Biserica Belvedere

†) Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Sfantul Apostol Andrei

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.” (Tropar )


 

Din viaţa Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie)

Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru. Amândoi, alături de tatăl lor, Iona, se ocupau cu pescuitul. Tot împreună, au fost şi ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul şi au ascultat predicile acestuia în jurul Iordanului.

Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei. Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul Îl zăreşte şi Îl identifică: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: “Ce căutaţi? Ce vreţi?” Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: “Învăţătorule, unde locuieşti?”; “Veniţi să vedeţi!” le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas. Întâlnindu-se cu fratele său, Simon, Andrei i-a împărtăşit bucuria de a fi văzut pe Mesia şi l-a dus şi pe el la Iisus.

După această întâmplare, însă, ei s-au întors la ocupaţiile lor obişnuite de pescari. Mâinile lor aruncau mrejele în mare pentru a prinde peşte, însă inima lor era statornic la împărăţia lui Dumnezeu.

Într-una din zile, Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului. Prima dată, ei doriseră să meargă cu Hristos. Acum, Hristos le poruncea să vină după El: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Auzind această chemare, Andrei şi fratele său, Simon, lasă totul – până “şi pe tatăl lor”, spre a urma pe Domnul. Sfântul Andrei ne arată cât de simplă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă.

Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus Însuşi cuvântul Vieţii

Cu toate că în Sfânta Evanghelie numele Sfântului Andrei e amintit doar de două ori (la înmulţirea pâinilor şi după învierea lui Lazăr) el, alături de ceilalţi Apostoli, Îl va însoţi pe Iisus peste tot în activitatea Sa mesianică şi se va împărtăşi din învăţăturile Sale. Este martor la arătările după Înviere ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi după Înălţarea Domnului, alături de ceilalţi ucenici primeşte plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

La Sinodul Apostolic care s-a ţinut între anii 49-50 d.Hr. la Ierusalim, s-au fixat prin tragere la sorţi ariile de misiune ale fiecărui Apostol al Mântuitorului. Sfântului Apostol Andrei i-a căzut să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.

Potrivit istoricului Eusebiu din Cezareea şi unor mărturii ale vremii lui, Sfântul Andrei a predicat Evanghelia şi de-a lungul coastei de sud şi pe ţărmul de vest al Mării Negre, în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, unde l-a luat cu sine şi pe bunul său prieten – Sfântul Apostol Filip. Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Scitia Mare (Ucraina), apoi Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis (Constanţa). Aici el a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa.

Prin ucenicii care i-au urmat Celui dintâi chemat la apostolat, Evanghelia a pătruns în zonele mai adânci ale teritoriului geto-dac, spaţiul de formare a poporului român.

După ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis, formând şi consolidând aici comunităţi creştine, Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia (Bulgaria), prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a fost prins de prigonitorii creştinilor, bătut şi aruncat în temniţă împreună cu unii din ucenicii săi.

Văzând că nu este chip să-l determine pe Apostolul Domnului să jertfească zeilor şi mâniat de îndrăzneala cu care Sfântul Andrei i-a explicat înţelesul Jertfei lui Hristos pe Cruce, Aegeas, guvernatorul oraşului Patras dă poruncă să fie răstignit pe cruce.

Considerându-se nevrednic să fie răstignit pe o cruce asemenea celei a Învăţătorului său, Sfântul Andrei a cerut şi a fost răstignit pe una în forma de „X” (numită până astăzi „Crucea Sfântului Andrei”), dând astfel o deosebită dovadă de smerenie.

L-au legat cu frânghii de cruce şi l-au spânzurat, lăsându-l să se chinuie. Până în momentul morţii, bineînţeles că a fost bătut şi schingiuit. Cu toate acestea, în timp ce era răstignit, sfântul predica în continuare poporului cuvintele Domnului.

După două zile s-a coborât o lumină mare din cer, astfel încât nimeni nu a putut să vadă ce se întâmplă cu el timp de jumătate de oră. Odată cu lumina, şi sufletul sfântului s-a suit la cer, iar Maximilla, soţia guvernatorului Aegeas, care era deja creştină, a luat trupul Apostolului şi l-a îngropat cu cinste.

