Biserica Belvedere

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

Taierea imprejur. Sf Vasile

„Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.”  (Luca 2, 21)

(†)Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

Sfântul Vasile cel Mare,

Arhiepiscopul  Cezareei Capadociei

 

Pe lângă aceste două prăznuiri creştineşti – Tăierea împrejur a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, ziua de azi este pentru fiecare dintre noi o zi în care suntem chemaţi să medităm la rostul vieţii noastre, la însemnătatea şi rezultatul faptelor noastre.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile cu care ne-a miluit şi ne-a ajutat să muncim cu pace, fiecare la locul unde Dumnezeu ne-a chemat. Să ne întrebăm ce am făcut şi ce avem de făcut pentru ca în anii care urmează să se înmulţească binele, adevărul, lumina şi pacea în suflete.

Să ne unim puterile şi să devenim „frământătură nouă”, să devenim cu adevărat fiii lui Dumnezeu. În zadar ne spunem unii altora „An Nou fericit!”, dacă în anul cel nou nu aducem hotărârea de a ne înnoi, de a înainta spre tot mai bine, spre mai multă lumină, dragoste, pace şi bună înţelegere între noi.

Fie ca în acest Nou An Dumnezeu să vă călăuzească paşii

spre tot lucrul bun cu bucurie şi daruri duhovniceşti!

Mulţi şi bucuroşi ani!

Anunt pictura biserica