Biserica Belvedere

†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Trei Ierarhi

“Pe aceşti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare,

pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu,

pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi.”(Tropar)


30 ian   †) Sfinţii Trei Ierarhi:Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Biserica pomeneşte astăzi pe cei Trei Sfinţi Ierarhi: Vasile cel Mare – arhiepiscopul Cezareii Capadociei, Grigorie Teologul – episcopul de Nazianz şi Ioan Gură de Aur – arhiepiscopul Constantinopolului. Aceşti Sfinţi Ierarhi au vieţuit şi au mărturisit pe Domnul Hristos în Asia Mică, în secolele al IV-lea şi al V-lea, într-o perioadă aflată încă în mrejele învăţăturilor păgâne şi idolatre şi în care creştinismul abia ieşise din primele trei secole de prigoană.

Prăznuirea comună la 30 ianuarie a Sfinţilor Trei Ierarhi datează din secolul al XI-lea când, timp de mai mulţi ani, au existat dispute între diferite comunităţi creştine în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi.

Astfel, au fost teologi ai vremii care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului; el a unit credinţa cu viaţa practică, adică cu trăirea ei, mai mult decât ceilalţi. Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. El este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale – Vasiliada - în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Alţii înălţau pe Sfântul Ioan Gură de Aur, „de Dumnezeu cuvântătorul”, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor sale, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu a fost pe placul înaltei societăţi frivole: din uneltirea împărătesei Eudoxia este exilat în mai multe rânduri şi moare pe drumul de exil spre Caucaz,  ultimele sale cuvinte fiind: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele si care se slujeşte de peste 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.

În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Din timpul studiilor la Atena, era bun prieten cu Sfântul Vasile cel Mare; se spune că erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi: „spre şcoală şi spre biserică”. Fire blândă şi sfioasă, în urma unor uneltiri, s-a retras din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele „Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme, fiind considerat printre primii autori de poezie creştină. El este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii.

Existând această dispută a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, episcopul Ioan al Evhaitelor, spundându-i într-un glas: „La Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie, lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei (1 ian – Sf. Vasile cel Mare, 25 ian – Sf. Grigorie Teologul şi 27 ian – Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur) – arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Sfinţi Ierarhi.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sf. Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte, desi fiecare a avut şi minte şi gură şi mână care lucrau într-o desăvârşită armonie şi unitate. Vedem deci că Biserica nu-i separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii.

Pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Toţi trei erau deopotrivă neîntrecuţi păstori sufleteşti, mari dascăli ai lumii creştine, propovăduitori şi apărători ai dreptei credinţe. Secolul în care au vieţuit, secolul IV, este pe drept numit „veacul de aur” şi pentru meritele deosebite ale acestor trei mari trăitori ai dreptei credinţe. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Amin.

Surse: Sinaxar; ziarullumina.ro

“Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.” (Sf. Vasile cel Mare)

“Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu.”  (Sf. Grigorie de Nazianz)

“Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune.”(Sf. Ioan Gură de Aur)


Despre prietenie

“Mare lucru este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe de la altul, nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei.

Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă  ci are bucurie  mai degrabă dacă este condus şi i se porunceşte. El vrea mai degrabă sa dăruiască decât să primească vreun dar. Căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfată aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Şi vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.”

(Sfântul  Ioan Gură de Aur)


“Ca cei ce aţi fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” (Tropar)


Anunt pictura biserica