Biserica Belvedere

†) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) -†) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (4 iunie) – Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian (8 iunie)

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava

†) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie)

“Cunoscând din Sfintele Scripturi că Dumnezeu face voia celor ce-L iubesc şi se tem de El,pe tine te punem mijlocitor, Mare Mucenice Ioane, care te-ai jertfit pentru dragostea Lui,şi cerem prin tine de la Hristos Dumnezeu, izbăvire de necazuri, de boală şi mare milă”.

Din viaţa Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află de peste 600 de ani în ţara noastră, s-a născut în Trapezunt, cetate situată la malul Mării Negre, în jurul anului 1300, din părinţi creştini. Ocupaţia lui era negustoria iar din relatările despre viaţa sa aflăm că era milostiv faţă de cei lipsiţi, compătimitor al celor aflaţi în necazuri dar şi apărător al credinţei creştine. De aceea, el s-a bucurat de o deosebită preţuire în faţa oamenilor care îl cunoşteau, ceea ce însă nu era pe placul anumitor negustori care îl invidiau.

Pe când avea 30 de ani, plecând cu corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor, Ioan a avut mai multe discuţii de credinţă cu un negustor veneţian catolic, pe nume Reiz. Acesta, văzându-se biruit în cuvinte de Ioan, care mărturisea şi apăra cu zel dreapta credinţă ortodoxă, a hotărât să se răzbune asupra lui. Astfel, ajunşi la destinaţie, Reiz l-a minţit pe conducătorul tătar al cetăţii că Ioan vrea să treacă la religia tătarilor. În confruntarea cu acesta, tânărul creştin i-a spus că totul este o minciună, că el nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia eparhului, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. Astfel, mărturisind pe Hristos cu mare tărie şi curaj, Ioan a fost supus la grele chinuri şi bătăi, pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu.

Văzând că muncile la care a fost supus nu a avut nici un efect asupra credinței sale, eparhul l-a ispitit cu promisiunea că-i v-a vindeca rănile cu ajutorul celor mai iscusiți medici, însă Ioan a rămas neclintit în hotărârea sa. Acestea l-au mâniat și mai tare pe eparh care a poruncit ca Ioan să fie supus la tortură şi mai cruntă: a fost legat de coada unui cal sălbatic și târât pe caldarâm, astfel că trupul i-a fost sfâşiat de pietrele străzilor. Văzând că şi în condiţiile acestea Ioan nu înceta a se ruga lui Dumnezeu, unul dintre chinuitori i-a tăiat capul cu sabia.

Eparhul cetăţii, iniţial, nu a permis creştinilor să-l îngroape, dar o minune – apariţia unor îngeri cu făclii aprinse în jurul trupului său şi împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra acestora – l-a determinat să-şi schimbe atitudinea.

Auzind negustorul veneţian de mucenicia Sfântului Ioan, a cugetat să-i fure trupul noaptea din mormânt. Dar, pe când îi săpa mormântul, Ioan s-a arătat în vis preotului ortodox al locului şi i-a zis: „Scoală şi aleargă la biserică îndată, că vânzătorul meu vrea să-mi fure trupul din mormânt!” Venind, preotul a salvat sfintele sale moaşte şi le-a dus în altar aproape de Sfânta Masă. Aici au rămas timp de 70 de ani, făcând multe minuni şi vindecări de boli creștinilor care veneau și îngenunchiau în fața lor, cerând mijlocirile sfântului în fața Părintelui ceresc.

În anul 1402, la 2 iunie, moaştele Sfântului Mucenic Ioan, numit “cel Nou”, au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Albă de trimişii voievodului Alexandru cel Bun şi au fost aşezate în biserica “Mirăuţilor” din Suceava, vechea capitală a Moldovei. Astăzi, moaştele sfântului se află la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Fiind cinstit atât de mult de credincioşii români de pretutindeni, să ne rugăm şi noi acestui sfânt ocrotitor al Moldovei zicând: “Prealăudate Ioane, pe tine nici sălbăticia tiranului, nici amăgirea cuvintelor, nici groaza chinurilor, nici bătăile cele cumplite nu te-au despărţit de Hristos, pe Care din pruncie L-ai iubit; Căruia te şi roagă să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă” Amin.

