„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei.

Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Iar Marta se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură ca să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute.

Şi răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt.

Naşterea de prunci este un dar, nu un lucru firesc

Prima mare sărbătoare de la începutul Anului Nou Bisericesc este plină de lumină şi de bucurie pentru că naşterea Maicii Domnului a adus bucurie la toată lumea. Ea a născut pe Hristos, Cel care a dezlegat blestemul şi a dăruit lumii viaţa veşnică.

Maica Domnului se naşte din părinţii Ioachim şi Ana nu atât ca urmare a instinctului natural al naşterii de prunci, cât ca urmare a rugăciunii, a pocăinţei şi a speranţei. Prin aceasta vedem că Dumnezeu când refuză rugăciunile noastre şi nu împlineşte imediat cererea, nu se întâmplă pentru că este rău, ci pentru ca noi să stăruim mai mult şi să înţelegem cât de scump este darul naşterii de prunci, cât de mare este binecuvântarea acestui dar.

Când omului i se răspunde imediat şi primeşte ceea ce doreşte, este ispitit apoi să dispreţuiască darul sau să nu-i acorde valoare deosebită. Numai cine s-a luptat, s-a rugat şi a stăruit mult pentru a primi un dar, numai acela poate înţelege şi preţui îndeajuns. În general, darurile mari se dau şi ca urmare a unui efort, a unei cruci. Bucuria adevărată vine din muncă, din strădanie, tocmai pentru ca noi să preţuim mai mult ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră.