Biserica Belvedere

Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!


Raclele mucenicilor
Raclele mucenicilor nu sunt altceva decât porturi sigure, izvoare cu ape duhovniceşti, comori pline de bogăţii ce nu pot fi jefuite, nici istovite vreodată.
Şi după cum porturile dau multă siguranţă corăbiilor izbite de valuri multe, când se adăpostesc în sânurile lor, tot aşa şi raclele mucenicilor dau multă linişte şi siguranţă sufletelor noastre izbite de grijile lumeşti, când vin alături de ele.
Şi după cum izvoarele de apă rece înviorează trupurile cele ostenite şi arse de sete, tot aşa şi raclele mucenicilor răcoresc sufletele cele aprinse de patimi ruşinoase; numai vederea lor stinge pofta cea ruşinoasă, invidia ce încolţeşte, mânia ce clocoteşte şi orice altă patimă care ar tulbura sufletul nostru.

Raclele mucenicilor sunt cu mult mai de preţ decât orice comoară. Comorile de bani împresoară de primejdii pe cei ce le găsesc. Dacă se împarte în mai multe părţi, prin împărţire comoara se împuţinează. Cu comorile raclelor mucenicilor nu-i aşa: găsirea lor nu-i aducătoare de primejdie, iar împărţirea lor nu le împuţinează. Cu totul contrar comorilor de bani. Acestea, după cum am spus mai înainte, se micşorează dacă se împart; moaştele mucenicilor, însă, atunci îşi arată mai mult bogăţia, când sunt împărţite la mai mulţi. Aşa e natura lucrurilor duhovniceşti: cresc prin distribuire, se înmulţesc prin împărţire. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur

(†) Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.” (Tropar)


În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei.

Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Iar Marta se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură ca să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute.

Şi răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt.

Iar Iisus a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Sfânta Evanghelie după Luca 10, 38-42; 11, 27-28


Rugăciune către Maica Domnului la vreme de necaz şi întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul. O, Întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică, şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.

Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra.Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă.Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta.

Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejdea şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.


Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Amin!


Rugăciunile Maicii Domnului… mult pot spre îmblânzirea Stăpânului

Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.

Dar fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea spune aşa: “Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului tău, şi pentru toate orele de chin ale Sale şi din Grădina Ghetsimani şi pentru toată pătimirea Sa de pe cruce. Maică, dacă tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”

Oare nu e aşa? Doar de fiecare dată când ne îndepărtăm de Dumnezeu, poate nu atât prin şovăiala inimii noastre, cât prin faptele noastre, noi ne unim cu acei pentru care întruchiparea Mântuitorului a fost neacceptabilă, acei care nu aveau nevoie de Dumnezeu, care-şi doreau să-L elimine din viaţă, pentru ca să–şi continuie viaţa după propria voie şi bunul plac.

Dar voia omenească – este lipsa dragostei. De atât şi a fost răstignit Hristos, că porunca Sa era despre o aşa o dragoste, de la care oamenilor li se face înfricoşător. Doar ca să iubeşti aşa cum a iubit Mântuitorul, înseamnă să-ţi iubeşti aproapele mai mult decât se iubeşte el pe sine însuşi; să crezi în el, atunci când nici el nu mai crede, să ai credinţă în om, în dragoste. Acesata înseamnă să iubeşti aşa, ca să fii gata să-ţi pui viaţa, nu doar pentru ca să trăiască aproapele tău, dar şi pentru mântuirea lui. Să iubeşti ca Hristos, înseamnă să intri în adâncurile vieţii, în cele mai întunecate laturi ale ei, şi acolo să-i întâlneşti pe acei, de cine nimeni nu se va apropia în afară de Dumnezeu, deoarece ei sunt respinși de oameni. Şi în final să iubeşti ar însemna să uiţi într-atât de tine, de parcă ai fi murit pentru tine, de parcă nu ai mai exista, dar au rămas doar acei pe care-i iubeşti cu dragoste Dumnezeiască.

