Biserica Belvedere

Duminica a 28-a după Rusalii – Pilda celor poftiţi la cină

Pilda celor poftiti la cina

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.

Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.

Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.”

Evanghelia după Luca 14, 16-24


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!


Ce este Sfânta Împărtăşanie?

Împărtășania este foc, ce arde și pârjolește rădăcina și vlăstarele păcatelor; este leac, ce tămăduiește toate bolile și suferințele; este temelia sfințirii sufletului. Sfânta Împărtășanie este zălogul cel adevărat ala vieții veșnice; este ca o arvună a harului dumnezeiesc, începutul sfințeniei; este sfânta legătură ce îl leagă strâns pe om de Iisus Hristos.

Cel ce se împărtășește cu vrednicie cu Sfintele Taine, dobândește cu desăvârșire izbăvire de toate bolile; cel ce se se împărtășește cu vrednicie cu Sfintele Taine pune început sfințirii sufletului său, devine moștenitor al vieții veșnice; el se unește prin legături puternice cu Iisus Hristos, astfel încât Iisus Hristos este sufletul și viața lui, iar el este cel mai scump mădular al lui Iisus Hristos – el rămâne în Iisus Hristos, iar Iisus Hristos rămâne în El: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el, a spus Iisus Hristos (Ioan 6, 56).

Și dacă omul, ce se împărtășește vrednic cu Sfintele Taine, și nu se va întoarce la viața lui păcătoasă dinainte, ci se va strădui după puteri să-și îndrepteze atenția spre lăuntrul sufletului său, atunci acest vlăstar al harului și al sfințeniei încetul cu încetul va da vlăstari, va prinde rădăcini, va crește și va aduce rodul cel dulce al Împărăției Cerești.

Dacă omul, ce se împărtășește cu vrednicie, va trăi cu mai multă grijă și atenție, această sfântă legătură ce îl leagă de Iisus Hristos se va întări din ce în ce mai mult și, în cele din urmă, va deveni atât de tare încât nici o putere nu va fi în stare în vecii vecilor să o desfacă și atunci unul ca acesta va deveni el însuși izvor viu de viață și de har: numai atingerea lui, numai umbra lui, chiar însăși haina lui, ca a Apostolului Pavel, va putea face minuni. Amin.

(Sfântul Inochentie al Moscovei)


Chemarea la Cină

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre Cina cea mare, pe care a pregătit-o Stăpânul, chemându-i mai întâi pe cei aleși. Aceștia însă, ridicând diferite pretexte și refuzând să participe la cină, sau nuntă, după cum este numită ea în textul paralel de la Sfântul Evanghelist Matei 22, 1-14, în cele din urmă au fost invitați toți. Simplă și ușor de înțeles, pericopa trebuie interpretată pe de o parte istoric, pe de altă parte alegoric.

Istoric: Dumnezeu a pregătit poporul ales prin profeții Săi pentru participarea, în final, la Cina de taină sau nunta Fiului Său — la nunta mântuitoare a lui Mesia Hristos. Sub un pretext sau altul, poporul ales însă a respins chemarea la Cina mântuirii, ba încă L-a răstignit și L-a ucis pe Mire, pe Fiul împăratului care făcea nunta. Pentru aceasta, Dumnezeu a adresat chemarea Sa nu doar celor aleși, ci tuturor — iată vocația universală a Creștinismului: „Mergeți, zice, la drumuri și la garduri și siliți-i pe toți să intre…Chemați-i, adică, pe toți să se mântuiască! Poftiți-i pe toți să devină fii ai împăratului care face nuntă Fiului Său!

Doamne, s-a facut precum ai poruncit și tot mai este loc!Și a trimis a doua oară pe slujitori, ca să aducă meseni și să plinească toate locurile. A intrat însă, citim în textul paralel menționat, și unul care nu era pregătit cu veșmânt de nuntă. L-a văzut Stăpânul și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” Și acela a tăcut, știindu-se vinovat. Pentru aceasta, a poruncit slujitorilor Săi să-l lege de mâini și de picioare și să-l arunce în întunericul cel mai dinafară.

