Biserica Belvedere

Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!


Raclele mucenicilor
Raclele mucenicilor nu sunt altceva decât porturi sigure, izvoare cu ape duhovniceşti, comori pline de bogăţii ce nu pot fi jefuite, nici istovite vreodată.
Şi după cum porturile dau multă siguranţă corăbiilor izbite de valuri multe, când se adăpostesc în sânurile lor, tot aşa şi raclele mucenicilor dau multă linişte şi siguranţă sufletelor noastre izbite de grijile lumeşti, când vin alături de ele.
Şi după cum izvoarele de apă rece înviorează trupurile cele ostenite şi arse de sete, tot aşa şi raclele mucenicilor răcoresc sufletele cele aprinse de patimi ruşinoase; numai vederea lor stinge pofta cea ruşinoasă, invidia ce încolţeşte, mânia ce clocoteşte şi orice altă patimă care ar tulbura sufletul nostru.

Raclele mucenicilor sunt cu mult mai de preţ decât orice comoară. Comorile de bani împresoară de primejdii pe cei ce le găsesc. Dacă se împarte în mai multe părţi, prin împărţire comoara se împuţinează. Cu comorile raclelor mucenicilor nu-i aşa: găsirea lor nu-i aducătoare de primejdie, iar împărţirea lor nu le împuţinează. Cu totul contrar comorilor de bani. Acestea, după cum am spus mai înainte, se micşorează dacă se împart; moaştele mucenicilor, însă, atunci îşi arată mai mult bogăţia, când sunt împărţite la mai mulţi. Aşa e natura lucrurilor duhovniceşti: cresc prin distribuire, se înmulţesc prin împărţire. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur

†) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Trei Ierarhi

“Pe aceşti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare,

pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu,

pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi.” (Tropar)


“Iisus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.

Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.

Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.

Deci cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor“.

Sfânta Evanghelie după Matei 5, 14-19


•  “Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus.” (Sfântul Grigorie Teologul)

•  “Începând rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii, ia-ţi rămas bun de la pământ, străbate cerurile, lasă la o parte toată făptura văzută şi cea nevăzută şi porneşte cu slavoslovia Aceluia care a făcut toate. Şi nu-I cere nici avere, nici putere pământească, nici sănătate trupească, fiindcă Domnul ştie ceea ce trebuie, ci cere-I numai Împărăţia lui Dumnezeu în tine”. (Sfântul Vasile cel Mare)

• “Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)



Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (30 ian)

Aceşti Sfinţi Ierarhi au vieţuit şi au mărturisit pe Domnul Hristos în Asia Mică, în secolele al IV-lea şi al V-lea, într-o perioadă aflată încă în mrejele învăţăturilor păgâne şi idolatre şi în care creştinismul abia ieşise din primele trei secole de prigoană. Prăznuirea comună la 30 ianuarie a Sfinţilor Trei Ierarhi datează din secolul al XI-lea când, timp de mai mulţi ani, au existat dispute între diferite comunităţi creştine în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi.

Astfel, au fost teologi ai vremii care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului; el a unit credinţa cu viaţa practică, adică cu trăirea ei, mai mult decât ceilalţi. Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. El este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale – Vasiliada - în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Alţii înălţau pe Sf. Ioan Gură de Aur, „de Dumnezeu cuvântătorul”, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor sale, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu a fost pe placul înaltei societăţi frivole: din uneltirea împărătesei Eudoxia este exilat în mai multe rânduri şi moare pe drumul de exil spre Caucaz,  ultimele sale cuvinte fiind: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele si care se slujeşte de peste 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.

În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Din timpul studiilor la Atena, era bun prieten cu Sf. Vasile cel Mare; erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi: „spre şcoală şi spre biserică”. Fire blândă şi sfioasă, în urma unor uneltiri, s-a retras din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele „Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme, fiind considerat printre primii autori de poezie creştină. El este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sf Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii.

Existând această dispută a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, episcopul Ioan al Evhaitelor, spundându-i într-un glas: „La Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie, lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei (1 ian – Sf. Vasile cel Mare, 25 ian – Sf. Grigorie Teologul şi 27 ian – Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur) – arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Sfinţi Ierarhi.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sf. Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte, deşi fiecare a avut şi minte şi gură şi mână care lucrau într-o desăvârşită armonie şi unitate. Vedem deci că Biserica nu-i separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii.

Pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Sfânta Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Toţi trei erau deopotrivă neîntrecuţi păstori sufleteşti, mari dascăli ai lumii creştine, propovăduitori şi apărători ai dreptei credinţe. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Amin.

Surse: Proloagele; Sinaxar; ziarullumina.ro)

Sfinţii Trei Ierarhi – model de luptători

Să-i privim pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Iar Sfinţii Trei Ierarhi sunt modele de luptători. Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi de ele. S-au împotrivit. S-au “războit”.

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie din Nazianz, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau pe desfrâuri şi deşertăciuni. Acolo existau şi femei de moravuri uşoare. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasile s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea, la Sf. Vasile. - Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasile. – O semnătură. – Nu se poate,Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat?! – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasile a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Ps 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez! A auzit Modest şi s-a mirat. Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Sfântul Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian. Apoi, s-a dus în satul său, în Nazianz, unde a devenit preot şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu sălbăticie pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă. S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Sfântul Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor.

S-a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu, favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur: Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Cei pe care Eutropiu îi prigonea, fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi i-a zis: – Vei desfiinţa azilul bisericilor. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. – Te voi exila! – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Şi iată că într-o zi, pe când Sf. Ioan propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Era chiar Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică! De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Eclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie!

Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele păcătoase ale epocii, iar Sfinţii Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă duhovnicească. Amin.

(Episcopul Augustin de Florina – Atena, 30.01.1960 )

“De fiecare dată când ne plecăm genunchii şi ne ridicăm, arătăm cu fapta că prin păcat am fost azvârliţi la pământ, dar iubirea de oameni a ziditorului nostru ne-a rechemat la cer.” (Sfântul Vasile cel Mare)

“Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi.” (Sfântul Grigorie Teologul)

“Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor… de aici, de la nume să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să intre numele sfinţilor în casa noastră, la botezul copiilor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)


Istorioară Să mulţumim prin cuvânt şi prin faptă

Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus şi s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe când dormea el, i-a grăit cineva, zicându-i:

“Scoală-te repede de aici şi mergi alături, căci cade zidul şi te omoară.”

Şi s-a sculat repede şi fugind îndată a căzut zidul. Iar el, plin fiind de toate păcatele a spus în mintea sa că este un om bun şi îl iubeşte Dumnezeu, căci l-a scăpat de moarte şi nu-l urăşte pentru faptele şi uciderile care le-a făcut în viaţă. Deci, a cumpărat tămâie şi lumânări şi intrând în biserică a zis: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai scăpat de la această mare primejdie şi de moarte”.

El n-a înţeles că alta voieşte Dumnezeu de la el, adică să-şi îndrepte viaţa şi să nu mai facă rău. Apoi a început din nou a face tot felul de răutăţi, fără nici o căinţă de păcatele lui. Dar într-o noapte, pe când dormea pe patul său, i s-a arătat cineva şi i-a zis: “Eu sunt cel care te-a trezit când dormeai sub zid şi tu, în loc să te pocăieşti, mărturisindu-ţi păcatele şi să pui hotărâre în inima ta ca să nu mai faci cele rele înaintea lui Dumnezeu, ai adus tămâie şi lumânări la biserică şi ai socotit că îmi sunt plăcute faptele şi făţărniciile tale. Să ştii că pentru aceasta te-am izbăvit de primejdia aceea, ca să nu mori nepocăit. Iar tu, în loc de pocăinţă iar ai început a face cele rele ale tale. De aceea, pentru nerecunoştinţa şi nemulţumirea ta care ai arătat-o faţă de bunătatea lui Dumnezeu, nu vei muri repede ca să nu te vadă nimeni, cum era să-ţi fie moartea sub acel zid, ci vei tras în ţeapă în mijlocul oraşului ca să te vadă toţi oamenii şi să ia pildă spre îndreptarea lor, văzând cum moare un tâlhar şi ucigaş nepocăit”.

La aceste cuvinte el se înfricoşează, dar îndată prinzându-l oamenii, l-au dus la judecătorul cetăţii şi el a hotărât să fie tras în ţeapă în mijlocul târgului ca să-l vadă toţi şi să nu urmeze acelui tâlhar nemulţumitor şi nerecunoscător faţă de binefacerile lui Dumnezeu.

(din “Mărgăritarele” Sfântului Ioan Gură de Aur)


 

Anunt pictura biserica