E o dragoste grea şi înfricoşătoare pentru noi: toate în noi se împotrivesc ei. Noi ne dorim să trăim, să ne afirmăm, să luăm, să primim, să ne asigurăm, să ne protejăm; dar ce exemplu ne dă Dumnezeul nostru? Ne aduce modelul unei dragoste, care L-a făcut să devină unul dinte noi : vulnerabili şi fără apărare, bătut, dispreţuit, umilit, ucis, în cele din urmă — respins. Oare o aşa o dragoste nu poate să ne inspire? E înfricoşător să iubeşti aşa, dar totodată anume cu o aşa o dragoste şi poţi găsi viaţa adevărată.

Şi iată aşa şi-a iubit Maica Domnului Fiul. El Îl iubea ca maică şi I se închina ca Domnului. Şi nicicând nu a fost un obstacol în calea Sa de cruce. Nu există nici un fragment în Scriptură unde Maica Domnului L-ar opri asemenea lui Petru, zicând: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta…. Lui Petru Hristos i-a răspuns: Sminteală Îmi eşti, mergi înapoia Mea, gândeşti cele ale oamenilor, dar nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu… Maica Domnului, Fecioara Născătoare de Dumnezeu nicicând n-a fost un obstacol în calea Sa. I-a dat să parcurgă tot drumul Crucii şi nici căzând la picioarele Sale, El fiind răstignit, nu a pronunţat nici un cuvânt, nu a cuvântat cu glas nici o rugăciune, care să fi mers împotriva voii lui Dumnezeu şi a voii Fiului. Nu  şi-a apărat cu nici un cuvânt Fiul Său de la chinuitori, cu nici un cuvânt n-a oprit hulitorii şi batjocortitorii, cu nici un cuvânt nu s-a adresat Tatălui; nu s-a rugat:“Trimite-I Doamne ajutor ca să nimiceşti duşmanii Tăi..” Nu, ea a stat până la sfârşit în unitate cu Fiul său, dându-L la moarte ca să trăiască alţii.

Dar alţii cine sunt? Suntem noi, oamenii. Şi din veac în veac trăiesc oamenii, deoarece a crezut în noi Dumnezeu, şi de atât că ne-a iubit. Şi această moarte pe cruce, şi această cu adevărat moarte a Maicii Sale lângă cruce — toate acestea pentru fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi stând în faţa icoanei Maicii Domnului poate să spună: “Da, Maică, tu ţi-ai dat Fiul la moarte, neştiindu-mă pe mine, sau de atât că ai ştiut cum voi fi, că eu voi fi necredincios, — dar şi L-ai dat la moarte, ca să pot crede şi eu în dragostea Domnului şi să mă pot mântui prin crucea Sa…”

Iată de ce ne rugăm aşa în faţa Ei, iată de ce-i zicem Maicii lui Dumnezeu“Mântuieşte-ne!”, nu doar “Roagă-te…” Dacă Ea va spune: “Eu am iertat, Fiul meu şi Dumnezeul Meu. Eu am iertat moartea Ta, şi am iertat că inima mi-a fost străpunsă” — atunci Fiul va spune : “Dacă tu ai iertat, atunci nu vor fi judecaţi aceşti oameni” …

Să dea Domnul să ţinem minte mereu, cu ce preţ Maica Domnului a primit puterea de a ne acoperi cu Preasfânt Acoperământul Său, a primit puterea de a ne ierta şi a ne deschide porţile Împărăţiei Cerului. Amin.
(Mitropolitul Antonie al Surojului)

Adormirea Maicii Domnului

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a 5-a Poruncă, Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti. Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mântuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.

Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea până la sfârşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu până la suflarea ei cea mai de pe urmă. Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blândeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.

Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetând adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mântuirea omenirii. Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfântul Ignatie Teoforul; de asemenea, ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi.

Ea a mai cercetat şi Sfântul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvântat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfântului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.

La o vârstă mai înaintată ajungând, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cât mai curând cu putinţă. Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stâlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormântării ei.

După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strâns cu toţii în Muntele Sion. Maica Domnului i-a întâmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mângâiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mâinile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului.

Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspândit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormântul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormântare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mâini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu.

El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărturisit credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul şi Domnul.

De la această înmormântare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate.