Aceasta este interpretarea istorică, potrivit căreia poporul ales L-a respins pe Dumnezeu, iar noi, ceilalți, „Israelul cel nou”, suntem chemați indiferent de unde, de pe la răspântii, de la garduri, din ulițe, popoare păgâne care mai înainte ne închinam zeilor și idolilor, la împărăția lui Dumnezeu. Însă, nu oricum!… Pentru ca să nu înțeleagă cineva că în împărăție sunt luați toți cu de-a valma, indiferent de „veșmântul faptelor lor” de aceea ne-a adus de față prezența unuia care nu avea ce căuta acolo, pentru că nu s-a pregătit nicidecum pentru aceasta.

Alegoric, pericopa se adresează nouă, credincioşilor de astăzi, pentru că niciodată Hristos n-a înţeles să facă istorie în Evangheliile Sale. Biblia nu este un manual de istorie, ci un „Manual al vieţii”- al vieţii acesteia şi al vieţii celeilalte, veşnice. Domnul, deci, nefăcând simplă istorie, ni se adresează şi nouă, tuturor, în pericopa evanghelică de astăzi, cu următoarea învăţătură: cu toţii suntem chemaţi la viaţa în Hristos, la „Nunta”, sau „Cina de taină” pregătită de Dumnezeu. Numai că, adeseori, şi noi, ca şi cei din pericopa aceasta, invocăm diferite pretexte. Unul, zice, şi-a luat ţarină, altul şi-a luat cinci perechi de boi, iar cel de-al treilea şi-a luat femeie. Toate, pretexte pentru a nu „cina” împreună cu Dumnezeu.

Ce înseamnă ţarina? Înseamnă „ţărâna” (pământul)! Materialitatea, adică! Unii dintre noi ne ataşăm prea mult de materie! Ne legăm prea mult de bunurile materiale: de case, de maşini, de bani, chiar şi de oamenii din jurul nostru, şi de toate celelalte ce nu ne mai lasă timp pentru a ne ocupa şi de suflet, încât nu mai găsim timp de a participa duminica şi în sărbători la cina lui Dumnezeu, la Cina de taină care este întâlnirea cu El, mai cu seamă în Sfânta Împărtăşanie, care se mai numeşte şi Cina Domnului. Ajungem să fim atât de obsedaţi de lucrurile materiale încât şi până în timpul rugăciunii, ori când vrem să uităm cu totul de cele pieritoare, până și atunci ne trezim că ne gândim tot la ele, lăsând tot mai puțin loc lui Dumnezeu în sufletul nostru.

Cinci perechi de boi spune alt invitat că și-a luat. De ce cinci? Pentru că cinci sunt simțurile noastre cele trupești, cărora le slujim atât de mult, și prea puțin ne folosim simțirea spirituală, care ar trebui să stăpânească peste toate celelalte. Ce simbolizează boii? Animalitatea! Iraționalitatea specifică animalelor! Purtarea noastră, de multe ori, asemenea lor. Acesta este pretextul spus de cel de-al doilea chemat la nuntă.

Cel de-al treilea a invocat patimile și plăcerile cele trupești – așa se tâlcuiește femeia”. Patimile, care nu ne lasă să ne ridicăm cu mintea, cu simțirea și cu ființa noastră întreagă la Dumnezeu, țintuindu-ne și îngreuindu-ne „spre râvna celor de jos”.