 

†) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (4 iunie)

Din rânduiala lui Dumnezeu, în septembrie 1971, o descoperire arheologică de mare însemnătate a pus şi mai mult în lumină vechimea şi importanţa creştinismului daco-roman.  Astfel, pârâul satului Niculiţel – Tulcea, venind mare, învolburat, a descoperit, sub şoseaua ce trece prin mijlocul localităţii, cel mai vechi şi mai bine păstrat “martirion” creştin (criptă cu moaște de martiri) din întreaga Peninsulă Balcanică şi printre cele mai rare şi preţioase din lume.

În cripta martirică de la Niculiţel, s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar inscripţia în limba greacă: “Martirii lui Hristos”, iar pe peretele din dreapta numele lor: “Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”.

În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul criptei s-au descoperit şi rămăşiţe din trupurile altor martiri,ale căror nume nu se cunosc. Martirologiul siriac şi mai ales Martirologiul ieronimian fixează data pătimirii acestor sfinţi martiri la 4 iunie şi, alături de cei patru amintiţi mai sus, enumeră şi alţi 31 de martiri ale căror nume nu sunt scrise în sinaxare.

Sfinţii Mucenici de la Niculiţel – Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu ceilalţi 31 de martiri, cu nume şi fără nume, de origine greci, romani, traci, daci şi capadocieni, au pătimit pentru Hristos prin tăierea capului, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324.

Jertfa Sfinţilor şi Mucenicilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu a celorlalţi 31 de mucenici de la Niculiţel, este una dintre cele mai mari jertfe martirice pentru Hristos, din ţara noastră. Numai jertfa marelui domn şi martir Constantin Brâncoveanu, cu a celor patru fii ai săi și a sfetnicului său Ianache, poate fi pe măsura sfinţilor mucenici de la Niculiţel.

Descoperirea acestor patru sfinte moaşte întregi, unele dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate moaşte creştine din lume, formează o minune a lui Dumnezeu săvârşită cu noi şi un semn al milei Tatălui ceresc cu poporul român, credincios şi atât de mult încercat. Ele sunt o dovadă că Mântuitorul încă ne iubeşte, că nu ne-a părăsit pentru păcatele noastre şi că ne cheamă şi pe noi, prin rugăciunile sfinţilor mucenici, la pocăinţă, la smerenie, la credinţă şi la o viaţă creştină cât mai curată. Amin.

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian (8 iunie)

Sfinţii Nicandru şi Marcian erau ostaşi de frunte în armata romană de la Dunăre şi făceau serviciul militar în cetatea Durostorum (Silistra-Bulgaria de astăzi). În urma biruinţei împotriva perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, în anul 298, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. El îi socotea vinovaţi – prin credinţa şi blândeţea lor – de slăbirea şi decăderea tot mai mare a Imperiului Roman.

Pentru că Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi: Pasicrate, Valention, Isihie şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, au fost aruncaţi în închisoare. După aceea, au fost din nou cercetaţi, îndemnaţi şi apoi siliţi sa tăgăduiască pe Hristos. Au fost strujiţi cu unghii de fier pe tot trupul, înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, aruncaţi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiege. După toate aceste chinuri li s-a turnat saramură peste rănile deschise şi apoi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, încât li s-au zdrobit gurile şi obrajii de pietre. Ei însă au rămas statornici în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, iar împăratul, văzând că nu-i poate convinge să se întoarcă la cinstirea zeilor celor neînsufleţiţi ai păgânilor, a poruncit să li se taie capetele.

Iată cât de mult întăreşte harul lui Dumnezeu pe aleşii Săi, încât nici o suferinţă pământească nu-i poate abate de la slăvirea Mântuitorului nostru, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa” ! Amin.

Anunt pictura biserica