Dar când Apostolii au deschis mormântul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în mormânt! În acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi pururea. Amin.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – din “Proloagele de la Ohrida – Volumul 2″)

Marie, Maică fericită – de Traian Dorz

Marie, Maică Fericită
a Fiului lui Dumnezeu,
tu ne eşti pilda cea mai naltă
în toate, tuturor, mereu;

în curăţie, în răbdare,
în dragoste şi-n trai sfinţit,
tu, lui Hristos, nedespărţită
şi ţie, El, nedespărţit.

Învaţă-ne pe toţi întruna
cum să-L urmăm şi noi la fel,
cu toţii să dobândim cununa
vieţii veşnice la El!

Şi-ajută-ne cu rugăciunea
şi pilda ta pe toţi, mereu,
ca să putem trăi minunea
de-a fi pe veci cu Dumnezeu.

Fii binecuvântată,
o, Maică Preacurată,
tu eşti acuma Sus, la dreapta lui Iisus;
– aşa să fim mereu şi noi cu Dumnezeu.


Cugetare la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Fiecare dintre noi, creştinii, putem învăţa mult, foarte mult, din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Doresc să mă opresc aici doar asupra a două lucruri:

- Mai întâi, că mergea des la Golgotha, la Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani, la Bethleem, şi în alte locuri pe care călcaseră paşii Fiului ei. În fiecare din aceste locuri, ea se ruga cu genunchii plecaţi, şi mai cu seamă se ruga astfel la Golgotha. Astfel oferă ea creştinilor primul model şi îndemn de a cerceta locurile sfinte din dragoste pentru Acela Care prin Prezenţa Lui, prin Patima Lui şi prin Slava Lui a făcut din aceste locuri altare sfinte de închinare omenirii dreptcredincioase.

- Mai învăţăm din exemplul vieţii Maicii Domnului cum să ne săvârşim rugăciunea: cu evlavie, în genunchi, şi cum să ne rugăm pentru ca sfârşitul nostru să fie repede, fără durere, şi neînfruntat de cumpliţii diavoli care păzesc sufletul omului la ieşirea şi după ieşirea lui din trup, spre a-l arunca în gheena focului.

Maica Domnului s-a rugat să nu vadă feţele acestea necurate care pedepsesc pe cei înnegriţi de păcat. Ne închipuim noi oare cât de cumplită este trecerea sufletului prin vămile văzduhului? Dacă însăşi cea Preacurată s-a rugat să fie scutită de această cumplită vedere, oare noi, păcătoşii, ce vom face? Căci ea s-a rugat astfel din adânca ei smerenie, nepunându-şi nicicum nădejdea în nevinovăţia ei de Maică a lui Dumnezeu.

Cu atât mai puţin trebuie noi să ne încredem în faptele noastre bune, şi cu atât mai mult trebuie să cădem la Dumnezeu şi să ne rugăm pentru sfârşit bun, fără durere, neînfruntat vieţii noastre, şi de toată îngrozirea satanei netulburat. Mai cu seamă trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască a ne ruga astfel chiar şi în ceasul sfârşitului nostru. Amin.
(Sf. Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida)

Istorioară – Iconiţa salvatoare

În timpul războiului, un soldat austriac a căzut prizonier la ruşi. El credea cu putere în ajutorul Maicii Domnului, şi, de aceea, când a plecat la război, şi-a pus la gât, sub haină, o iconiţă a Preasfintei Fecioare, dăruită de mama sa.

Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzându-l pe acest soldat, i-au sfâşiat hainele de pe el şi se pregăteau să-l maltrateze, să-l bată zdravăn. Însă, deodată, au dat cu ochii de iconiţa de la gâtul prizonierului. Imediat s-au oprit: iconiţa strălucea cu putere la gâtul soldatului. Atunci, fără să vrea, asupritorii ruşi au început să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Apoi l-au luat pe prizonier, l-au îngrijit şi s-au purtat frumos cu el.

Şi aşa, cu ajutorul Maicii Preasfinte, soldatul a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă a povestit tuturor despre această minune a iconiţei.

 

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău!

Anunt pictura biserica