Biserica Belvedere

†)Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi – †)Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti

†)Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie)

Sfântul Ierarh Leontie este numărat printre cei dintâi sfinți români pe care i-a odrăslit pământul Moldovei. El a trăit la sfârşitul sec. al XIV-lea şi prima parte a celui de-al XV-lea, în zona Rădăuţilor. A intrat în monahism cu numele de Lavrentie. A fost unul dintre călugării cu viaţă aleasă, fiind considerat sfânt încă din timpul vieţii de cei care îl căutau pentru a-i cere sfatul.

Împreuna cu câțiva ucenici, a întemeiat o vestită sihăstrie de călugări în codrii Rădăuților, ce se chema, după numele său, “Schitul Laura” (Lavra). În obștea sa, Cuviosul Lavrentie a format mulți ucenici cu viață aleasă, printre care se număra și Sfântul Daniil Sihastrul. Însuși Cuviosul Lavrentie s-a nevoit și a avut o trăire așa de înaltă, încât s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni, căci pe mulți bolnavi îi vindeca cu rugăciunea sa și era tuturor părinte, sfetnic, dascăl și ocrotitor. Râvnind Sfinților Părinți de odinioară și arzând cu inima după dragostea lui Hristos, spre sfârșitul secolului al XlV-lea s-a făcut sihastru în pădurile seculare din partea locului.

Auzind domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, de nevoința sa, l-a rânduit episcop de Rădăuţi. Apoi, râvnind iarăși vieții sihăstrești, s-a retras din scaun și s-a făcut schimonah cu numele de Leontie, ajungând cel mai vestit sihastru și părinte duhovnicesc din nordul Moldovei.

După moarte, trupul său a rămas neputrezit şi, atât datorită amintirii rămase în mintea credincioşilor, cât şi faimei moaştelor sale de a fi făcătoare de minuni, a fost cinstit foarte curând după trecerea la Domnul ca sfânt, la data de 1 iulie.

În anul 1639, prădându-se biserica, au dispărut și moaștele Sfântului Leontie din Rădăuți. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alții spun că au fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu desființarea mănăstirii. Însă, locul unde se află astăzi, singur Dumnezeu îl știe.

Sfinte Preacuvioase Părinte Leontie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!

 

†)Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie)

În timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori, Galvie şi Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte. Ajungând ei în Nazaret, peste noapte au rămas pentru odihnă în casa unei bătrâne văduve. În timpul cinei, cei doi au observat că într-o cameră alăturată erau adunaţi mai mulţi oameni bolnavi care aprindeau lumânările din jurul unei racle. În urma insistenţelor lor, bătrâna văduvă le-a mărturisit că în acea raclă se află veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost păstrat de fiecare predecesoare a ei în curăţie şi feciorie, până când a ajuns la ea. Lângă sfântul veşmânt se săvârşesc multe minuni şi vindecări pentru cei ce se roagă Maicii Domnului cu toată puterea credinţei lor.

Galvie şi Candid au stat toată noaptea lângă veşmântul Fecioarei Maria, au aprins lumânări şi s-au rugat şi ei împreună cu ceilalţi, iar dimineaţă au plecat spre Ierusalim.

La întoarcere s-au oprit din nou la bătrâna din Nazaret, după ce în prealabil confecţionaseră o raclă asemănătoare cu cea a bătrânei şi o acoperiseră cu un veşmânt ţesut cu fir de aur. Noaptea, le-au schimbat între ele, iar dimineaţa s-au întors la Constantinopol unde au aşezat veşmântul chiar în casa lor pe care o transformaseră într-un paraclis închinat Sfântului Apostol Petru şi Sfântului Evanghelist Marcu.

Un timp au ţinut ascuns faptul că au adus sfântul veşmânt, dar datorită mulţimii de minuni care se săvârşeau acolo au fost nevoiţi să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate. În urma acestui fapt, împăratul Leon cel Mare a construit o biserică în Vlaherne, unde a aşezat sfântul veşmânt al Maicii Domnului.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii! Amin!

 

†)Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504) (2 iulie)

Fiu al Voievodului Bogdan al II-lea şi al Mariei Oltea, Ştefan l-a înfrânt în 1457, la Doljeşti, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, după care a fost uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist. Şi a domnit 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri (peste 40). În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutând pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească.

Semnificativ pentru gândirea voievodului, Cronica Ţării Moldovei spune că, după măreața victorie de la Podul Înalt (lângă Vaslui, la 10 ianuarie 1475, având o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor) Ştefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi cu apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu şi numai Lui să I se aducă laudă”.

Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, din care a câştigat 34. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) şi Războieni-Valea Albă (1476). Şi în cazul înfrângerilor, Ştefan cel Mare a dovedit o profundă conştiinţă duhovnicească: „a stat în voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate şi lăudat să fie numele Său”.

Ca și altădată împăratul Constantin cel Mare, Ştefan poruncise să aibă în luptă steaguri creştine, brodate în mănăstiri şi sfinţite cu puterea rugăciunii.

Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită. Dincolo de omeneştile lui slăbiciuni, Sfântul Ştefan căuta iertarea duhovnicului şi împăcarea cu Dumnezeu.

Cercetarea izvoarelor istorice dovedeşte falsitatea ipotezelor privind numeroşii copii din flori ai voievodului. Cu certitudine, Măria Sa a avut un singur fiu în afara căsătoriei: Petru Rareş. Faptul că acesta avea să fie cel mai vrednic urmaş este rodul pocăinţei adânci a domnului, care a avut tăria de a-şi plânge păcatul şi de a-şi întoarce viaţa la Dumnezeu. Pentru această conştiinţă smerită, Dumnezeu a întors o greşeală într-o binecuvântare şi a dat Moldovei un mare ctitor de biserici, un iubitor al sfintelor lăcaşuri întocmai ca şi tatăl său.

Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia și purtată cu răbdare mai bine de 40 de ani, moartea a cinci copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei.

De asemenea, Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii. El unea rugăciunea cu postul, dar şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite. Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite.

După o domnie îndelungată de 47 de ani, Ştefan cel Mare a trecut la Domnul la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna. Încă de atunci poporul a simţit că are un mijlocitor şi un rugător în cer. Din generaţie în generaţie, Ştefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt”, nu doar al Ţării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândurile sfinţilor la data de 20 iunie 1992.

Şi noi, cei de astăzi, avându-l înainte ca model, ne recâştigăm încrederea în forţele noastre şi ştim că Dumnezeu, pentru astfel de mărturisitori, nu lasă un popor să piară. Un popor creştin care, în momente de mare cumpănă sufletească, se inspiră din viaţa trăitorilor în Dumnezeu, îşi va păstra identitatea şi va şti să răspundă la orice ameninţare dinăuntru sau dinafară. Amin.

Cu rugăciunile Sfântului Ștefan cel Mare, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!


Anunt pictura biserica