Iată trei pretexte cât se poate de „firești”, pretexte și, de fapt, motive care ne țin și pe noi, de multe ori, departe de comuniunea cu Dumnezeu:
Materialitatea gândirii, simțirii și trăirii noastre, care abia dacă ne mai permite să-L înțelegem pe Dumnezeu Cel Spiritual, darămite să-L mai și slujim cu devotament și jertfă;

Iraționalitatea, însemnând mândria, mânia, lăcomia, ura, răzbunarea și toate celelalte slăbiciuni care ne fac să ne comportăm de multe ori nu ca oameni raționali, ci asemenea viețuitoarelor celor necuvântătoare, și

Împătimirea, ca o mare slăbiciune care ne paște pe toți; poftele cele trupești și patimile care ne trag în jos, împiedicându-ne de a ne înălța spiritual.

Iată ce ne învață evanghelia de astăzi pe noi, cei care, de multe ori, sub un pretext sau altul, nu ne facem timp destul pentru Dumnezeu! Duminica și în sărbători în general, invocăm fel de fel de pretexte, plecând de la bunurile cele materiale, de care nu ne mai putem dezlipi, și de la puțina noastră înțelegere (iraționalitatea) că Dumnezeu este Stăpânul lumii și că până la urmă tot „la mâna Lui” suntem. Oricâte bunuri ne-am strădui să tot adunăm și să ne punem deoparte, care mai de care mai „veșnice”, tot El va rămâne în veac! Evanghelia de astăzi ne arată, așadar, că nimic nu trebuie să prețuim și să iubim mai mult decât pe Dumnezeu: nici bunurile cele materiale, nici poftele noastre de orice fel ar fi, nici simțurilor noastre să nu ne lăsăm pradă, ci să ne deprindem mai mult a simți cu sufletul din noi — organul simțirii lui Dumnezeu — căci acesta este veșnic!

Viața aceasta se consumă și se stinge, oricâte bunuri, averi, bucurii ori plăceri ne-am agonisi, căci vine o vreme când toate acestea se arată a fi deșarte. Pentru aceasta, Dumnezeu ne cheamă la comuniune sfântă pe toți cei „de la garduri”, de la „răspântii”, de pe „ulițe” — adică pe toți, indiferent de neam, rasă, pozitțe socială ori pregătire intelectuală. Trimite slugile Sale după noi — adică pe îngerii păzitori și pe sfinții Săi, pentru a ne atrage atenția să ne facem datoria de buni creștini. Încă și pe preoții Săi i-a rânduit ca să ne arate calea cea bună care duce la El! Și, tuturor deopotrivă ne adresează chemarea și pe toți ne invită! Atenție însă, nu oricum! Cel care a îndrăznit să se înfățișeze înaintea Stăpânului său „oricum”, a fost scos afară cu neașteptată dreptate și în pofida apelativului de „prietene”. Așa nu avem ce căuta acolo! În împărăția lui Dumnezeu nu se intră cu pretextele pe care le-au ridicat cei nerecunoscători, și nici în „veșmântul” celui respins.

Chemarea evangheliei de astăzi este, prin urmare, să venim la Cina lui Dumnezeu. Să lăsăm pretextele! Să lăsăm scuzele care ne fac să tot amânăm pocăința, întâlnirea cu El, Spovedania, Împărtășania mai cu seamă — care este Cina Domnului — și toate celelalte fapte bune care ne fac vrednici să îmbrăcăm veșmânt ales de nuntă. Altfel, evanghelia de astăzi, pe cât este de generoasă, chemându-i pe toți, pe atât se arată de aspră cu cei ce îmbracă „veșmânt străin de Dumnezeu”.

Să îmbrăcăm, deci, „veșmânt plăcut Domnului”, pe care l-a și pretins Stăpânul din evanghelie, și în acest veș­mânt să ne înfățișăm înaintea Lui în duminici, în sărbători, în clipele noastre de rugăciune și în orice moment de fapt, slujind lui Dumnezeu cu tot sufletul nostru și nelăsându-ne corupți nici de materialitate, nici de iraționalitate și nici de întunericul poftelor și al plăcerilor care ne pervertesc și ne îndepărtează de la comuniunea cu El. Să ne cucerim acest veșmânt al faptelor bune, al dragostei față de Dumnezeu și față de cei din jurul nostru, ca în felul acesta să nu fim alungați de la nuntă, ci să fim primiți și rânduiți în împărăția Lui la loc de cinste, în comuniune cu El. Amin”.

(PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților)


O, parcă-i prea frumos! – de Costache Ioanid

O, parcă-i prea frumos să fiu şi eu, Iisuse,
părtaş la masa Ta, la sfântul Tău altar,
să pot şi eu să gust din bucurii nespuse,
să beau din cupa Ta de har!

Ca să ne scapi de iad, de veşnica pierzare,
Tu ai venit din Cer, lăsând eternul nimb.
Iar pentru-atâta dar şi-atâta îndurare,
Tu doar iubirea ceri în schimb.

Ce înfricat mă uit cum pâinea Ta se frânge
şi cum îmi dai să sorb paharul Tău sfinţit,
Privesc la jertfa Ta şi inima mea plânge
acum când ştiu cât ne-ai iubit!


Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit

Și deschizând vistieriile lor I-au adus Lui daruri:aur, tămâie și smirnă.” (Matei 2, 11)

Magii nu s-au mulțumit doar să se închine Pruncului Iisus și să dea glas simțămintelor pe care le nutreau față de El, ci au adus daruri la picioarele Lui. Și noi trebuie să-I aducem daruri, chezășia dragostei noastre, punând-o înaintea Lui fără a ne mulțumi numai cu cântări și cu îngenuncherea la rugăciune.

În felul cum se închină oamenii Dumnezeirii există o mare doză de sentimentalism afectat. Ei sunt gata să cânte cântări de laudă Făcătorului, dar se opresc când este vorba să aducă jertfă lui Dumnezeu inima lor zdrobită – singurul dar care place lui Dumnezeu; cer lui Dumnezeu să trimită lucrători în via Sa, dar nu răspund la chemarea Lui. Or, magii n-au adus niște simple daruri, ci daruri bogate, scumpe, ceea ce aveau mai bun. Și noi trebuie să-I aducem lui Dumnezeu tot ce prețuim mai mult: aurul curat al dragostei noastre, tămâia celor mai alese simțăminte, prețioasa smirnă a celor mai nobile imbolduri.

Prea des Îi dăm lui Dumnezeu doar niște jalnice rămășițe ale comorilor noastre duhovnicești: aducem jertfă lui Dumnezeu, de la Care am primit totul, numai ceea ce n-am putut folosi în viața noastră pătrunsă de egoism, ceea ce nu ne trebuie. Să nu facem așa! Să închinăm slujirii Domnului cea mai bună parte a ființei noastre, tot ce avem mai scump! Amin!

(din cartea “Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”)


Istorioară - Lingurițele și Sfânta Linguriță

Există creştini cărora le este frică să se împărtăşească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit nici un preot, deoarece aceștia la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi cu boli diferite. Cu toate acestea, nici un preot nu a păţit niciodată nimic. Trupul şi Sângele Domnului sunt „foc”.Una din multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este şi următoarea:

Când mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (1962) era predicator în Attica, a mers cândva la spitalul „Sotiria”. Acolo i-au adus asistenţii o tavă mare cu multe linguriţe.

- De ce ați adus toate acestea? i-a întrebat.

- Ne-au spus doctorii să împărtăşiţi cu acestea pe bolnavi, începând de la cei mai uşor bolnavi şi apoi pe cei grav bolnavi.

- Nu este nevoie de aceasta, a răspuns cu credinţă preotul. Am Sfânta Linguriţă.

Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtăşit normal pe bolnavi şi apoi s-a apropiat de uşile împărăteşti ca să consume Sfânta Euharistie. A făcut aceasta ca să-l vadă toţi, ca să înţeleagă cu toții că Sfânta Euharistie este foc care arde totul.

(din cartea “Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii”)


Anunt pictura biserica