Biserica noastră îl consideră nu numai „cel dintâi chemat la apostolie”, ci şi cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri şi un adevărat „Apostol al neamului nostru”. Dumnezeu ne-a arătat, prin trimiterea Sfântului Andrei aici, pe meleagurile noastre, că ne-a purtat şi ne poartă o grijă deosebită. Noi nu am fost încreştinaţi la porunca stăpânirilor, nici într-un moment stabilit de cineva, ci noi ne-am născut creştini şi români în acelaşi timp, iar Dumnezeu a fost acolo prin ucenicul Său. De aceea, noi românii trebuie să fim conștienți de acest fapt: creştinismul românesc este de origine apostolică.

Numele Sfântului Andrei s-a prefăcut în renume pentru că el cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat. Bărbăţia pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră, azi, are în viaţa şi jertfa Sfântului Andrei o pildă, un îndemn şi o chemare iar în rugăciunile lui mijlocitoare, o putere de ocrotire. Amin.

Sinaxar; Proloage;  Părintele Ilie Cleopa; ziarullumina.ro)

 


†) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (30 nov)

Din viața Sfântului Ierarh Andrei Șaguna

Sfântul Ierarh Andrei s-a născut din părinţi binecredincioși, ai căror strămoşi erau „vlahi” sau „aromâni”, vieţuitori în Balcani, și care, din cauza stăpânirii turceşti, în veacul al XVIII-lea, s-au refugiat în ţările creştine din Imperiul Austriac. Familia Şaguna se găsea în oraşul Mişcolţ, în nord-estul Ungariei când, în preajma Crăciunului din anul 1808, a venit pe lume cel de-al treilea copil al lor, Anastasie, viitorul sfânt ierarh al Ardealului. De mic, Anastasie rămâne orfan de tată dar vrednica sa mamă, înfruntând mari lipsuri materiale, a reuşit să facă din cei trei copii oameni crescuţi în frică de Dumnezeu, păstrători ai sfintelor predanii ortodoxe.

Anastasie a fost dat să înveţe la cele mai bune şcoli ale timpului. La Universitatea din Budapesta a făcut studii strălucite de Filosofie şi Drept. După terminarea studiilor, tânărului Anastasie i se deschidea în faţă o frumoasă carieră de avocat, judecător sau profesor. Însă la îndemnul evlavioasei sale mame, a plecat la Vârşeţ (în Banatul sârbesc de azi) şi s-a înscris la Seminarul teologic româno-sârb de acolo.

La absolvire intră ca frate în mănăstirea sârbească Hopovo, unde, la nici 25 de ani, a cerut să fie tuns în monahism. A primit numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Era un călugăr învăţat, cu studii de drept, filozofie şi teologie, bun cunoscător al limbilor română (inclusiv dialectul aromân), maghiară, germană, sârbă, greacă, latină şi slavonă. A fost apreciat foarte mult de ierarhii ortodocşi sârbi, care l-au rugat să părăsească liniştea mănăstirii şi să activeze în cadrul Mitropoliei de la Carloviţ. Făcând ascultare, împlineşte această chemare şi, timp de 13 ani, activează ca rector, consilier mitropolitan, profesor de seminar şi ca egumen la patru mănăstiri sârbeşti (Iazak, Beşenovo, Hopovo şi Covil).

În vara anului 1846 mitropolitul de la Carloviţ l-a numit „vicar general” al Episcopiei româneşti vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu; în decembrie 1847 „soborul” protopopilor ardeleni l-a propus ca episcop, fiind confirmat de Curtea imperială din Viena şi hirotonit arhiereu de către mitropolitul din Carloviţ în Duminica Tomii a anului 1848.

Chiar în ziua hirotonirii a plecat spre Sibiu, unde poporul român ortodox îl aştepta ca pe un izbăvitor. S-a implicat direct şi cu multă dăruire în toate acţiunile de reabilitare a identităţii culturale şi spirituale a naţiunii românilor ardeleni, pe primul loc fiind recunoaşterea lor ca „naţiune” egală în drepturi cu maghiarii, saşii şi secuii şi desfiinţarea iobăgiei.

