinstită şi bineplăcută lui Dumnezeu, dar, printre ele, sunt câteva nume despre care Sfânta Scriptură a Vechiului Testament arată că au fost oameni păcătoşi.

Prin aceasta, Sfântul Evanghelist Matei ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume atât pentru cei drepţi, cât şi pentru cei păcătoşi: celor drepţi să le răsplătească sfinţenia vieţii lor, iar celor păcătoşi să le dăruiască iertarea de păcate şi să-i ridice, să-i apropie, să-i sfinţească şi să-i mântuiască, asemenea unui păstor care caută şi se îngrijeşte de oaia rătăcită. De asemenea, prezenţa în lista genealogică a Mântuitorului a celor patru femei de neam străin (Tamar şi Rahab, din neamul cananeenilor, Rut, din neamul moabiţilor şi Batşeeba,din neamul hitiţilor) arată că Dumnezeu a avut în vedere chemarea la mântuirea în Iisus Hristos şi a celorlalte popoare, nu doar a celui evreu.

Citirea sau auzirea celor 42 de neamuri sau generaţii de strămoşi ai Domnului prezentaţi de Evanghelistul Matei ne duce în atmosfera de aşteptare a tuturor celor din Vechiul Testament, care au aşteptat cu dor şi nerăbdare împlinirea protoevangheliei (Fac. 3, 15), care a fost cea dintâi veste bună dată de Dumnezeu protopărinţilor după cădere, că le va trimite un Răscumpărător.

Sf. Evanghelie de astăzi ne arată descendenţa umană a Mântuitorului, ne descoperă că Mesia este Fiul Omului, dar tot în această pericopă evanghelică – şi în unitate indivizibilă – ne este revelată şi originea dumnezeiască a Mântuitorului, că Cel ce S-a născut din Preacurata Fecioară Maria S-a zămislit de la Duhul Sfânt. Pruncul Mesia care Îşi are obârşia Sa pământească în David, Avraam şi Adam, este Fiul Omului, dar este şi Fiul lui Dumnezeu.

Părinţii Bisericii vorbesc în legătură cu Iisus Hristos de două naşteri: una dumnezeiască, înainte de toţi vecii, din tată fără mamă – şi alta omenească, în timp, la plinirea vremii (Gal. 4, 4) – din mamă fără tată.

Pentru ca să nu apară în ochii lumii că Fecioara Maria naşte un copil în afara căsătoriei, într-un mod păcătos, printr-o pedagogie a lui Dumnezeu, Dreptul Iosif pare ca fiind logodnicul sau bărbatul Mariei. Însă, chiar atunci când Iosif intenţiona să o părăsească în taină pe Fecioara Maria, „îngerul Domnului i s-a arătat în vis“, spunându-i că Pruncul este zămislit de la Duhul Sfânt, şi nu dintr-o relaţie păcătoasă, nebinecuvântată, cu vreun bărbat necunoscut.

Totodată, îngerul îi spune Dreptului Iosif şi ce nume va purta copilul: „Iisus“, nume care în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”. Vedem, aşadar, că numele lui Iisus Hristos are inclus în el scopul activităţii Lui pe pământ şi în ceruri, şi anume faptul că El este Mântuitorul lumii.

Proorocul Isaia L-a prevestit pe Iisus Hristos ca fiind Emanuel (Isaia 7,14), care înseamnă „Dumnezeu este cu noi“. Cu alte cuvinte, L-a profeţit ca fiind Dumnezeu-Omul, Cel ce Se face Om pentru mântuirea oamenilor, iar dumnezeirea Lui nu se desparte niciodată de firea Sa omenească asumată prin întrupare.

Deşi la început părea doar o înşiruire de nume, mai mult sau mai puţin cunoscute, Evanghelia acestei duminici are un profund înţeles pedagogic, arătându-ne cum, generaţii de-a rândul, Dumnezeu a pregătit omenirea pentru venirea lui Hristos, până la „plinirea vremii“, până când poporul ales şi celelalte popoare au ajuns la starea de maturitate spirituală necesară primirii şi înţelegerii lucrării sfinţitoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu.

Cele 42 de generaţii care aşteptau cu mult dor timpul mesianic sunt simbolizate în Biserica noastră şi această epocă a aşteptării este oarecum retrăită în noi înşine, în zilele Postului Crăciunului. Ne simţim şi noi cu patriarhii, drepţii şi trăitorii Vechiului Testament în atmosfera de aşteptare a venirii în lumea noastră a “Pruncului Celui mai înainte de veci”, cum spune o cântare bisericească.

Iată de ce acum, în această perioadă a anului bisericesc, răsună – în conştiinţele noastre treze, mai cu putere ca oricând, cuvintele Mântuitorului: “Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20).

Hristos Domnul, din dragoste, S-a întrupat şi din aceeaşi dragoste nemărginită vine mereu spre noi. Să nu-L lăsăm să aştepte în afara vieţii noastre, să nu-L îndepărtăm bineştiind că Domnul încearcă acum la poarta inimii noastre la “ceasul cinei”. El a mai bătut la uşa sufletului nostru şi dimineaţă şi la amiază şi poate acum bate pentru ultima dată la cină, înainte de a fi venit întunericul vieţii noastre – moartea – când nimeni nu mai poate lucra, cum zice Mântuitorul.

Să ne deschidem sincer şi deplin inima şi să-L primim pe Domnul vieţii şi al păcii încredinţate, fiindcă de acolo, din adâncul fiinţei va da existenţei noastre sensul cel mai înalt, cel mai adevărat. Iar împreună cu îngerii să cântăm: “Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul!” Amin.

Surse:  Preafericitul Daniel, Părintele Ilie Cleopa, Pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro; basilica.ro

În seara de ajun - de Costache Ioanid

A venit la mine mama                                             Iar o vrabie măruntă
şi mi-a spus c-un zâmbet bun:                                 ciripi de pe pervaz:
— Puiule, stai treaz, ia seama,                             Ia auzi… ce oaste multă!…
cântecelor de Crăciun!                                    — Puiule, stai treaz şi-ascultă…
şi ascultă toată gama                                             Nu dormi!… Auzi? Stai treaz!…

Clătinând apoi fereastra,                                        Am răspuns la toate: Bine.
vântul mi-a şoptit uşor:                                      Şi… am dormit în pat…
— Puiule, în noaptea asta                                           Iar târziu, din zări senine,
îşi despică norii creasta                                    a venit Iisus la mine
şi vin îngerii în zbor…                                            şi, zâmbind, m-a sărutat.