Biserica Belvedere

Duminica a 6-a după Rusalii – Vindecarea Slăbănogului din Capernaum

Vindecarea slabanogului 2

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog, zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale.
Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.
Iar mulţimile, văzând aceasta, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Sfânta Evanghelie după Matei 9, 1-8


Rugăciunea pentru aproapele

Mare lucru este dragostea de prieten. Cunoaştem fiecare ce înseamnă adevărata prietenie. Dacă te rogi pentru cineva, Dumnezeu îl mântuieşte pe acela pentru că vede dragostea ta pentru el. De aceea, Sf. Ap. Iacob spune: «Rugaţi-vă unul pentru altul!», pentru că mult poate rugăciunea credinciosului în faţa lui Dumnezeu.  Şi cine a întors pe cineva de la păcat prin rugăciunea lui, mare drept şi-a câştigat în Împărăţia Cerurilor. De aceea, Biserica instituie această rugăciune de mijlocire pentru aproapele.

(Pr. Gheorghe Calciu)


Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare

Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: „Omul acesta huleşte”. Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâietor pentru noi, că „putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele”, poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene.

Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă şi faţă de dovezile asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atât experienţa, cât şi raţiunea, destul de puternice şi de numeroase, dar şi pe acestea le acoperă cu îndoiala. Ia la bani mărunţi tot ce înşiră ea şi ai să vezi că toate sunt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par „deşteptăciuni”; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că aşa-zisa inteligenţă şi viclenia sunt unul şi acelaşi lucru.

În tărâmul credinţei, Apostolul grăieşte: „Noi avem mintea lui Hristos”. Dar a cui minte e în afara tărâmului credinţei? A celui viclean. Ca atare, viclenia a şi devenit trăsătura care îl deosebeşte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul)


Anunt pictura biserica