În plan bisericesc Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv de Curtea imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorităţile de stat de atunci), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana).

În 1868 a întocmit o lege de organizare, cunoscută sub numele de Statutul organic, prin care se prevedea autonomia Bisericii sale faţă de stat, dar şi participarea laicilor la conducerea vieţii bisericeşti, în probleme administrative şi economice.

Mitropolitul Andrei Șaguna a fost un adevărat „ctitor” al învăţământului şi culturii româneşti din Ardeal. El a reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu ca un Institut teologic-pedagogic, cu două „secţiuni”, în care se pregăteau viitorii preoţi, dar şi învăţătorii celor aproximativ 800 de şcoli primare din Ardeal, îndrumate de Biserică (mai mult de jumătate fiind înfiinţate în timpul lui).

Tot Mitropolitul Andrei Șaguna a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Braşov (actualul Colegiu „Andrei Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în judeţul Hunedoara, o şcoală „reală-comercială” în Braşov, a iniţiat cursuri pentru neştiutorii de carte în fiecare parohie.

La Sibiu a înfiinţat o „tipografie diecezană”, în care s-a tipărit ziarul Telegraful Român (din ianuarie 1853 până azi, în mod neîntrerupt), Calendarul eparhial (numit azi Îndrumătorul bisericesc, din 1852 până azi), o serie de manuale pentru şcolile primare, dar şi manuale pentru învăţământul teologic (unele scrise de el însuşi), toate cărţile de slujbă, unele în mai multe ediţii, o nouă ediţie a Bibliei, în 1856-1858 şi multe altele.

Tot Şaguna a fost acela care a obţinut acordul autorităţilor pentru înfiinţarea Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român (ASTRA). A acordat burse, din fondurile Arhiepiscopiei, unor tineri care urmau studii gimnaziale şi universitare, din rândul cărora s-a format elita intelectuală a Ardealului de altădată.

El a organizat actuala reşedinţă mitropolitană din Sibiu, a ctitorit biserica din Guşteriţa (azi cartier al Sibiului) şi a îndemnat preoţii şi credincioşii să contribuie cu banii şi braţele la ridicarea unor biserici şi clădiri şcolare. Intenţiona să zidească o catedrală în Sibiu, dar nu a reuşit să strângă banii necesari pentru începerea lucrărilor.

A fost un ales rugător şi postitor, un desăvârşit liturghisitor, predicator şi păstor de suflete, care a păstrat în permanenţă legătura cu clerul şi credincioşii.

A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, la vârsta de 65 de ani, fiind îngropat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”. Cu toată smerenia lui, cu adevărat călugărească, poporul dreptcredincios l-a cinstit cum se cuvine şi după moarte, socotindu-l între cei mai de seamă ierarhi pe care i-a avut Ardealul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în anul 2011, rânduindu-i pomenirea în ziua de 30 noiembrie.                             (sursa: basilica.ro)


 

Sfinte Ierarhe Andrei Șaguna, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! Amin!



O, Sfinte Ierarhe Andrei, arhiereul lui Hristos, vrednic slujitor al Mitropoliei Transilvaniei, învăţătorul cel duhovnicesc al bine-credincioşilor români, apărătorul neînfricat al Ortodoxiei, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeu în ceruri, pentru mulţimea faptelor bune şi pentru povăţuirile tale lăsate moştenire nouă, fii rugătorul nostru înaintea scaunului Preasfintei Treimi, ca să ne scape de orice necaz, nevoie şi strâmtorare, pe noi, cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta, şi să ne mântuiască atunci când vom fi chemaţi din lumea aceasta în cea veşnică, unde îngerii cântă fără încetare: Aliluia!”

(Condacul al 13-lea din Acatistul Sf. Ih. Andrei Șaguna)


Semnificaţia numelui Andrei

- vine de la “Andreas“, nume masculin grecesc care înseamnă “războinic“; stă în legătură cu andreia, “bărbăţie, îndrăzneală” (de la anér, andrós, “bărbat“).


Tuturor celor care poartă numele Sfinților Andrei le dorim multă sănătate, pace şi bucurie duhovnicească!

LA MULŢI ANI!



Anunt pictura biserica